x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Daruri din Maramureş

Daruri din Maramureş

de Simona Chiriac    |    08 Apr 2010   •   00:00

În zilele de 10 şi 11 aprilie, bucureştenii care vor trece pragul Muzeului Municipiului Bucureşti (între orele 9:30 şi 18:00) vor putea să descopere cultura şi tradiţiile maramureşene, aşa cum s-au transmis din generaţie în generaţie.

Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice Maramureş a pregătit o expoziţie cu vânzare de produse meşteşugăreşti şi alimente tradiţionale, o paradă a portului popular, o demonstraţie culinară, unde gospodine pricepute le vor demonstra celor prezenţi cum se pregătesc în Maramureş bucate de soi. Nu vor lipsi cântecele şi dansurile populare, grupul de copii din Călineşti Maramureş fiind oaspeţi de seamă.

×
Subiecte în articol: gastronomie