x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Gastronomia in jurul lumii

Gastronomia in jurul lumii

de Florina Grigorie    |    31 Iul 2008   •   00:00
Gastronomia in jurul lumii

Arta culinara reprezinta o parte importanta in cultura Orientului, bucataria asiatica fiind una dintre cele mai elaborate si sofisticate din lume.



Arta culinară reprezintă o parte importantă în cultura Orientului, bucătăria asiatică fiind una dintre cele mai elaborate şi sofisticate din lume.
Varietatea mîncărurilor constă în folosirea diferenţiată a mirodeniilor şi în combinarea minunatelor produse ale plantaţiei locale.
În Orient, natura a căutat parcă să înlocuiască lipsa de apă cu fructe acrişoare, zemoase, cum sînt lămîile, portocalele, strugurii. Este tipic faptul că fructele nu lipsesc de la nici o masă, iar uleiul de susan (tajin; tahini) predomină.
Aici, căldura din lunile de vară este potolită cu ceai cald foarte concentrat sau cu renumita cafea turcească parfumată şi aburindă, cu caimac. Totuşi, cea mai apreciată băutură rece este apa. Băuturile alcoolice sînt mai puţin folosite, deoarece sînt interzise de Coran, însă berea este consumată cu plăcere. Se spune că vechii egipteni ar fi preparat-o pentru prima oară.
Vă prezentăm în continuare reţete specifice cîtorva ţări orientale, pentru a vă provoca să le încercaţi în bucătăria dumneavoastră.


Turcia  - Imamul a leşinat (de mult ce a putut mînca)
Ingrediente: 800 grame de carne de vită, 375 ml de lapte, 150 ml de ulei de măsline, 4 vinete, 6 ouă, 3 roşii, o ceapă, două linguri de făină, pătrunjel, sare şi piper.
Preparare: Vinetele se spală, apoi se şterg şi se zvîntă bine. Se pun întregi în cuptor, la foc potrivit, pînă ce coaja se poate curăţa uşor. Se taie de-a lungul în felii, se sărează şi se lasă deoparte. Ceapa şi roşiile se taie mărunt şi se prăjesc în ulei, apoi se ia de pe foc şi se adaugă pătrunjelul tocat mărunt şi piperul.
Vinetele se presează puţin între palme şi fiecare felie se trece prin făină şi un ou. Apoi se pun la prăjit în ulei încins. Carnea se toacă şi se înăbuşă în ulei.
Într-o formă rezistentă la foc, se aşază straturi de vinete şi carne, ultimul strat fiind de vinete.
Celelalte 5 ouă se bat cu laptele şi se toarnă deasupra.
Se coace la cuptor timp de o oră, pînă cînd deasupra se formează o crustă galbenă.
Se serveşte cu salată verde.


Egipt - Salată Munkatschina
Ingrediente: 150 grame de măsline verzi, 4 portocale, 3 cepe mici, sare şi piper.
Preparare: Se curăţă de coajă şi se taie feliuţe portocalele. Ceapa se taie felii subţiri. Se scot sîmburii de la măsline. Se amestecă ceapa, măslinele şi portocalele. Se adaugă sare şi piper după gust.


Siria - Supă de linte cu spanac
Ingrediente: 600 grame de linte, 100 grame de spanac, un litru şi 800 grame de apă, o lingură de susan, două cepe, o linguriţă de zeamă de lămîie şi o linguriţă de sare.
Preparare: Lintea se alege şi se spală. Ceapa se taie felii şi se rumeneşte în ulei încins. Apoi se adaugă lintea şi sarea, se amestecă şi se lasă să fiarbă jumătate de oră. După care spanacul se spală bine, se toacă şi se adaugă, lăsînd să mai fiarbă încă 15 minute.
Se potriveşte gustul cu zeamă de lămîie.


Iran  - Cotlet de berbec
Ingrediente: 4 cotlete groase de berbec, 4 jumătăţi de sardele, 4 frunze de mentă, 3 căţei de usturoi pisaţi, o roşie.
Preparare: Cotletele se curăţă de grăsime, care se taie cubuleţe şi se topeşte. Se taie cotletele de-a lungul, pînă la os şi se umplu cu cîte o bucată de sardea, o frunză de mentă şi cu cîte un sfert de roşie puţin călită. Se freacă cotletele cu usturoi pisat şi se prind cu o scobitoare. Se prăjesc pe ambele părţi, în grăsimea lor topită.
Se servesc cu sote de fasole verde.


Liban  - Tabbul
Ingrediente: 400 grame de grîu, 750 ml de apă, 100 ml de ulei de susan, 3 cepe, 3 roşii, o lingură de frunze de mentă, sare şi piper.
Preparare: Grîul se curăţă, se sfărîmă şi se ţine timp de o oră în apă rece, apoi se pune la fiert împreună cu menta, ceapa şi roşiile tăiate mărunt. Se adaugă uleiul, sarea şi piperul şi se fierbe pînă ce se înmoaie grîul.
Se serveşte rece.


Israel  - Kigl
Ingrediente: 300 grame de fidea, 250 grame de nuci măcinate, 40 grame de zahăr, 30 grame de unt, 3 ouă, 5 linguri de dulceaţă de trandafiri şi o linguriţă de scorţişoară pisată.
Preparare: Se fierb tăieţeii în apă şi se scurg bine, apoi se amestecă uşor cu ouăle, nucile, dulceaţa de trandafiri, scorţişoara şi zahărul. Se ia o formă rotundă, se unge cu unt şi se presară cu pesmet fin. Se pune compoziţia în formă şi se pune în cuptor la foc potrivit. Se coace pînă ce prinde crustă. Se scoate din formă şi se taie.
Se serveşte caldă.


Afganistan  - Ragu de vînat
Ingrediente: 800 grame de carne de vînat la alegere (căprioară, mistreţ, iepure, fazan), 40 grame de unt, 4 caise uscate, 8 prune uscate, 250 ml de lapte acru, o ceapă mare, un ardei gras, un vîrf de cuţit de scorţişoară, un praf de zahăr, un vîrf de cuţit de piper, un vîrf de cuţit de ghimbir măcinat.
Preparare: Se taie carnea cubuleţe. Ceapa se taie mai mare şi se prăjeşte în unt, apoi se adaugă carnea şi după cîteva minute ardeiul tăiat rondele, caisele tăiate în jumătăţi, prunele fără sîmburi şi mirodeniile. Se prăjeşte totul cîteva minute, apoi se toarnă laptele acru cît să acopere carnea. Cratiţa se acoperă şi se pune în cuptor, la foc potrivit, pînă ce carnea devine moale, iar laptele este absorbit.


Irak - Baclava cu smîntînă
Ingrediente: 500 grame de foi de plăcintă, 150 grame de nuci pisate, 150 grame de migdale pisate, margarină, smîntînă, sirop de zahăr.
Preparare sirop de zahăr: Se fierb 400 grame de zahăr vanilinat în 400 ml de apă.
Preparare: Se pun 5 foi de plăcintă într-o tavă şi se ung cu margarină şi smîntînă. Se pun deasupra încă 5 foi şi se procedează la fel, apoi se presară nucile şi migadalele. Aceste straturi se repetă, terminîndu-se deasupra cu foi. Cu un cuţit fierbinte înmuiat în margarină se taie în pătrăţele baclavaua şi se introduce tava la cuptor. După ce s-a copt, se lasă să se răcească, apoi se toarnă deasupra siropul de zahăr, fierbinte.

×
Subiecte în articol: gastronomie grame ingrediente taie preparare