x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Calatorii culinare

Calatorii culinare

de Simona Lazar    |    09 Noi 2005   •   00:00
Calatorii culinare
EUROPA GURMANDA
Scriam despre o "aliniere la Europa" in care diferentele dintre "ei" si "noi" se vor estompa, vor cadea granite si controale vamale, euro va inlocui leul. "Intrarea in Europa", atunci cand se va implini ca act politic, va aduce Romania nu intr-o Europa a Natiunilor - asa cum s-a inchegat ea cu vreme in urma - , ci intr-un organism el insusi in plina transformare, tinzand sa devina acea "Europa a Cetateanului" mult-clamata. Si, daca va fi sa fie asa, sa traim intr-o "tara de tari", ceva-ceva trebuie sa ramana numai si numai al fiecarui neam in parte. Si ceva trebuie sa ramana numai si numai al nostru, neimpartit cu tot continentul, asa cum nu-ti imparti ograda, nevasta (ori barbatul), copiii si numele de botez. Ceea ce ar fi sa ramana, dupa ce vom imparti totul frateste, este fondul nostru cultural.

O Europa unita, dar o Europa a culturilor!

S-a mai spus: felul in care ne hranim vorbeste implicit si despre cultura noastra, ca neam.

Progresul in gastronomie e lent: anumite combinatii culinare au ramas neschimbate de la greci si romani pana astazi. De aici rezulta ca bucataria poate fi si un santier arheologic. Unele cotituri si noutati in sfera gastronomiei au fost prizate mai repede de societate in momente de criza sau de tranzitie; de unde rezulta ca bucataria ascunde si un seismograf sensibil la evolutia sociala.

Goethe ne indemna intr-o scriere de maturitate sa ne comparam ca sa putem afla cine suntem. Sa realizam asadar aceasta autocunoastere, cunoscandu-i pe ceilalti si apoi stabilind care ne sunt originile comune, filiatiile si deosebirile.

"Europa gurmanda" este un proiect care tine cont de toate aceste elemente amintite pana acum. Si, daca gastronomia e o oglinda a trecutului si caracterizeaza totodata evolutia noastra culturala, de ce n-am opera cu atributele ei pentru a spori gradul de cunoastere si de recunoastere a valorilor romanesti si europene, asa cum le putem vedea la ele acasa?

×
Subiecte în articol: europa