Cristi Sandu - Partizanul Alaniei

Mi se pare mie sau deja v-ati dat seama ca suntem in sezonul capsunilor? Eu m-am trezit destul de tarziu, asa ca am de gand sa recuperez ca sa ma satur pentru tot restul anului. Dar va rog sa renuntati la capsunile cu zahar tinute la frigider, de va crapa dintii-n gura! Mai bine, puneti cartea de bucate pe raftul cel mai de sus si haideti cu mine!

Si sa ma credeti pe cuvant cand va spun ca cel mai potrivit loc in care poti sa inveti o reteta noua e studioul de inregistrari al lui Cristi Sandu!

"Eu eram inca in Craiova, cand am inceput sa cant. Debutul meu in calitate de chitarist a fost alaturi de trupa Facultatii de Electrotehnica de acolo, MTH 04, un grup de altfel foarte bun, cu o gramada de rezultate formidabile, dar care a sucombat din motive strict romanesti! Cum foarte putini la noi pot trai numai din muzica, o data cu terminarea facultatii, cum se intampla de obicei, fiecare a inceput sa alerge dupa un loc de munca si asta a fost sfarsitul. Eu am venit in Bucuresti.

Au urmat apoi perioada "Timpuri Noi" si alte momente care, cel putin in ceea ce m-a privit pe mine, au fost adoptate fara prea multe priviri inapoi, foarte firesc. A fost, in orice caz, o evolutie, si pe plan muzical, si personal. Evident ca timpul trece o data cu muzica. Ce-a fost "Timpuri Noi" pe atunci, in anii ’80, e altceva decat "Timpuri Noi" de acum.

In fine, a venit si momentul "Krypton", apoi am invatat sa "gatesc", muzical vorbind, si in crasma, pentru ca lucrurile s-au schimbat la un moment dat si am fost fortat de imprejurari sa cant si acolo.

Apoi, o data cu plecarea din tara, continua Cristi si un zambet ii mijeste pe chip, am cucerit popoare intregi cu doar doua piese. Ce m-am gandit eu: ia sa vad cati bani pot sa castig cu doua piese. Si am castigat suficient cu acest gen de muzica de club.

Si a aparut "Partizan", care deocamdata se afla intr-o vacanta autoimpusa, in care fiecare dintre noi continua cu proiectele personale."

Cafeaua e de vina

"Inceputurile grupului de acum se afla prin anul 2000. In acea vreme mai erau alaturi de noi inca doi muzicieni, iar grupul purta numele de "Monte Cristo". Am incercat, erau alte vremuri si cei care erau in masura sa o faca nu ne-au sustinut. Acum insa, proiectul "Alania" a fost acceptat. Avem deja un album in pregatire, "Simtul Iubirii", iar videoclipul piesei "Perle-n mare" este gata si va putea fi vazut in cateva zile."

"Dar totul a inceput cu o cafea…", arunca o umbra de mister Mariana Lupu, jumatatea feminina a grupului "Alania", si zambeste. "Dupa ce ne-am cunoscut, Cristi m-a adus de cateva ori la studio pentru probe. Cat timp el lucra, ca sa fiu si eu utila cu ceva, m-am apucat sa fac o cafea. I-a placut atat de mult, ca ma chema apoi in fiecare zi. Dar odata, cand i-am adus cafeaua, a sorbit imediat din ea. Era fierbinte si i s-au aburit ochelarii. Cred ca atunci, privindu-ma prin lentilele acelea aburite, si-a dat seama cat sunt de talentata! Si mi-a propus sa facem o trupa."
Cristi Sandu rade. "Pai, daca imi gasise coarda sensibila... Dar nu e totusi chiar asa. Organizasem acum cativa ani un spectacol. Iar cand spun asta, ma refer la tot ce presupune asa ceva. Lumini, sunet, coregrafie, scenografie, o regie buna, un spectacol total. Si cum Mariana este o dansatoare innascuta, inainte de a incepe sa cante, a dansat, s-a implicat in proiect si, pana la urma, s-a dovedit un mare ajutor pentru noi. Apoi, cantarindu-i calitatile, am ajuns la concluzia ca este facuta pentru scena. Testele urmatoare au probat talentul vocal. Vocea ei este plina de armonice, ureche muzicala foarte buna... Deci, legaturile cu scena existau de atunci. Asa ca, daca s-au potrivit toate, de ce nu? Si i-am propus un proiect. Asta se intampla prin ’97-’98.

Acum ne-am regrupat, daca pot sa spun asta, sub acest nume, "Alania", iar rezultatele se vor vedea cat de curand. De ce "Alania"? E o poveste frumoasa...
Izvoarele istorice, atatea cate sunt, povestesc de un popor migrator, alanii. Un neam al contrastelor, de o cruzime iesita din comun, dar cu o organizare sociala rafinata. S-au stabilit, se spune, in nordul Moldovei, infiintand asezarea ce acum poarta numele de Iasi. Se povesteste despre oameni cu chip frumos, despre barbatii care purtau barbi si plete, despre vesmintele de un alb orbitor si despre sunetul muzicii lor ce-i fermeca pe dusmani. Asta inseamna sensibilitate, iubire, "Simtul Iubirii"... Dar omul nu se reduce la atat. Vom explora in proiectele viitoare, de ce nu, si "Simtul Umorului", "Simtul Razboiului"... Ramane de vazut ce alte simturi vom mai descoperi..."
Poate parea ciudata aceasta abordate. Dar la fel de stranie a parut la acel moment si ideea unui personaj cum e Conan. Exita totusi o baza istorica. Neamul cimerienilor chiar a existat si s-a asezat in nordul Basarabiei. La fel si alanii. Si atunci, de ce nu?
Inchid ochii si ma las purtat in vis de legende dulci...

PRODUCATORII DECID

Cei care decid intotdeauna sunt producatorii! Daca un artist cu valoare reala vrea sa se faca auzit, trebuie sa treaca prin aceste furci caudine. Spun, sa se faca auzit, pentru ca un artist adevarat, subliniez, adevarat, nu munceste sa se afirme. Artistul adevarat ofera o bucata din el insusi, vrea doar sa lucreze. Chiar daca el simte ca ce face e bun si frumos, ceilalti hotarasc daca e cu adevarat artist, sau chiar vedeta. Asta este adevarata capcana a unui muzician, sa zicem, pentru ca exemplele de acest gen sunt mai numeroase. Arta este apreciata intotdeauna de ceilalti, asta insemnand marele public, cel putin la noi. Si asta pentru ca noi nu avem critici muzicali adevarati. Specializarea de profil de la conservator pare sa nu duca decat pana intr-un punct dincolo de care nu mai exista specialisti, ci doar spectatori. Atata vreme cat nu exista oameni care sa studieze din punctul asta de vedere tot ce apare nou pe piata, singurul judecator nu poate fi decat publicul. Producatorul, mai avizat, desigur, este si el plecat cu ureche la cererea de pe piata. Pana la urma, e om de afaceri, nu muzician! Asa se nasc "vedetele"!

TARTA CU CAPSUNI

De v-au facut capsunile pofta, nu uitati ca prajitura se cheama "tarta", deci ocupati-va cu grija de aluat! Adica: se cern pe masa 150 grame de faina, se face loc la mijloc si se pun o lingurita cu zahar, un praf de sare, o lingurita cu apa foarte rece, un ou si 90 grame de unt. Se framanta repede, se face bot si se lasa la rece cel putin doua ore. Apoi se intinde o foaie de o jumatate de centimetru grosime si se taie un rotund ceva mai mare decat forma in care se va coace aluatul. Ungem cu unt forma, care trebuie sa aiba marginile foarte mici, punem foaia de aluat si intepam de cateva ori, pentru ca aerul de dedesubt sa nu umfle aluatul. Pe vremuri, bunica punea pe deasupra o hartie unsa cu unt si in ea, ca sa apese aluatul, turna boabe crude de fasole sau de porumb. Din cate imi amintesc, si greutatea mea de acum sta marturie, ii ieseau tare bune tartele, asa ca va sfatuiesc sa faceti la fel. Se coace aluatul la foc potrivit cam 25 de minute, se scoate hartia si boabele, se unge inauntru cu ou batut si se mai da cateva minute la cuptor. Daca va spun si cum facea bunica umplutura, nu cred ca va mai apucati de treaba. Asa ca, acum vine partea usoara. Cumparati budinca de vanilie la plic, preparati-o, umpleti forma, taiati in jumatate suficiente capsuni si puneti-le pe deasupra. Asa-i ca-i usor?