x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Conferinţele Felicia / Ghidul terapiilor complementare

Conferinţele Felicia / Ghidul terapiilor complementare

de Oana Antonescu    |    11 Feb 2009   •   00:00

Ne putem vindeca de aproape orice suferinţă fără să apelăm la medicamente sau la operaţii dureroase şi costisitoare. "Ghidul terapiilor complementare", o carte semnată de dr Norman C. Shealy, care va apărea mâine, 12 februarie, împreună cu revista Felicia, ne învaţă cum putem utiliza terapiile alternative pentru a ne păstra sănătatea.



Dr Norman C. Shealy, neurochirurg de renume mondial, dar şi strălucit practician în domeniul terapiilor complementare, ne propune în cartea sa opt tipuri de terapii complementare, cu sfaturi practice ilustrate şi soluţii pentru protejarea sau îmbunătăţirea stării fizice şi sufleteşti.

Cu prilejul lansării "Ghidului terapiilor complementare", Felicia a deschis seria unor conferinţe pe care revista le va organiza de acum lunar pe parcursul acestui an. Prima conferinţă din acest ciclu, intitulată "Tratamente fără medicamente pentru suflet şi trup", a avut ca invitaţi renumiţi terapeuţi şi reprezentanţi ai asociaţiilor medicale de profil.  "Nu ar trebui să privim terapiile complementare sau alternative aşa cum le spune denumirea, ci ca metode de tratament ca atare. Ideal ar fi să aplicăm aceste terapii înainte de a ne îmbolnăvi, dar pot fi utilizate şi după ce afecţiunea s-a instalat. Dintre toate terapiile, cea mai bună acţiune o au acupunctura, apifitoterapia, homeopatia, masajulul terapeutic şi reflexoterapia", a declarat cu acest prilej dr Cristina Bălănescu, specialist în acupunctură, homeopatie şi apifitoterapie.

×
Subiecte în articol: gastronomie