x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Gastronomia buzoiană păstrează în top Sărata Monteoru

Gastronomia buzoiană păstrează în top Sărata Monteoru

de Veronica Bectas    |    06 Iul 2011   •   21:00
Gastronomia buzoiană păstrează în top Sărata Monteoru

Splendide costume interbelice, la pachet cu... carnaciori de Plescoi. Poezie si muzica, 'bardate' (invelite – termen gastronomic – n.n.) in felii de slaninuta afumata. Scoarte din par de capra, lucrate pe gherghef vertical de maiastra Adela Petre si branza de burduf, ca la stana la Penteleu. Si inca o multime de astfel de exemple va pot da, pentru a arata ce au insemnat, si in acest an, Zilele Monteorului, care se celebreaza de ceva timp in primul week-end de iulie.

A fost un festival incantator, care a incercat sa puna in valoare, deo­potriva, vremea in care Grigore Monteoru construia reputatia bailor sarate de la... Sarata Monteoru, cu datinile si credintele taranilor din satele de pe, de peste si de sub dealul unde a fost descoperit tezaurul Closca cu puii de aur. Nu a lipsit de la festival zestrea spirituala a locului, cum a fost bine marcata si co­moara gastrono­mica a dealurilor buzoiene.

Inainte de a face loc gastronomiei in povestea noastra, sa spunem ca nu au lipsit lansarile de carte, expozitiile de documente si obiecte de arta religioase, dar si cele de antichitati taranesti, ba chiar s-a organizat un cenaclu de poezie, iar Orchestra de Muzica Populara a Societatii Ro­mane de Radiodifuziune s-a ala­tu­rat interpretilor de renume ai folclo­ru­lui local intr-un spectacol de zile ma­ri. La final, spre deliciul celor pre­zenti – si mai ales al copiilor – un ex­ce­lent turnir medieval si-a desemnat cas­tigatorii. Un succes aparte l-a avut, ca de fiecare data, targul cu vanzare de produse traditionale si mestesuguri. Au atras atentia obiec­tele de uz casnic confectionate din lemn, lana, piele si ceramica, iar mes­terii cioplitori in piatra de la Naieni au prezentat minunate sculpturi de­corative pentru gradina si curte. Cea mai mare cautare au avut-o celebrele produse gastronomice: carnatii de Plescoi, cascavalul afumat, branza de burduf in coaja de brad, slaninuta fiarta si afumata, covrigii de Buzau, mierea, si vinurile.

×
Subiecte în articol: culinar