Ducu Bertzi - Bucataria de acasa

"Bucataria de la Sighet, de acasa", imi raspunde fara sa clipeasca Ducu Bertzi. Tocul de chitara luceste, reptila imblanzita, stand semeata, cu amintirea salbaticiei in priviri, intr-un colt de incapere. "Asta e chiar una dintre primele mele amintiri", adauga. "Acolo aveam o plita mare pe care vesnic se facea mancare sau stateau cele de-ale gurii la cald. Era o plita cu lemne si mi-o amintesc foarte bine pe bunica si cum se invartea ea toata ziua in jurul ei, trebaluind de tot felul, bunatati pentru noi toti. Si-mi mai aduc aminte cuptorul in care mereu se cocea ceva, intreaga tevatura de toamna cu zacusca la care trebuia sa invarti in oala tot timpul, cu bulionul de rosii, muraturi si alte cate si mai cate". Apoi tace. Facand parte si pentru mine din tocana cu de toate, adauga aproape ca pentru sine, AMINTIRI. "La noi in casa in fiecare zi se manca altfel, iar miercurea si vinerea se manca fara carne". Apoi, iar tacere. "Se gatea foarte consistent la noi in casa", reia povestea cu glas scazut. Sa nu deranjeze pesemne ingerii ce sed cu noi la masa, cum spuneau batranii. "Si era o bucatarie foarte buna. Un amestec delicios intre gastronomia traditionala ardeleneasca - caci bunica era din Blaj - si cea moldoveneasca. Mama venea din Moldova si a adus cu ea tot renumele gospodinelor din acele locuri. In plus, cred ca fiecare anotimp mi-a ramas mult mai bine intiparit in minte si datorita mancarurilor de sezon. Atunci era chiar o arta sa stii sa le combini. Oferta era destul de limitata. Oamenii apelau destul de putin la cumparaturile din magazin. Laptarul venea zilnic, o data pe saptamana veneau negustorii cu carne de vitel, iar carne de porc aveai din ce ai taiat iarna. Verdeturile, din gradina! Iar pe vremea aceea, bunica mai facea inca painea alba in casa. Dar eu, ca orice copil, tanjeam dupa acea paine neagra cu untura pe care o mancam pe la vecini.

Apoi m-am facut mare... Iar drumul meu a fost spre mai departe..."

ISTORIE. "Eu am inceput prin clasa a opta prin a-mi face o trupa de rock cu colegi de-ai mei de la Scoala de Muzica. Atunci asta era la moda, iar modelele noastre erau toate din muzica rock. Preluaseram piese din repertoriul international si le cantam la serile de dans de la Liceul «Dragos Voda» din Sighetul Marmatiei."

"Preluam destul de multe piese. Cantam din Beatles, Creedance Clearwater Revival, fiind in Maramures era la mare moda Omega, apoi, mai tarziu Black Sabbath, Uriah Heep. Si tin minte cum cu Deep Purple si «Sweet Child In Time» faceam intotdeauna furori, chiar daca nu eram noi instrumentisti foarte buni. Discoteca pe atunci nu prea exista, iar elevii oricum nu aveau voie, asa ca in fiecare sambata seara noi eram responsabili cu muzica. Gandind retrospectiv, a fost pentru mine o scoala buna.

Ulterior, prin clasa a unsprezecea, a aparut o miscare prin partile noastre. Erau un fel de intalniri literar-artistice, daca vrei, in sensul ca, unii veneau acolo cu poezii sau cu proza, altii cu pictura, cu sculptura. Oamenii de cultura incercau sa se adune, deveneau solidari in fata a ceea ce simteau ca devine lumea din jurul lor. Unii dintre cei de acolo, mai si cantau. Pe mine asta m-a atras. Sigur, curentul asta se facuse simtit deja prin toata tara. Tot pe atunci incepea si Cenaclul Flacara."

CHITARA. "Mie imi placea poezia foarte mult, asa ca mi-a fost usor sa ma apropii de folk", reia povestea Ducu Bertzi. "Pentru ca asta se canta acolo. In rock incepusera deja sa creasca pretentiile, in special in ceea ce priveste calitatea instrumentelor, iar pentru noi devenea din ce in ce mai costisitor. Cand repetam, nu era nici o problema. O faceam cu niste chitari construite de noi. Ce-i drept, reparam la ele mai mereu. Corpurile erau facute la o fabrica de mobila, iar grif-urile erau refolosite de la instrumente care nu mai puteau fi reparate. Toate bune pana aici. Dar atunci cand cantam, eram nevoiti sa inchiriem instrumente adevarate pentru o ora-doua. Asta costa, iar noi nu eram decat niste elevi de liceu! Devenise din ce in ce mai greu sa cresti in rock in conditiile astea. Asa ca am renuntat."

SI A FOST FOLK. "Chitara rece aveam, voce aveam, apropierea de poezie exista, fara indoiala, asa ca... Prin 1974 mi-am luat inima in dinti si am incercat altceva. Am participat, asa cam intr-o doara, la un concurs de muzica folk. Si l-am castigat. Premiul a fost o valiza. Pe atunci nu se dadeau bani ca premiu, numai obiecte. Si a fost de bun augur. Cu valiza aceea am alergat prin turnee vreo zece ani de zile. O mai am si acum. Si asa am ramas la folk... Dar n-am renuntat la rock! Poate ca spre finalul carierei tot am sa mai scot o piesa-doua rock!"

Indragostitul, punand in vorbe, numai ale lui, marea iubire...

"Eu acum gatesc destul de rar. Cand am «stare», cum se spune". Il simt sensibil. Asa ca nu ma opun cand, voit, schimba vorba. "Si, cum imi plac mancarurile ardelenesti, tocanitele in mod special, la astea am si ajuns sa ma pricep cel mai bine. Astazi, acasa, bucataria cade aproape intotdeauna in sarcina Theodorei. Dar gateste dupa indicatii precise... Eu vreau intr-un fel, Rares altfel, iar Maura mananca extrem de frugal. Asa ca... In orice caz, in ceea ce ma priveste pe mine e important sa am o ciorba sau o supa, iar Theo le gateste minunat. Deci, eu ma declar multumit. Poate si din cauza asta, ideea de gatit in limbajul meu are agatat de ea sufixul «uneori».

Si poate tot de aceea, si ca sa ramanem in «zeama», sfatul meu este tot timpul «NU te duce niciodata satul la spectacol, indiferent daca esti in sala sau pe scena!»."

Plec. Ma uit in jur si incerc sa-mi imaginez o lume cu idealuri. E cam intuneric...

"La noi in casa in fiecare zi se manca altfel. Un amestec delicios intre gastronomia traditionala ardeleneasca, caci bunica era din Blaj, si cea moldoveneasca. Mama venea din Moldova" - Ducu Bertzi, cantaret

"In muzica rock adevarata, un muzician se poate exprima mult mai bine. De aici poate si maniera mea mai dura, mai metalica de interpretare. E o mostenire a rock-ului" - Ducu Bertzi, cantaret

VALORI

Eu am considerat intotdeauna o mare sansa ca m-am nascut in Maramures. In muzica, dar nu numai, acolo s-au pastrat lucruri adevarate, nepoluate. In ceea ce priveste muzica, confirmarea celor pe care le-am spus a aparut in decembrie ’78 cand, cu grupul "Song" in care eram, am cantat la Sala Palatului "Sculati, sculati boieri mari". Un colind in 1978! A inghetat lumea in sala! Dar era in primul rand traditie si a scapat neatins. Tot din aceasta pricina am reusit un an mai tarziu, in 1979, sa imprim "Cand s-o impartit norocu’". Dar "Cantecul batranesc" l-au cenzurat. "Saraca lume de mult / Bun-o fost si s-o trecut". Cenzurau, cenzurau, dar pana la urma tot se prindeau ca e vorba de traditii, nu de soparle. In lumea de azi... Ce s-ar putea spune despre vedete sau, mai curand, despre vedetism? Cred ca cel mai periculos lucru care ti se poate intampla este sa crezi ca esti vedeta, dar numai tu sa o stii!

TOCANITA DE ARDEAL

Pentru o reteta ca la Ducu ai nevoie de un kg si-un sfert de carne de care ai, vita sau porc, mai impanata sa fie, o lingura cu untura, patru cepe mijlocii, cinci rosii sau o lingura cu bulion, un praf de faina, sare si piper. Tai carnea in bucati potrivite si o prajesti in untura. Adaugi ceapa taiata felii subtiri. Cand incepe sa se ingalbeneasca, pui putina apa si fierbi inabusit, adaugand din cand in cand cate o lingura cu apa fierbinte pana ce carnea e frageda. Pui apoi bulionul sau rosiile descojite si fara seminte, sarea si piperul dupa cum iti pica bine, si faina. Acoperi si bagi la cuptor ca sa scada. SFAT Cel mai nimerit e sa o mananci cu o mamaliga deasa, din malai necernut!