x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Euforia Tv: "Să gătim româneşte"... cu gust de semifinală!

Euforia Tv: "Să gătim româneşte"... cu gust de semifinală!

de Veronica Bectas    |    14 Mai 2012   •   10:55
Euforia Tv: "Să gătim româneşte"... cu gust de semifinală!

Sa gatesti romaneste n-ar trebui sa fie mare scofala, aici, in Romania! Numai ca bucataria, ca si graiul, se invata pe langa ai tai. Mai ca as fi dispusa sa asez, pe langa sintagma "limba materna", si pe aceasta: "bucaterie materna"... ca doara gati, pe gustul alor tai, se invata indeobste (mai intai) acasa, pe langa plita mamei si a bunicii!

Editia a doua a indragitului concurs gastronomic de televiziune "Sa gatim romaneste" si-a propus, in faza selectiilor si a calificarilor, sa ne familiarizeze pe toti cu gastronomia comunitatilor etnice din Romania. Am poposit, pe rand in satele si familiile de slovaci, bulgari, greci, tatari, ucraineni, maghiari, ca si in cateva sate romanesti, tot testand si testand capacitatea vedetelor de a se acomoda cu traiul la tara, ca si pe cea a gazdelor noastre de a deveni veritabile vedete. In bucatarie!

Semifinala i-a strans pe toti, insa, la Cabana Vanatorilor, la Predeal, unde Crina Matei, simpatica prezentatoare, a imbracat costumul traditional romanesc, si-a impletit cosita de Cosanzeana (cu tot cu floarea de recuzita, ca sa dea bine, vorba ceea: "din cosita floarea-i canta") si-a devenit, oficial, "supervaizarul" semifinalelor. Azi veti putea vizona doar o particica din prima semifinala, suficient sa va dati seama cat de mult au evoluat concurentii si, mai ales, cat de usor reusesc sa faca fata provocarii de a gati... romaneste.

Inainte de a-i cunoaste pe concurentii din prima semifinala, sa aflam cine face parte din juriu. Cornelia Ghisoi, prima (si singura, deocamdata) lady chef a Romaniei; Cezar Munteanu, supranumit Chef Cezar, un bucatar al diplomatilor si un diplomat al bucatarilor, Victor Melian, bucatar pe cinci continente; Dragos Bercea, tanarul capitan al echipei de juniori care participa la olimpiada de gastronomie; si Simona Lazar, editor de gastronomie la Jurnalul National si autoare a mai multor carti de bucate.

Cine sunt primii semifinalisti?
Sa facem o scurta, foarte scurta prezentare a semifinalistelor pe care le veti intalni azi pe micul ecran. Din satul Izvoarele, judetul Tulcea, o dulce... familie de greci, cea a Silviei Dascalu, careia i s-au alaturat doi tineri logodnici, Valentin Mihu si Victorita Burlacu. Amandoi cat se poate de pregatiti intr-ale gatitului, semn ca dupa ce se vor fi descurcat cu pirostriile la gatit, vor sti cum sa-si puna pirostriile, vorba romanului, intemeind o familie. Mentor, tutore si prieten, ajutor de nadejde si... mascota, daca vreti, este actorul Ovidiu Cuncea.

Cea de a doua echipa vine din satul Rona de Sus, judetul Maramures. Trei doamne din comunitatea ucraineana din satul de unde "se agata harta-n cui" - Ana Semeniuc, Maria Prodaniuc si Ana Herbil - trec astazi de partea bucatariei romanesti, avandu-l drept sprijin pe cantautorul Aurel Moldoveanu... care se-ndeamna cu ele la gatit si la joc. Mai ales ca una dintre Ane, cea mai varstinca, bineinteles, e si socacita satului, mare mestera in bucate pe la nunti. Va reusi ea sa le surclaseze pe celelalte concurente? E de vazut...

A treia echipa, cu cele mai pitoresti costume - l-as da un premiu numai pentru asta - sunt bulgaroaicele din satul Vinga, judetul Arad. Seful de echipa e tot o bucatareasa de nunti si petreceri, Petronela Bartulov, careia i s-au alaturat Eugenia Cosilcov - zisa tanti Jena - si Adina Marincu. Pomeneam ceva de frumusetea de costume cu care-s imbracate bulgaroaicele din Vinga. Ei bine, cred ca undeva sus cineva a tinut seama de asta, iar fetele au primit-o, alaturi de ele, ca sa le ajute-n toate, pe creatoarea de moda Sonia Trifan.

In fine, ultimii, dar nu cei de pe urma, sunt... romanasii. Adica echipa doamnei profesoare Carmen Bahneanu din satul Gura Teghii, judetul Buzau. O stim capabila sa recreeze un univers intreg modelat in paste, aluaturi si creme pentru cofeturi... Dar va reusi ea sa demonstreze ca... tot romanul stie a gati romaneste? O sa ne lamurim noi, dar abia dupa trei seri de emisiune, de urmarit cu sufletul la gura. Sa spunem doar ca, in rol de ciobanel de la stana din Penteleu, il veti regasi pe indragitul actor Cristi Iacob.

Trei zile de gastronomie romaneasca
Ce vor gati concurentii, care sunt probele care le vor da lor de furca (si nu numai lor, caci la fiecare "post" unde se vor prepara mancarurile, se va afla si cate unul dintre maestrii bucatari prezenti in juriu... mai pentru un sfat, mai pentru o "incurcala", ca sa vada cat de isteti sunt concurentii nostri si cat de multe taine culinare au deslusit, de cand s-au adunat prima data in bucatarie)? Pai, sa vedem ce veti... Vedea, la Euforia Tv, chibitand de-acasa "meciul" concurentilor.

Luni: Ciorba de perisoare cu coaste de vitel si creier - reteta veche, ce se gatea, odinioara prin cele zahanale, caci ai nevoie de creier proaspat, ca sa dea dulceata ciorbei si-un gust cum n-ai mai intalnit. Apoi: Biciul haiducesc, din muschiulet de porc, piept de pui si costita impletita - unora le-a iesit harapnic, de sfichiuit timpul (si succesul), altora mai putin le-aduce preparatul asta cu un bici, mai degraba seamana cu cosita Cosanzenei (bun si-asa, caci tot impletitura in trei este)!

Marti: Inceputul se face cu Ciorba de praz cu vitel, fel de mancare oltenesc, imbratisat, primavara, de-o tara-ntreaga. Sfat aparte: sa puneti in ciorba praz, nu prazoaica. Chiar daca femeile-s aprige pe la olteni pe-acasa, prazoiacele, subtiri si fine, nu vor da nicidecum gustul picant pe care-l da ciorbitei prazul... Urmeaza Ciulamaua de pui cu coltunati cu branza si verdeata, cu sosul ei delicat, care-aminteste de... altita iilor moldovenesti (na, ca m-a apucat poezia), cu toate "imprumurile" ei de gust de peste Prut si de mai departe. Si-apoi, ca sa nu pierdem din poveste Ardealul, o Topala de vitel cu galuste, in care legumele culese proaspat din gradina s-au topit (la propriu!) intr-un sos delicios!

Miercuri: E rost de dulciuri. De desert! Dar, pana atunci, sa mai lasam doua echipe sa treaca pe dinaintea gratarului, caci va trebui gatit si Muschiuletul de porc umplut cu carnati si taitei cu varza. Sa fi reusit concurentii sa afle unde-i "cu" si unde-i "si"? Ramane de vazut... Grea limba romana, in bucatarie! Si-acum, deserturile asteptate: Papanasi cu smantana si dulceata - ca doar desertul asta e floarea vacantelor noastre! (Mai ales pe Valea Prahovei, unde se facu intrunirea de bucatareala). Si Budinca de paste cu branza si sos de capsuni (desert "naturalizat" pe la noi de vreo cateva secole si pe care nu cred sa fie vreun romanas sa n-o fi mancat in copilarie!). Mai bun si mai bun e cand il faci cu taitei de casa, framantati si "croiti" de mana mamei, si cu capsuni din gradina - ca tot vine vremea lor, ca trufanda de mai!

Asta veti vedea luni, marti si miercuri, de la ora 20:00, pe Euforia Tv. Prima semifinala. Cu tot cu jurizarea ei... De joi, incepe... jocul doi. Am vrut sa rimeze! Joi intra in joc a doua serie de semifinalisti si-apoi, pe saptamana viitoare, e rost de Marea Finala. Mai e un picut si aflam si cine ia Lingura de Argint!.

×
Subiecte în articol: culinar