x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Hrisca este buna la toate

Hrisca este buna la toate

13 Noi 2004   •   00:00

GASTRONOMIE
Ea alunga raul din casa, da albinelor polen si nu trebuie sa lipseasca din alimentatia diabeticilor. Aceste calitati se intalnesc intr-o singura planta - hrisca.
VERONICA GUZUN

GUSTOS. Se serveste cu lapte, miere si scortisoara
Pe vremuri, vrajtoarele trasau cercuri cu faina de hrisca. In spatiile protejate de faina, ele isi practicau ritualurile. Astfel, acest aliment este vazut in culturile orientale drept aparator al proprietatii.

IN LUME. La ucraineni, nici o zi nu incepe fara "casa", un terci maroniu, facut din lapte, miere si hrisca fiarta. Gustul ei, dulce-aromat, este prea putin cunoscut in Romania. Se gaseste doar in magazinele naturiste. Din faina de hrisca, japonezii fac multe mancaruri traditionale - prajituri, biscuiti, taietei.

SANATATE. Yoghinii considera ca alimentul acesta are calitati afrodiziace. In prezent, se fac cercetari in America si Canada pentru a demonstra ca aceasta planta, originara din nordul Asiei, este foarte importanta in alimentatia copiilor, batranilor si cea a bolnavilor de diabet. Ea scade glucoza din sange si previne bolile de rinichi. Ceaiul din frunzele ei reduce umflaturile si edemele.

CALITATI. Semintele contin 75-80% amidon, 13- 19% proteine, 1,8-2,7% grasimi. Este o cereala bogata in vitaminele Bp B, PP, P, precum si in microelemente de cupru, zinc si iod si magneziu. Proteinele din hrisca au numerosi aminoacizi, necesari organismului in perioada de crestere - arginin, lizin, triptofan. 100 de grame de cereale contin 154 de calorii. De langa aceste merite, ea este o buna planta melifera. Pe un hectar cultivat cu hrisca albinele aduna intre 100 si 200 kg de miere.

RETETA
Ingrediente: un pahar de hrisca, doua pahare cu apa, sare. Se aleg semintele de coaja neagra si de praf. Se spala si se pun intr-un vas. Deasupra se toarna apa. Se presara sare. Se da in clocot. Apoi se schimba apa. Se da iar in clocot. Astfel se face de sapte ori. La a saptea fierbere se tine la foc mic pana semintele de hrisca sunt moi si desfacute. Terciul va avea o culoare deschisa si o aroma placuta. Dupa ce se scurge apa, deasupra se toarna lapte cald. Se indulceste cu miere. Terciul, daca nu este facut cu lapte, poate servi drept garnitura la preparatele din carne sau peste. Rusii pregatesc hrisca dupa aceeasi reteta ca si pilaful. Ei prajesc semintele inainte de a le fierbe. Are un gust fin, usor dulce.
×
Subiecte în articol: gastronomie hrisca