x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Capionat la gătit

Capionat la gătit

de Diana Radu    |    06 Dec 2007   •   00:00

In 2008 se va desfăşura cea de-a doua ediţie a "Campionatului Internaţional de Gătit in Aer Liber". Evenimentul, la care sunt aşteptaţi competitori din ţară şi din străinătate, va fi organizat in trei etape.

In 2008 se va desfăşura cea de-a doua ediţie a "Campionatului Internaţional de Gătit in Aer Liber". Evenimentul, la care sunt aşteptaţi competitori din ţară şi din străinătate, va fi organizat in trei etape. Ieri, 5 decembrie, organizatorul competiţiei, Asociaţia Culturală Euro Est Alternativ (ACEEA), a anunţat deja care vor fi etapele competiţiei, pentru ca toţi cei interesaţi să se poată pregăti. Prima etapă se va desfăşura la Azuga, in perioada 29 februarie-2 martie, a doua etapă se va derula la Constanţa, la mijlocul lunii iulie, iar a treia (finala) va avea loc la Gilău, judeţul Cluj, la mijlocul lunii septembrie. Juriul va fi format din specialişti in domeniu, precum Robert Rainford (Anglia), Dumitru Burtea, Vlad Florica, Toth Csaba, Cristian Aroşculesei. In competiţie se poate inscrie oricine, profesionist sau amator, pănă la 15 februarie. Detalii găsiţi pe site-ul www.aceea.ro.

×
Subiecte în articol: gastronomie