x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Cand clientul nu mai pleaca

Cand clientul nu mai pleaca

30 Iul 2004   •   00:00

Daca se intampla se va prinda miezul noptii intr-un restaurant si ospatarii se uita urat la dumneavoastra, inseamna ca trebuie sa va terminati repede consumatia si sa plecati, pentru ca altfel veti fi dat afara.

CRISTINA CATANA

La majoritatea restaurantelor din Bucuresti ora de inchidere nu depaseste miezul noptii pentru ca sunt foarte putini cei care vin la ore atat de tarzii sa manance, spune Catalin Dragusin, patronul restaurantului "Cocosu’ Rosu".

RABDARE. Ospatarii sunt foarte suparati pe clientii care uita sa mai plece din local. Lui Alex, chlener la "Cocosu’ Rosu", i s-a intamplat ca un client sa ii spuna: "Esti sclavul meu, faci ce zic eu!". De cele mai multe ori cei care stau pana peste programul localului sunt tineri "care vor sa se laude in fata prietenilor a doua zi ca i-au tinut pe ospatari pana s-au plictisit". Pentru ca situatiile acestea sunt frecvente, personalul din restaurant incearca sa le evite si anunta cu o jumatate de ora inainte de inchiderea localului ca vor lua ultima comanda. Dar nu toata lumea intelege acest lucru si este greu sa ii ridici pe oameni de la masa cu forta. Pentru a le da de inteles clientilor ca trebuie sa se grabeasca si sa termine consumatia, ospatarii se schimba in hainele de strada si asteapta cuminti langa bar. "Dar nu se simte nici unul sa plece. Isi aminteste ca ar mai bea ceva, ca ii mai trebuie o chifla", se plange Alex.

O alta categorie de clienti care nu respecta orele de program ale restaurantelor sunt persoanele cu varsta cuprinsa intre 25 si 30 de ani, care "au vreo afacere si se simt importanti", a constatat de-a lungul timpului Catalin Dragusin. Acestia vin imbracati foarte elegant, comanda mult si nu iau in seama nici strigarea "Ultima comanda", nici fetele adormite ale personalului.

CLIENT. Emil Ionita, client de restaurant, spune ca i s-a intamplat sa stea putin peste ora de program, doar pentru ca mai avea "jumatate de sticla de vin in fata sau un pic de friptura". In aceasta situatie ospatarii au asteptat si au inceput sa curete mesele din jur. El este de parere ca rabdarea ospatarilor este strans legata de valoarea pe care o are consumatia. "Daca stai doua ore in fata cu o bere, normal ca la ora de inchidere te dau afara, dar daca faci o comanda de un milion, inchid ochii si te lasa sa mai stai ceva timp." Totusi, Ionita este de parere ca nu trebuie sa abuzezi. "Daca stai mai mult de o jumatate de ora, este deja lipsa de educatie. Trebuie sa te gandesti ca ospatarii sunt si ei oameni si ca vor si ei sa plece acasa."

STRICTETE. La "Valentino" programul este pana la ora 1:00. Serban Constantin, patronul localului, spune ca respecta cu strictete acest program si ca ultima comanda se ridica in jurul orei 23.30, pentru a nu le da clientilor motive de a ramane mai mult.

Daca aveti comentarii la acest material trimiteti-ne un e-mail la gastronomie@jurnalul.ro
×
Subiecte în articol: gastronomie