Ceasurile Craciunului

Pierduta si regasita de-a lungul istoriei, trecuta prin glorie si decadenta, dar parca nemuritoare, Manastirea Ciolanu poate fi considerata tipica pentru multe asezaminte monahale romanesti. Intr-o dimineata de decembrie suim pe drumul in serpentina catre Magura Buzaului, pana in locul strajuit de padurea de tei unde Doamna Neaga, sotia lui Mihnea al II-lea, zis Turcitul, domn al Tarii Romanesti, zidea in secolul al XVI-lea o biserica avand hramul Sfantului Gheorghe. Frumoasa ca o cetate medievala, manastirea pare, in miez de iarna, la fel de primitoare ca in august, cand am vazut-o prima oara, si probabil ca si acum 500 de ani. Staretul protosinghel Chiril Lovin, calatorit nu demult la Oxford si la Muntele Athos, ne primeste in biblioteca manastirii. Ii spunem de la inceput ca vrem sa stam de vorba despre pregatirile de Craciun. Egumenul se scuza mai intai de frig, apoi de timpul incarcat cu tot felul de nevoi si consimte sa ne povesteasca despre viata de obste a celor 20 de calugari care au mai ramas in acest asezamant, unde candva numarul monahilor batea suta.

CEASURILE IMPARATESTI. "Pregatirea pentru Craciun ne-o face mai intai Biserica, prin post - deschide staretul vorba. Aici, la Ciolanu, postim dupa randuiala: doua mese pe zi - luni, miercuri si vineri fara ulei, iar sambata si duminica e dezlegare la peste. De la 20 decembrie nu mai mancam nici peste. In Ajunul Craciunului, facem Liturghia Sfantului Vasile cel Mare o data cu vecernia, dupa care mergem cu icoana pe la chilii. La 24 decembrie, servim o singura masa, de obicei cartofi fierti si ceai, pregatindu-ne astfel pentru a doua zi, cand ne impartasim. Praznicele mari, cum e Craciunul, au randuieli speciale de slujba, ca de exemplu «ceasurile imparatesti». «Ceasurile» sunt slujbe ce amintesc de principalele ore ale zilei cand s-au savarsit evenimente importante din istoria mantuirii noastre. Cine participa la aceste ceasuri isi poate face o imagine privind profetiile care s-au rostit despre nasterea lui Iisus si rostul lui printre oameni si despre implinirea lor in Noul Testament. De exemplu, ceasul intai e ora cand Iisus a fost dus la judecata, ceasul al treilea - cand s-a coborat Duhul Sfant, ceasul al saselea - cand Mantuitorul a fost rastignit, iar al noualea - cand a murit pe cruce. Orarul acesta se pastreaza si azi la Muntele Athos. Cand soarele apune in mare, la ei este ceasul zero si incep cele 12 ceasuri ale noptii. Calugarii atoniti regleaza ceasul in functie de anotimp." Aflam ca de Craciun, la Ciolanu, fratii se impartasesc in grup. Exista in ortodoxie traditia impartasirii cu paine si vin, frecventa marturisirilor trebuie s-o hotarasca duhovnicul, iar sufletul fiecaruia ii spune crestinului daca este pregatit sa primeasca impartasania.

Urcam, impreuna cu parintele-staret, pana la biserica veche din deal. Are peste 400 de ani, iar la icoanele ei s-au inchinat, probabil, cateva mii de calugari. Din altar iese parintele Filaret, muzeograful, care ne si invita la muzeul manastirii. Aflam imediat ce-i trecem pragul ca este amenajat in trapeza cea veche. Din tablouri vechi ne privesc staretii cei de demult, in vreme ce noi ne minunam de odoarele stranse aici.

MASA LA MANASTIRE. Se facuse de ceasul pranzului cand sfintia-sa ne invita la trapeza, sa gustam din mancarea Maicii Mina, sora-bucatar. In manastire se mananca putin si simplu. "Mancarea ne leaga de lumea din jur, care insa e trecatoare, spune egumenul. De aceea, calugarii sunt chemati sa nu se preocupe exagerat de mancare, ci doar de strictul necesar. In Pateric exista o istorioara despre un preot caruia i s-au deschis ochii duhovnicesti in timpul mesei. El vedea ca, desi toti aveau aceeasi mancare in fata, unii mancau miere, altii mancau cartofi, iar altii nutret. Si a zis: De ce, Doamne, ei mananca altceva? Si i s-a raspuns: cei care mananca nutret sunt cei care au ganduri nepotrivite in timpul mesei; cei care mananca mancarea pusa pe masa sunt cei atenti la ce se citeste, iar cei care mananca miere sunt cei a caror rugaciune ii face ca mintea lor sa fie in afara acestei lumi si a mesei. Adica, fiecaruia mancarea i se da dupa ceea ce este pregatit el sa primeasca…" Primim si noi cate o portie manastireasca, ascunzandu-ne teama ca staretul o sa vada altceva in farfuriile noastre…

IZOLATI. Usa trapezei se deschide de cateva ori, facand sa intre de-afara frigul iernatic si primii fulgi de nea. Parintele ne spune ca pana la manastire n-ajunge semnalul telefonului, iar cand ninge abundent calugarii isi fac loc spre lume deszapezind drumul cu un plug cu boi. Pentru ca satele sunt departe, uneori nici colindatorii n-ajung la Ciolanu.

Ca o consolare, parintele-staret a introdus in manastire traditia inaltarii bradului, ritual ce nu se gaseste in cartile bisericesti: "Bradul impodobit trebuie sa ne aminteasca de pomul vietii, care era in mijlocul Raiului. E un arbore vesnic verde si simbolul vietii. De altfel, si troparul care precede Craciunul ne aminteste ca «pomul vietii in pestera a inflorit din Fecioara», simbolizandu-l, deci, pe Iisus"…

Plecam de la Ciolanu pe inserat, cu pace in suflet. In poarta manastirii, deasupra padurii tainice de tei, ne petrece steluta magilor si parca-i auzim pe frati cantand: "Si venind steaua deasupra unde era pruncul…".

"La Craciun, cantam in biserica: «Hristos se naste: Slaviti-l! Hristos din ceruri: Intampinati-l! Hristos pe pamant: Inaltati-va!» Adica, Dumnezeu e pentru noi ca un tata care se apleaca sa-si ridice copilul in brate…" - Chiril Lovin, staret al Manastirii Ciolanu

ISTORIC

Manastirea Ciolanu din judetul Buzau e un vechi asezamant monahal intemeiat, potrivit traditiei, in secolul al XV-lea. Prima biserica, pastrata pana azi, s-a construit in 1586. Parasita vremelnic, manastirea a fost reinfiintata in 1766 de Sfantul Vasile de la Poiana Marului. In 1825 se inalta a doua biserica din incinta, zugravita de Nicolae Teodorescu Pitarul, unchiul lui Gheorghe Tattarescu, ale caror morminte sunt in manastire. In biserica se afla particele din Moastele Sfintilor Gheorghe, Pantelimon, Trifon si Haralambie, precum si icoane pictate de Tattarescu.

RANDUIALA PANAGHIEI

In limba greaca, panaghie inseamna: "preasfanta". La toate sarbatorile mari se ridica o particica de paine de forma piramidala in cinstea Sfintei Treimi si a Maicii Domnului. Traditia - respectata si azi in manastiri - e legata de un obicei biblic: dupa ce Mantuitorul s-a inaltat la cer, apostolii au continuat sa pastreze, la masa, o portie pentru Iisus. Cand imparteau painea, puneau si pentru el o felie, in amintirea meselor in comun. La sfarsit, o imparteau, ca binecuvantare. Randuiala este cuprinsa si in Ceaslov. Calugarii de la Ciolanu ridica painea sfintita, spunand: "Mare este numele!" si fiecare ia cate o particica din panaghie. In Romania, aceasta randuiala se savarseste si la slujbele de pomenire a mortilor, asa incat, in unele zone, panaghia inseamna slujba de 40 de zile.

BUCATELE MAICII MINA

Cand o intrebam despre bucatele pe care le va pune pe masa in ziua de Craciun, Maica Mina, sora-bucatar de la Manastirea Ciolanu, raspunde: "La noi, majoritatea calugarilor nu mananca decat legume si peste. Doar cei care sunt bolnavi au dezlegare la carne. Asa ca noi, aici, taiem si porcul, si pestele…". Meniul de sarbatoare nu este opulent: un aperitiv (compus in principal din branza, oua si peste), o ciorba "mai bogata", piftie de peste, sarmale de soia, placinta cu branza dulce. Pentru cei cativa monahi cu dezlegare la carne, se mai pune pe masa carne fiarta si piftie de porc. Maica Mina, care e de prin partile Fetestiului, s-a calugarit numai de cativa ani. La manastire gateste ca in bucataria ei de-acasa, de odinioara. "Ciorba o facem asa: punem apa la fiert si, cand a dat in clocot, adaugam ulei, oleaca de leustean, marar uscat. Ii punem si zarzavatul: morcov, patrunjel, pastarnac. Cartofii ii taiem si-i aruncam in oala mai tarziu. Cand au fiert toate, adaugam borsul si taiteii de casa. La sfarsit presaram deasupra zarzavat verde, tocat. Sarmalele le fac cu frunza de vita si foaie de varza. Granulele de soia inlocuiesc carnea. Adaug in umplutura morcov, ceapa multa si putin orez. Placinta o umplem cu branza din laptele de la vacile noastre. Branza dulce, cu ou, cu mirodenii." La pranzul de Craciun calugarii beau cate un paharut cu vin. Numai unul. Cat sa-si inmoaie buzele si sa se impartaseasca cu sangele Domnului. In manastire, masa e un intreg ritual si e incadrata in corpul liturgic.