x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Despre regimul verde, acasa la Elena Nita Ibrian

Despre regimul verde, acasa la Elena Nita Ibrian

de Tudor Cires    |    06 Dec 2006   •   00:00
Despre regimul verde, acasa la Elena Nita Ibrian

La Piatra-Neamt, o octogenara ne propune sa descoperim tainele bucatariei fara foc, gustand din bucatele presarate cu petale de trandafir si promisiuni de viata lunga si sanatate.

La Piatra-Neamt, o octogenara ne propune sa descoperim tainele bucatariei fara foc, gustand din bucatele presarate cu petale de trandafir si promisiuni de viata lunga si sanatate.

Casa mirosea a floare incremenita in ierbar. Sau a seara, pe campul abia cosit. Daca ai fi inchis ochii, zidurile ar fi disparut si parfumul asta dulce-uscat te-ar fi prins in vartejul lui… Totusi, dincolo de usa, de geamuri, de pereti, orasul se zbatea in bratele burnitei de sfarsit de toamna. Ma nimerisem in Piatra-Neamt, acasa la Elena Nita Ibrian - cunoscuta "combatanta" a "bucatariei fara foc" - chiar de ziua domniei sale.

"E zi mare pentru mine, azi inchei primii 85 de ani, de maine il incep pe-al 86-lea. Ehei, cu multa vreme in urma n-as fi zis ca ating varsta asta…"Florile lecuitoare
De fapt as putea incepe din nou relatarea mea cu urmatoarea insemnare: "12 noiembrie 2006 - ziua in care am mancat flori!". Duc cu lingurita la gura crema cu gust greu de definit, care imbina sucul de aloe cu nuci zdrobite. Parfumul de toamna tarzie ma invaluie. Inghit, rand pe rand, petale de galbenele, de crizanteme si de trandafir. Crude. Proaspete. Dulci-amare, usor salcii.

"Sunt copil de taran" - ma smulge din explorarea mea gustativa doamna Elena Nita Ibrian. "Copiii de tarani sunt indragostiti de plante. Bunicii fereau fiecare buruienuta, pana si pe iarba calcau cu mila." Paradoxal, florile i-au marcat destinul. Mai intai i-au provocat… cancerul. "Am creat 600 de nuante de vopsele vegetale. Dar la astea trebuie vitriol, acid azotic, oteturi puternice… Nu obisnuiam sa folosesc masca si la 27 de ani s-a prins cancerul de mine. M-au ajutat credinta in Dumnezeu si regimul de cruditati. Am inceput cu sucuri din plante si-am continuat cu ceea ce numesc «bucataria fara foc» sau «regimul verde». Au trecut 58 de ani. Daca as fi mancat «verde» inca din burta mamei, cred ca nu as mai fi avut de ce sa-mi fac griji ca n-o sa apuc suta de ani!"

Bucataria creativa
Ce alimente se pot manca in stare cruda? "Tot ce este leguma. Ceapa, prazul, varza… Pe platou aveti varza rasa cu branza. Restul este decor. Daca o mancare nu are decor, nu te atrage. Cand este aspectuoasa, o mananci si cu ochii. Totusi, nu indemn pe nimeni sa manance numai cruditati. Nu se poate deodata totul fara foc. De aceea, eu am scris si carti de «bucatarie creativa», cu retete care te ajuta sa faci trecerea mai usor catre bucataria fara foc." De ce este important sa trecem cat mai putin alimentele prin foc? "Fara enzima, omul moare. Si vitamina este interesanta, dar mai interesanta este enzima, pentru ca e chiar viata omului. Numai ca la 38°C, enzima moare. Si, uite, de asta nu trebuie sa gatim cu foc, fiindca ucidem enzima." Ma imbie din nou sa gust din bucate, exclamand: "Ehei, de mult timp n-am mai mancat preparate gatite cu foc…!".

Regim de octogenar
De fapt, ce mananca Elena Nita Ibrian? "Legume crude, fructe, radacini. Dar si lactate, branzeturi si oua, cate unul la doua zile." Ou? Gatit cum? "Il fac intr-o tigaita, cu un pic de apa. Sparg oul cand fierbe apa si il las acolo numai pana se coaguleaza albusul. Galbenusul ramane crud, rece." Foloseste, de asemenea, sucuri proaspete ("se oxideaza repede"), fructe in "zahar invertit", iar pentru iarna conserva totul cu hrean. "Hreanul e o minune a lui Dumnezeu! Si-n dulceata se poate pune hrean. Nu imprumuta gustul si e cel mai puternic antibiotic pe care-l cunosc. Pun o frunza de vita-de-vie deasupra, apoi patru suvite de hrean, in cruce. Tot la borcane pun morcov ras, patrunjel, pastarnac si catina. Catina egaleaza ginsengul si e mai bogata de cinci ori decat lamaia in vitamine. Pun catina in miere - la un kilogram de fructe, patru kilograme de miere."

Sfaturile curg unul dupa altul, la fel si retetele, pe care le-am adunat pentru dumneavoastra. Cat despre mine, nu am putut pleca pana n-am ridicat paharul cu licoarea aceea care mi-a pus sangele in miscare: suc de struguri, nefermentat, in care adaugase radacina de hrean. Am ridicat paharul, urandu-i "La multi ani!"
"Imi plac foarte mult sosurile. Folosesc, pentru a le pregati, moare de varza: are 29 de substante nutritive care ajuta organismul"
  • Elena Nita Ibrian
  • ×