x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Ce? De ce? De unde?

Ce? De ce? De unde?

23 Iul 2004   •   00:00

In privinta achizitiilor de vin, aceste intrebari se rostogolesc obsesiv pentru cei care nu sunt doar consumatori de lichide alimentare.

CATALIN PRUTEANU - Vinexpert
Ce vinuri cumparam? Sa incercam sa raspundem prin identificarea destinatiei vinului respectiv. Daca este vorba de un vin alocat unui consum imediat, ne vom orienta catre vinuri tinere, lejere. Bugetul este determinant in alegere, desi exista pe piata, la preturi moderate, vinuri care nu sunt destinate invechirii, dar care sunt foarte sanatoase la momentul actual. Mai poate fi vorba de vinuri cumparate pentru a fi facute cadou sau pentru mese mai deosebite. Aici, de obicei, se opteaza pentru vinurile mari. Atentia se indreapta catre numele producatorului, origine controlata, maniera de vinificare si de "crestere". Aceste vinuri pot deveni si obiectul de colectie pentru pasionati. Putini stiu ca astfel de vinuri sunt mai pretentioase si au nevoie de un repaus dupa ce au fost transportate acasa. Repaus care poate dura cateva zile pentru un vin de 2-3 ani si cateva luni pentru un vin de vinoteca. De preferat, in cazul acestora din urma, ca achizitia sa se faca din magazine specializate, cu personal calificat, care sa le supravegheze atent si permanent. In supermarket exista sansa sa fie depistate vinuri excelente cu preturi avantajoase, dar nu trebuie uitat ca sticlele stau o perioada indelungata in picioare, ca fiecare cumparator are libertatea de a intoarce buteliile dupa bunul plac, agresan- du-le, si ca toate acestea se petrec sub o lumina cruda, cel mai adesea de neon. Unele vinuri nu rezista acestui tip de tratament.

Pentru ca am pomenit de rele tratamente, sa notam ca in miezul unei zile toride de vara, o sticla cu un vin bun, tinuta in portbagaj se poate transforma intr-o mare dezamagire. Am raspuns si la intrebarea "cand?". Dar pentru aceeasi intrebare, avem si un alt sens: cand cumparam un vin, adica in ce parte a vietii lui? Vinu- rile au un ciclu de viata care presupune o crestere, un platou stabil, o descrestere si prabusirea. Pentru cei care vor sa aiba vinuri valoroase la indemana, ideal este sa cumpere in primul segment, deoarece pretul este mai mic si nici nu risca sa-l caute in zadar mai tarziu.

Constituirea unei mici rezerve de vin duce la economie de timp si de bani.

Ramane ca posibilitate pentru procesul de cunoastere a lumii vinului sa fie accesat contactul cu specialistii. La crame sau in magazinele specializate acestia ofera si sansa ca repetitia vizitelor in astfel de locuri sa devina "mama invataturii".

Si, la urma urmei, in ceea ce priveste vinul, nici nu-i chiar atat de rau sa tot repeti!

Concurs - Premiem cititorii fideli!

In fiecare zi puteti castiga cate un bag-in-box Val Duna oferit de Vinexpert. Trebuie sa cititi cu atentie editorialul semnat de Catalin Paduraru si sa raspundeti corect la o intrebare. Raspunsurile le puteti trimite prin e-mail la: gastronomie@jurnalul.ro. Castigatorii vor fi desemnati prin tragere la sorti, iar numele lor vor fi publicate in editia de marti a fiecarei saptamani.

Intrebarea de astazi este:

Ce este filoxera?

Raspunsul il gasiti in editorialul de ieri. Premiul se ridica de la Galeria Vinexpert, Bdul Octavian Goga nr. 24, Sector 3, Bucuresti sau de la Unirea Shopping Center.
×
Subiecte în articol: gastronomie vinuri