x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar George Tei - Gatind pentru opt nepotei

George Tei - Gatind pentru opt nepotei

de Pompiliu Kostas Radulescu    |    19 Iul 2006   •   00:00
George Tei - Gatind pentru opt nepotei
RETETA DE AUTOR
In clasa-ntai, in prima zi de scoala, dupa ce ne luasem bancile in primire si ne asezasem regulamentar, fiecare baiat cu cate-o fata, cand m-au intrebat ce vreau sa ma fac cand o sa fiu mare, nu stiam sigur daca vreau sa fiu pompier sau postas. Nu ma hotarasem inca ce culoare de uniforma ma prinde mai bine, asa ca n-am zis nimic. Seara mi-am colorat toate pozele cu creionul ros-albastru cu doua capete, cu care jucam vaporase cu prietenii de pe strada si le-am prins in piuneze pe usa de la sifonier. Indurerata profund, mama si-a facut de-atunci un obicei din a ma ameninta ca ma da la scoala militara daca mai fac vreodata asa ceva sau orice altceva. "Orice" suna cam vag pentru mine, dar, pentru orice eventualitate, mi-am facut si eu un obicei din a nu-i mai spune mare lucru. N-aveam nimic cu militaria. Dar detestam kakiul!

A doua zi, la prima ora, tin minte ca aveam matematica (groaznic!), am decis ca vreau sa fiu postas si-am spus-o cu voce tare. Am fost dat afara din clasa pentru prima oara. Dupa o saptamana ma razgandisem si voiam sa ma fac pompier. Da’ n-am mai spus-o nimanui, pentru ca nu mai voiam sa stau pe coridor o ora. Aveam o invatatoare tanara si-ncepuse sa-mi placa. Din pricina asta o si altoiam pe colega mea de banca atunci cand voia sa ma pupe chiar sub ochii ei. Nu din rautate. Pur si simplu nu voiam s-o fac geloasa. Dar se pare ca ea n-a-nteles asta, iar clasa intai am incheiat-o cu nota patru la purtare.

Pozele colorate mama le-a gasit acum cativa ani, in sufragerie, ascunse sub o bucata de dusumea. Cam tarziu pentru scoala militara...

RAURI DE CUVINTE. Nu stiu de ce ma apuc sa-i povestesc toate astea poetului George Tei, in timp ce-l privesc cum, abia iesit din tura, pregateste de mancare nepotilor. Poate pentru ca e postas. Iar postasul stie s-asculte, dar si sa povesteasca mai departe. Ii spun ca are o meserie fascinanta (de! visul copilariei...). "Cred ca era mai fascinanta atunci cand lucram pe vagonul postei", ma contrazice George. "Atunci cred ca am avut cea mai frumoasa perioada. Scriam si calatoream. Din cand in cand coboram in cate-o gara, mergeam la redactia unei reviste si lasam cateva poezii."

Arunc privirea prin usa deschisa a bucatariei catre un raft plin cu carti ce se uita curios la noi. George si-a incheiat daraverile culinare. Poarta cuhniei se-nchide in urma noastra si ne asezam pe canapea. Alaturi, biblioteca trosneste asezat, impacata de prezenta noastra.

DE DRAG. "Intamplarea a facut ca dupa o operatie de menisc foarte dificila sa nu mai pot juca fotbal. Activasem la Stiinta Bucuresti. In perioada aceea, la juniori juca Mircea Lucescu. Nici nu s-a pus problema recuperarii. Pur si simplu mi s-a interzis definitiv sa mai joc. Atunci m-am apucat de scris. Din pricina asta, dar si dintr-o alta intamplare." Respir parfum de carti.

"Ma imprietenisem cu medicul care m-a operat, doctorul Iulius Schreithofer. Clujean. Lucra pe atunci la Spitalul CFR 2. Dupa un timp a hotarat sa se-ntoarca definitiv in orasul natal. Dar inainte de plecare i-am facut o invitatie la masa. Cum nu se gaseau de nici unele - era o arta sa faci o masa - abia am convins-o pe nevasta-mea sa imprumutam niste bani si am comandat mancarea de la un restaurant. Seara i-am scris o poezie sotiei mele, pentru ca m-a inteles. A doua zi, cand eram cu totii asezati la masa, am ridicat primul paharelul de coniac si am zis ca am ceva de spus. Am citit poezia. Prietenul Iulica mi-a spus: «Bravo, George, ai talent!», iar nevasta-sa: «Laios, tu nu mi-ai dedicat niciodata o poezie!». Asa ca am inceput sa ma iau in serios si m-am inscris intr-un cenaclu."

BOLNAV DE TIMP. Din bucatarie se simte miros de pofta buna. "Stai linistit", spune George. "Varza se face mai greu. Avem timp de poezie...", si scoate dintr-un pachet un volum nou-nout. "Acum sunt deja la a sasea carte. E un drum lung. Cu vagonul postei mi-a parut insa mai usor..." In cuier, o cascheta de demult...

"Spre nord alearga trenul. Zidim carbuni in soba O noapte risipita printre ninsori, colete - Iar soba inrosita aproape pan’ la plete Arata ca un diavol in visinie roba.

Ziarele frivole de plumbul greu sunt bete, Reture plicuri poarta stigmatul «se aproba», Spre nord alearga trenul, zidim carbuni in soba O noapte risipita printre ninsori, colete -

Pereti batuti in cuie tin loc de garderoba, Bem rauri de cuvinte cand ni se face sete Si trecem constienti prin viata doar de proba, Dureri cotidiene le punem in cuplete,

Spre nord alearga trenul. Zidim carbuni in soba..."
"Rondelul lucratorilor de pe vagonul de posta"
George Tei

VARZA CALITA
  • INGREDIENTE: o varza de un kilogram, trei linguri cu untura, trei-patru rosii, 300 grame de afumatura, 10 boabe de piper, sare, un pahar cu vin rosu.
  • PREPARARE: Se infierbanta untura intr-o cratita. Se da varza pe razatoare si se pune in cratita, la foc potrivit, sa se rumeneasca vreo ora, amestecand sa nu se lipeasca. Se pun afumatura, piperul si rosiile descojite si taiate marunt si se lasa in cuptor cu putina apa. Inainte de a se face, se toarna un pahar cu vin si se mai lasa la scazut. Dupa gust, la varza dulce, unii mai pun bors sau lamaie. Eu, nu!
  • POETUL-POSTAS
    De ce rondelul? De ce genul acrostihului? Am vrut sa aduc un suflu nou in poezia romaneasca. Dar nu vreau sa se creada ca sunt un Narcis. Sunt doar un simplu postas care si-a depasit conditia sociala. Sunt un sot mai bun sau mai rau, tata a patru copii si bunic a opt nepoti. Dar mai sunt si "individul" care si-a castigat simpatia unora dintre cele mai mari valori teatrale si literare din tara noastra. Mi-au calcat pragul mari actori ai vremii noastre. Cu totii am ramas prieten. Marele Silviu Stanculescu a fost prezent la lansarea primului meu volum. Mi-a si recitat cateva strofe atunci. Dar nu din obligatie. Asa, de drag. Sau dintr-un patriotism local. Amandoi eram din cartierul Tei. De altfel, el a si spus, imi pare, ca George Tarnea, Gheorghe Tomozei si cu mine, toti poeti, suntem Cei Trei din Tei. Acum, la lansarea de la Brasov, la 19 iulie, a celui de-al saselea volum al meu - de fapt o selectie a celor mai frumoase poezii ale mele, selectie alcatuita de un alt poet, George Stanca - nici unul dintre cei trei buni prieteni ai mei nu-mi va mai fi alaturi. Cartierul Tei e demult prea gol. De altfel, si eu am plecat de acolo prin 1965. Le voi simti lipsa… Iar lui George Stanca, cand om face 100 de ani, am decis ca-i voi face eu o selectie de poezii! Doamne ajuta! Ca nu-i decat cu un an mai tanar ca mine! Daca am inceput sa scriu dintr-o intamplare, printr-un concurs de imprejurari, nu e deloc intamplator ca, inca, azi continuu sa scriu. Iar daca viata e o mare calatorie, eu am ales sa parcurg acest drum calatorind cu vagonul postei.
    ×
    Subiecte în articol: georg