x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Dulcele festival

Dulcele festival

de Veronica Guzun    |    Cristina Andreea Catana    |    17 Oct 2005   •   00:00
Dulcele festival

Sfarsitul de saptamana ce tocmai a trecut a stimulat simturile iubitorilor de cafea si ciocolata. Organizatorii festivalului "Coffee ChoFest", aflat la prima editie, s-au straduit sa satisfaca toate gusturile.

Industria straina a ciocolatei s-a adunat sub un singur acoperis, la World Trade Plaza. Pralinele belgiene, tabletele elvetiene, trufele frantuzesti si figurinele spaniole au adunat toate privirile vizitatorilor. Copiii treceau pe la fiecare stand inghitind in sec, iar adultii examinau fascinati toata gama de produse din ciocolata si cafea.

Orice element din program a fost astfel gandit incat sa aiba o legatura cu subiectul festivalului. Trabucurile mexicane aveau aroma de ciocolata, picturile de pe fata expozantilor ilustrau obligatoriu si boabe de cafea, iar cocteilurile multicolore erau lipsite de alcool, in schimb erau doldora de cofeina. Cei care ar putea pleca nemultumiti ar putea fi reprezentantii unor banci, pentru ca doar la schimbul valutar din cadrul festivalului puteai sa platesti 1,5 lei noi si sa primesti in schimb un euro, de ciocolata, evident.

DIVERSITATE. Fiecare firma prezenta a cautat sa atraga vizitatorii cu ceva, la un stand puteai sa degusti ciocolata belgiana, care se prepara chiar sub ochii celor care se opreau sa admire fascinati intregul proces. La alt stand te poti simti ca in muzeu, ciocolate de diverse forme, marimi si combinatii, dar, atentie! Nu va atingeti de exponate! Nu sunt chiar pe buzunarul oricui. O cutie de ciocolata spaniola, ambalata in cutie de metal, costa intre 48 si 120 de lei noi. La un al treilea stand intrai in atmosfera de Sarbatori. Cei care au dorit sa deguste macar o ciocolata de calitate au avut posibilitatea sa cumpere tablete de 25 sau 50 de grame contra sumei de 2,5 RON. Un pom de Craciun era impodobit numai cu globulete in interiorul carora se gaseau figurine din zahar.

ABSENTI. Intrebati unde sunt producatorii romani, organizatorii evenimentului ne-au spus ca lipsesc din motive obiective: "Putini au indrazneala sa participe la un festival care este la prima editie, insa va promitem ca in aprile 2006 vom avea si firme romanesti producatoare de ciocolata", ne-a explicat Carmen Popa, coordonator de evenimente, World Trade Plaza.

EVANTAI


"Avem ciocolata din Spania, Elvetia, Franta, Belgia si Germania. Nu as putea spune ca exista un produs care se vinde cel mai bine, unii cumpara trufe, altii fructe confiate, fistic, turta dulce, ciocolata cu aroma de catina. Cert este ca nimeni nu pleaca fara sa gaseasca ceva pe gustul lui"
Laurentia Belei, expozant
×
Subiecte în articol: ciocolata gastronomie