Cratiţa vagaboandă

Într-o dimineaţă, gospodina, cu gând să pună la opărit o cantitate mare de spanac pentru iarnă, a deschis uşa cămării, unde-şi depozitase cratiţele şi oalele. Femeia îşi roti privirea peste rafturile pe care erau aranjate, după mărimi şi după felul în care se foloseau, o mulţime de cratiţe, crătiţoaie, crăticioare, oale, olicele, oloaie uriaşe, tăvi mari şi mici rotunde, pătrate, lunguieţe, înalte şi scundace, planşeta pentru aluaturi şi vergeaua pentru tăiţei, precum şi o cutie plină cu tot felul de instrumente pentru modelat aluatul.

Se uita şi nu-i venea să creadă că lipsea tocmai cratiţa cea mare, de 12 litri, cu pereţi mai înăltuţi, zisă Crătiţoi. "Oare unde o fi?", se întreba ea. Cratiţa cea mare trebuia să fie ultima, la baza vrafului de cratiţe mari. Dar unde era? Supărată şi îngrijorată, se duse la telefon, sună o prietenă şi o întrebă dacă nu cumva i-a împrumutat cratiţa cea mare. Prietena i-a zis că da, dar că i-a înapoiat-o. Femeia nu-şi amintea nimic.

De aici a înţeles că împrumutase cratiţa cu mult timp în urmă şi uitase cui i-a dat-o. S-a hotărât să cerceteze şi să-şi recupereze cât mai repede cratiţa cea mare. Trânti cu năduf uşa cămării şi plecă prin vecini să-şi caute cratiţa.

NEDUMERIRE
În cămară, celelalte vase rămaseră uimite şi ele. Abia cum îşi dădură seama că una dintre suratele lor lipsea! Unde să fie?, se întrebau. O cratiţă potrivită le spuse că a auzit într-o seară pe Popeasca, cea care lucrează cu ziua pe la case, când a cerut o cratiţă mare. "M-am ferit şi m-am rugat să nu fiu eu aceea, pentru că nu mă spală bine!", zise cratiţa. "A picat necazul pe Crătiţoi!", zise ea tristă. "Păi asta a fost acum trei luni, imediat după Ignat", zise Oloiul cel mare. "Şi eu am tremurat de spaimă la gândul că m-ar fi ales!", mai zise el.

"Da, dar Crătiţoi a fost adusă acasă, într-un hal... Era de nerecunoscut! Murdară şi înăuntru şi pe dinafară! Te şi minunai cum de mai suporta! Aproape că nu i se mai vedea culoarea. Toartele erau numai jeg!", zise scârbită, dar şi plină de milă, o cratiţă din inox. "Trebuie să ne gândim bine ca să o ajutăm pe gospodină să ne găsească surata!", decretă oala cea mare din lut. Aceasta avea o mare trecere printre surate, pentru că era cea mai bătrână şi făcea cele mai grozave sarmale, o nebunie de fasole iahnie, dar şi papricaşul cel mai gustos. Toţi au fost de acord şi s-au pus, pe rând, a spune unde şi când a fost împrumutată Crătiţoi.

DEZVĂLUIRI
Şi-au reamintit, treptat, toate botezurile, tăierile de moţ şi ruperile de turte de pe scara lor, apoi pe cealaltă scară; toate înmormântările, toate zilele onomastice şi aniversările, toate cununiile şi chiar divorţul Alexandrei de la scara doi, care a dat o petrecere monstruoasă cu această ocazie şi a gătit 120 de sarmale în Crătiţoi. Nimic! Toate gospodinele care împrumutaseră pe Crătiţoi erau eliminate pe rând pentru că o înapoiaseră. O atmosferă grea se lăsase în cămară. Fiecare se gândea în fel şi chip.

Deodată, domnul Ceaun îşi drese glasul şi se foi sub greutatea lui Ceaunel care-i stătea în poală şi zise: "Dacă-mi permiteţi, eu... parcă-mi amintesc ceva, numai că... mi se pare prea de demult...". "Sigur, sigur! Zii odată!", îl îndemnară care mai de care. "De Ignat, când m-a împrumutat doamna Albu pentru a topi untura porcului adus de la ţară, la două zile, am întâlnit-o şi pe Crătiţoi. În ea pusese la fiert nişte slăninuţe. Cu o zi înainte de Crăciun, eu am fost adus acasă, dar Crătiţoi a mai rămas! De atunci n-am mai văzut-o!", zise el.

"Da, dar noi am văzut-o la doamna Anghel, când m-a cerut ca să-şi facă nişte plăcinte cu brânză, în aceeaşi seară, adusă de doamna Albu", adăugară planşeta şi vergeaua, într-un glas. "Şi eu am văzut-o, ghemuită şi murdară, la doamna Marcu, de la scara doi, a doua zi de Crăciun. Pe mine m-a adus acasă, dar pe ea a luat-o domnul Vasile, de la scara noastră, ca să frigă un purcel pentru ziua lui", zise o tavă neagră.

Hm! Lucrurile începeau să se limpezească şi, pe rând, îşi aduceau aminte de Crătiţoi.
"De Sfântul Ion era la doamna Ioana, de la etajul trei, pusă la cuptor ca să stea la cald toţi cartofii prăjiţi şi fripturile la grătar, pregătite pentru musafiri. Era murdară pe dinafară şi pe mânere. Aproape că n-am recunoscut-o!", zise o tavă de tort.

STRATEGIE
"Îşi mai aminteşte cineva unde a văzut-o?", întrebă o oală-minune. Nu s-a mai auzit nimic. "În cazul acesta, vreau să vă spun că eu nu sunt de acord ca aceste acţiuni lipsite de respect, ca să zic aşa, faţă de noi, să continue. Trebuie să facem ceva cât mai urgent, să o determinăm pe gospodina noastră să înceteze a ne mai împrumuta. Normal este ca fiecare să-şi cumpere vasele de care are nevoie. În cel mai rău caz, dacă nu ai un vas şi îl împrumuţi, măcar să-l înapoiezi curat, aşa cum l-ai luat", mai zise oala-minune, cu accent german, plină de năduf. "Aveţi dreptate", răspunseră toţi în cor. "Dar cum să procedăm?"

"Trebuie să facem o strategie de luptă! Trebuie să reacţionăm toţi, pe rând, în cazul în care gospodina va avea de gând să ne mai împrumute cuiva!", zise cu autoritate oala-minune. "Dar cum?", întrebă cu glas micuţ ibricelul din aramă. "Nici o problemă! În momentul în care observaţi ceva ciudat, eu voi da semnalul! Voi încerca să mă mişc. Ceilalţi, să faceţi la fel. Va înţelege ea ceva, pentru că, oricum aţi spune, ţine mult la noi. Va înţelege că nu trebuie să ne mai înstrăineze!", mai rosti ritos oala-minune. "Deci, numai la semnalul meu!" Şi se puseră pe aşteptat, ca gospodina să apară iar în cadrul uşii.

REGĂSIRE
Aproape că au început a moţăi, când în bucătărie intră gospodina, obosită, furioasă, dar şi fericită totodată, cu Crătiţoi în braţe. Prin uşa cămării de auzeau vorbele femeii: "Doamne, bine că te-am găsit! Biata de tine, ai umblat ca o vagaboandă prin tot blocul. Extraordinar! În ce hal eşti de murdară! Lasă, că te curăţă mama imediat!", mai zise femeia şi se apucă să spele bine, cu detergent, cratiţa. Când termină treaba, o ridică, o pupă şi-i zise: "Draga mea, nici că există un Crătiţoi atât de frumos ca tine! Treci la treabă!", şi o puse pe aragaz, cu apă fierbinte, pentru ca să opărească spanacul.

După ce a terminat treaba, gospodina a spălat-o pe Crătiţoi şi a dus-o în cămară, cu gând s-o pună la locul ei. Când a deschis cămara şi a dat să prindă de mâner şi să ridice vraful de patru oale băgate una într-alta, oala-minune s-a mişcat uşurel, dând semnalul pentru protest şi atenţionare. Ceaunel şi-a pleoştit coada din sârmă, tava de tort îşi desfăcu inelul de pe margini, planşeta lăsă vergeaua să alunece peste tigaia cu teflon, iar oala cea mare din lut scoase un şuierat ciudat, de sub capac. Gospodina uimită, s-a uitat la vase şi le-a spus: "Aveţi dreptate! Gata, nimeni nu vă mai împrumută. Vă jur!".