x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Creier de vacă, după o rețetă din vremea lui Cuza

Creier de vacă, după o rețetă din vremea lui Cuza

04 Feb 2018   •   01:30
Creier de vacă, după o rețetă din vremea lui Cuza

Singura carte de bucate publicată la noi în vremea domniei lui Cuza este și cea dintâi care adună pe copertă sintagma „Bucătărie română”. Din volumul publicat în 1865 de Christ Ionnin, la Bcurești, am ales să vă dăm rețeta zilei de azi.

Nu acesta este, probabil, criteriul esențial pentru clasificarea cărților de bucate românești din veacul al XIX-lea, dar nu pot să mă abțin să nu spun că, în anii 40 ai acelui veac, pe când se pregăteau mișcările revoluționare de la „pașopt”, am scos pe piața de gen primele noastre trei culegeri de rețete. Apoi... o lungă pauză, cât să traversăm anii de frământări ai Divanului Ad-Hoc și așezarea în matca ei a unei țări noi. După Unirea din 1859, pe care am celebrat-o pe 24 ianuarie, fix 3 ani mai târziu, în 24 ianuarie 1862, Parlamentul de la București își deschidea ședințele promovând pentru prima dată, în loc de Principatele Unite, numele de... România. Recunoașterea internațională avea să se facă mai târziu, însă nu pot să nu observ – chiar dacă e doar o simplă coincidență, că ideea de unitate sub pavăza cuvintelor: „român – românesc – România” crește în toate domeniile vieții politice și sociale. Ba chiar și în gastronomie. Așa se face că în 1865 iese de sub tipar prima carte care adună pe copertă cuvintele: „bucătărie” și „română”.

Despre cartea de bucate a lui Christ Ionnin, singura din vremea lui Cuza, v-am mai vorbit. Acum prefer să mă opresc aici și să vă împărtășesc o rețetă aflată între filele ei.

„Creer de vacă. Pune-l în apă ca să iasă tot sângele;..................

Citește mai departe AICI

×