Dimineaţa de Paşte

Sărbătoarea Învierii Domnului este un eveniment pe care-l respectă toţi credincioşii. Cu această ocazie, părinţii oferă copiilor straie noi. Îmbrăcaţi cu haine de sărbătoare, copiii, împreună cu părinţii şi bunicii, merg la slujba de la biserică şi apoi participă la împărţitul bucatelor luate în pa­neraşe pentru a fi date sărmanilor şi celor aflaţi la slujbă, pentru sufletele răposaţilor.

Aşa se face că Liana, o fetiţă de 6 ani, s-a sculat în zori şi împreună cu bunica ei au pregătit pa­neraşul cu bucate pentru pomană, au împachetat lumânările şi au făcut un buchet minunat din florile culese de bunica din grădină. Cum au terminat cu pregătitul, s-au îmbrăcat cu straiele de sărbătoare. Liana primise în dar o rochiţă minunată din catifea de mătase vişinie, cu guleraş alb din dantelă, o pereche de pantofiori negri din lac şi şosete trei sferturi, albe, croşetate din aţică, din cele ce se legau cu ciucuraşi într-o parte.

Bunica i-a împletit părul în coadă din mijlocul capului şi i-a legat o mare fundă albă apretată bine, ca să stea băţoasă până se întorceau acasă. Împopoţonată astfel, Liana ieşi în curte cu gând să-l aştepte pe Costel, vărul ei, şi pe mătuşa Mita. Împreună aveau să meargă la biserică.

ŞOCUL
De cum îi zări la poartă, Liana strigă să-şi zorească bunica. Costel împinse poarta şi îşi făcu apariţia fălos nevoie mare. Dar, de cum o văzu pe Liana, îşi împinse mama într-o parte şi se trânti la pământ, în praf. Începu a urla şi a da din picioare ca un apucat. Mita, speriată la culme, cu mâinile duse la gură, rămase mută. Bunica se repezi spre băiat şi încercă să-l ridice, dar în zadar. Liana se duse către el şi-l strigă, apoi aşteptă ca el să se liniştească.

Băiatul se ridică din praf şi îşi şterse cu palmele lacrimile, amestecând şi înşirând pe obraji praful care se transformă rapid în dungi de noroi. Mita ţipă la el, îl zgâlţâi zdravăn şi-l ameninţă cu toate bătăile din lume pentru ce făcuse. Costel începu iar să zbiere şi, printre urlete, gesticulări şi lacrimi, lămuri problema.

Când a văzut-o pe Liana cu superba ei rochiţă, unica ei rochiţă, el, care era încălţat cu pantofiori şi ciorăpei la fel ca ai Lianei, dar era îmbrăcat într-un splendid costumaş din catifea bleumarin, cu guleraş alb, s-a supărat groaznic. Nu înţelegea de ce nu avea şi el rochiţă ca a ei. De ce în tot cursul anului erau îmbrăcaţi la fel, adică purtau amândoi pantaloni şi bluziţe aidoma, iar acum ea avea rochiţă? De ce nu-i cumpă­raseră şi lui o rochiţă? De ce nu-i puneau şi lui o fundă? De ceeee? Şi continua să urle.

Bunica l-a luat pe sus şi l-a dus în casă, l-a şters cât a putut de praful de pe costumaş, l-a spălat pe faţă şi pe mâini, i-a pus deasupra capului o altă fundă şi l-a aşezat în faţa oglinzii. După ce l-a întors să se vadă bine din toate părţile, l-a întrebat dacă-i place cum îi stă cu fundă. Nu-i plăcea. Apoi, bunica i-a spus că-i va pune şi o rochiţă şi-l va lua aşa la slujbă, ca să râdă lumea de el.

- Cine a mai văzut băiat cu rochi­ţă?, întrebă bunica. Gata! Ajunge! Aţi crescut destul de mari ca să aveţi fiecare îmbrăcămintea lui. Ea trebuie să înveţe să poarte rochiţă, ca toate fetele. Tu o să umbli cu pantaloni, ca toţi băieţii, iar ea cu rochiţă! Gata! V-aţi făcut mari! Treci în prag să-ţi dau florile şi să nu mai sufli, că ai încurcat-o cu mine!, îl ameninţă bunica. Mita răsuflă uşurată când îl văzu în prag şi, după ce-l mai scutură şi ea de petele de praf rămas în catifeaua pantalonaşilor scurţi, îi vârî în mână un buchet mare de liliac şi lalele. Liana se duse şi-l prinse de mână şi, amândoi, cu buchete de flori au ieşit pe poarta proaspăt văruită, urmaţi de bunica şi de tanti Mita.




Pe drum s-au întâlnit cu alte vecine şi alţi băieţi. Primul imbold al copiilor a fost să se grupeze, dar bunica, vigilentă, le-a tăiat elanul şi i-a îndemnat să se potolească până după slujbă. Grea treabă atât pentru copii, cât şi pentru bunicile şi mămicile care aveau să stea cu ochii pe ei. Unii au fost înghiontiţi, alţii traşi de haine, unii chiar primeau câte o castană. Slujba s-a terminat cu bine şi a început împărţirea bucatelor sfinţite şi a florilor. Fiecare se zorea să împartă ouă roşii, feliuţe de drob, de pască şi de cozonac, lumânări aprinse şi fire de flori.

De cum au scăpat de obligaţii, copiii s-au văzut liberi şi au ţopăit, au alergat cât au putut, înaintea bunicilor şi a mamelor, care-i urmăreau cu ochi vigilenţi. Hărmălaia s-a domolit, după cum au intrat pe rând în curţi.

MASA DE PRÂNZ
Bunica pregăti masa cea mare, puse în mijloc lumânarea cea groasă adusă aprinsă din noaptea de Înviere şi nici nu termină de pus ultima farfurie că îşi făcură apariţia invi­taţii. Erau aceiaşi ca în fiecare an: mă­tuşi, unchi, veri, nepoţi. Liana îl căută din ochi pe Costel, care se strecură în curte, făcându-i semn să-l urmeze. Costumaşul lui arăta ponosit. Costel adusese cu el patru ouă roşii, două de bibilică şi două de curcă. Îi dădu câte unul din fiecare Lianei şi îi spuse pla­nul lui de a-l bate pe unchiul Nicu în lupta de ciocnit ouă.

Costel îi purta pică încă de anul trecut, când i-a câştigat zece ouă, pentru că l-a păcălit cu oul de bibilică. Acum, indiferent ce va face unchiul, el va câştiga. Şi, dacă va încerca să lupte cu ea, o va păţi la fel.

Se aşezară toţi în jurul mesei şi, după ce au luat anafură şi s-au închinat, au zis Hristos a Înviat!, apoi au ciocnit ouă roşii, galbene şi alte culori. Au băut câte o ţuiculiţă, apoi au gustat felioare de brânză, de drob, icre, scrumbie la cuptor, stufat de miel, însoţite de fire de ceapă şi usturoi verde, dar şi de lămâi şi hrean din cel pregătit de bunica, dulce-acrişor-înţepător. Ridichile roşii se amestecau pe farfurii cu fripturica de miel şi toate lunecau mai uşor ajutate de vinişorul rubiniu.

Pentru că era mai forţos, unchiul Anghel a râşnit cafeaua şi toţi au răsuflat relaxaţi, la o ceşcuţă aburindă. Când au prins a lâncezi conversaţiile, bunica le-a pus pe masă castronul uriaş cu ciorbă de miel, din cea făcută cu borş proaspăt, tocmit de baba Ioana, cu orez cât trebuie, dreasă cu ou amestecat cu ceva smântână şi înveselită cu vârfuri noi de leuştean verde, mirositoare de-ţi stârnea pofta cât ai fi fost de mofturos.

Ardeii iuţi, timpurii ai bunicii făceau toate paralele şi-i ardea la gură cât să-i grăbească la stins cu zeamă şi câte un pahar cu vin. Mai gustau o bucată de pască şi una de cozonac, dar şi una de plăcintă cu brânză, aşa, ca să fie cinstite toate bucatele. Lupta cu unchiul Nicu nu a avut loc. Fusese internat în spital. Dar au fost alte victime care i-au dat sa­tisfacţie lui Costel, care încă nu se împăcase cu noua costumaţie a Lianei şi-i oferise un schimb cu nişte pantaloni din doc.