x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Concursuri culinare la Parada Gospodarilor

Concursuri culinare la Parada Gospodarilor

de Simona Chiriac    |    08 Oct 2009   •   00:00
Concursuri culinare la Parada Gospodarilor
Sursa foto: Simona Chiriac/Jurnalul Naţional

La sfârşit de septembrie, localitatea Săpoca din judeţul Buzău a fost în mare fierbere. După ce anul trecut gospodarii pregătiseră cea mai mare salată cu legume (nu mai puţin de 500 de kilograme), la ediţia de anul acesta organizată de ANTREC s-a pus la cale o delicioasă mâncare de varză cu carne de oaie afumată (cât să ajungă pentru o mie de guri înfometate), pregătită, evident, la ceaun. Dar nu de o singură femeie inimoasă, ci de 30 de gospodine, care mai de care mai dibace la această treabă.



Care încărcate
Mai întâi însă, la Săpoca au sosit carele trase de boi, pline vârf cu legumele despre care s-a dus vestea prin împrejurimi. După ce varza a fost cântărită pentru fiecare din cele şase echipe din Săpoca, Măteşti şi Valea Puţului - cam cât să încapă într-o coşniţă -, s-a trecut la tocatul legumelor.  Doar de şase minute au avut nevoie Nicoleta David, Eugenia Dinu, Valeria Bălănică, Tatiana Lovin şi Maria  Pavel pentru a toca toate verzele.

În ceaunele uriaşe, aşezate deasupra unui foc de lemn, au fost călite mai întâi bucăţile de carne de oaie afumată, apoi s-a frecat bine varza cu toate condimentele care să-i dea gust: sare, piper, boia de ardei, cimbru... Fiecare echipă a adăugat şi alte ingrediente, astfel încât nici unul din cele şase ceaune să nu fie mai prejos decât celelalte. Spre exemplu, echipa din care făcea parte Lencaru Dumitra a găsit o modalitate ingenioasă de preparare: varza în straturi. "Dedesubt am pus crenguţe de cimbru şi de mărar. Am aşezat apoi un strat de carne, unul de ceapă, altul de varză şi tot aşa până când s-au terminat toate ingredientele. Se acreşte puţin cu sare de lămâie sau cu zeamă de varză. Bineînţeles că se pune şi bulion ca să-i dea culoare. În loc de capac am aşezat o folie de celofan ca să se facă bine toate bunătăţile de pe foc." Şi, pentru că nerăbdarea creştea, ceaunele au fost luate de pe foc, mămăligile uriaşe au fost răsturnate pe funduri de lemn, iar juriul a trecut la "marea degustare". Fiecare echipă a obţinut câte un premiu, după cât de condimentată, aromată, acrişoară sau sănătoasă a fost reţeta.

Atracţii
O porţie zdravănă de varză, servită cu mămăligă, pregătită şi ea tot în ceaun, alături de ardei usturoiaţi. Cu asta au fost ospătaţi cei care au ajuns la Săpoca. Şi asta nu e tot. Expoziţii de "jucării" realizate de elevii din Săpoca, folosind doar legumele din grădinile Buzăului, concurs de împletit funii de ceapă roşie de apă, spectacole folclorice, expoziţii de produse agricole. O adevărată binefacere pentru cei cărora le plac gusturile bune, autentic româneşti.

×