Drumul spre credinţă la Mănăstirea Prislop

Paştile la Mănăstirea Prislop nu culminează cu un spectacol al Învierii ieşit din comun. Mîncarea e modestă, dar ajunge la toată lumea. Călugării Nicodim, Ioan şi Arsenie îşi plimbă duhul sfînt peste locul însemnat de trecerea lor lumească.

Pierdute în negura vremii, începuturile acestei mănăstiri se leagă, prin legendă, de prezenţa Sfîntului Nicodim, întemeietorul primelor obşti de călugări în Ţara Românească, la Tismana şi la Vodiţa. Aici, la Prislop, se pare că a copiat Nicodim, în 1404, celebrul său Tetraevangheliar şi tot aici s-a nevoit, într-o peşteră, cuviosul Ion Sihastrul, pomenit de Cezar Bolliac, descoperitorul “Plîngerii Mănăstirii Silvaşului”, manuscris în versuri lăsat urmaşilor de călugărul Efrem (secolul XVIII). Azi, mănăstirea cu hramul Sfîntul Evanghelist Ioan trăieşte din acest valoros trecut, dar şi din smerenia şi vrednicia celor 30 de călugăriţe, precum maica Timoteea, care a ţinut registrele contabile şi casieria mănăstirii pînă la vîrsta de 100 de ani.

Simplitate

Despre pregătirile de Paşti la Prislop ne-a vorbit stareţa aşezămîntului mo­nahal, Pavelida Muntean, care ne-a cercetat mai întîi, bine de tot, ca nu cum­va bărbaţii să aibă ţigara aprinsă ori f­emeile să poarte pantaloni... “În post, ne-a spus ea, omul îşi face o cer­ce­ta­re individuală a tot ce a comis rău şi-şi mărturiseşte, în biserică, păcatele, le­pădîndu-se de ele şi astfel putînd să ajungă la sfînta împărtăşanie. Pre­gătirea e, deci, mai mult spirituală...” La Prislop, în noaptea de Învie­re, se trag clopotele cu 20 de minute înaintea aprinderii luminilor; oamenii în­con­joară de trei ori biserica şi rămîn la slujbă pînă spre dimineaţă, cînd pri­mesc “paştile”. Pe urmă sînt poftiţi în sufragerie pentru a ciocni ouă roşii, un pahar de vin... La ora 13 se pune ma­sa pentru toată lumea. La Mănă­s­ti­rea Prislop se mănîncă miel; carnea se bi­necuvîntează, în ajun, la bise­rică. Maica stareţă ne îmbie să gustăm şi noi un borş mănăstiresc de post şi să bem din izvorul tămăduitor al Domniţei Zamfira, fiica domnitorului valah Moise Vodă Basarab, conside­rată al doilea ctitor al mănăstirii.

Rugăciuni

Îl urmăm apoi pe părintele du­hovnic, Nifon Bobonea, pe drumul în pantă către cimitir. “E un drum de credinţă”, ne spune părintele, care e de puţini ani la mănăstire, dar cunoaşte trecutul ei mai bine ca oricine. “Fericirea a fost că părintele Arsenie Boca l-a deschis... L-am cunoscut, acum 40 de ani, la Bucureşti, unde primise domiciliu forţat. Se împlinesc 19 ani de cînd i-am dus, pe umăr, sicriul: era uşor ca un fulg! De fapt, nu ştiu, eu îl duceam, sau el mă ducea pe mine? Cunoştea dinainte că va pleca spre Domnul, aşa că şi-a ales locul de mor­mînt, şi-a scris data pe cruce... A fost un sfînt. Ţin minte că mîinile sale, us­cate pe deasupra, aveau palmele roşii; ro­şii de atîtea mîngîieri şi binecu­vîn­tări, de-atîtea înălţări ale sfîntului potir de împărtăşanie şi de atîtea atingeri de filele Evangheliei... Trăia cu mintea în ceruri. Îl vedeam cum se concentra, ca să vorbească, dincolo, cu lumea imaterială. De aceea, cred, a făcut şi încă mai face multe minuni. Cei care se roagă în faţa crucii sale primesc iertare şi alinarea durerilor...”

Părintele Nifon priveşte în jur; privim şi noi: de nicăierea, au apărut zeci de pelerini şi eleve de la Seminarul Teologic Monahal “Sfînta Ecaterina”. Deja nu mai sîntem în interviu, ci într-un fel de “direct” ad-hoc, cum nu se-ntîmplă de multe ori în viaţă. Lumea se apropie tot mai mult de noi, ocolind mormîntul înfăşurat în flori. Părintele, ca-ntr-o biserică fără cupolă, îşi înalţă mai avan rugăciunea la cer...

Cozonac cu brînză

Prin părţile acestea de ţară, cozonacul se mai umple şi cu brînză. Se face mai întîi un aluat din făină, maia cu lapte clocotit, drojdie, sare, zahăr, ouă, ulei (se aromează cu coajă rasă de lămîie). Se pregăteşte apoi şi umplutura, din brînză dulce, ouă, zahăr, stafide şi arome (tot coaja de lămîie e mai potrivită). Din aluatul crescut se întind foi mai mult lungi decît late, care se umplu cu brînză şi se fac din ele suluri nu prea groase. Sulurile astea se împletesc cîte trei, cum e cosiţa la fete. După ce s-au împletit, se aşază în tavă, se ung cu ou bătut (sau cu apă) şi se presară zahăr tos. Se dau la cuptor, unde se lasă de se rumenesc frumos.

Al treilea ctitor

Părintele Arsenie Boca este considerat al treilea ctitor al Mănăstirii Prislop, deoarece în cei 41 de ani cît a fost călugăr aici a pictat fresce şi icoane deosebit de valo­roa­se, a reorganizat viaţa de obşte şi a redat mănăstirii (care a fost 200 de ani, pînă în 1948, locaş al bisericii greco-romane) strălucirea şi frumuseţea sa originară. Tor­turat şi vînat de Securitate, părintele este omul despre care se spune că a schimbat, în inima secolului al XX-lea, faţa monahismului ortodox. Duhovnic şi clar­vă­zător intrat în legendă, mare trăitor dar şi mare în­vă­ţat, teolog şi pictor de icoane, el este, după cum îl carac­te­riza părintele dr Dumitru Stăniloae, “un fenomen unic în istoria monahismului românesc”. “Din cîţi oa­meni am cunoscut eu şi care au lucrat în Biserică – măr­tu­riseşte şi părintele Teofil Pîrîian – socot că părintele Ar­senie Boca a fost cel mai de vîrf, culmea tuturor vie­ţuitorilor şi propovăduitorilor din contemporaneitatea noastră”.