x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Ierburi, legume, condimente

Ierburi, legume, condimente

de Carmen Dragan    |    15 Oct 2009   •   00:00
Ierburi, legume, condimente
Sursa foto: Copyright: Editura Curtea Veche/

Indiferent dacă tocmai aţi început să gătiţi sau sunteţi un bucătar experimentat, cartea "Bucătarul se dezbracă... de secrete", volumul I, este un dar pentru fiecare. În cele trei capitole: "Ierburi şi mirodenii", "Supe", "Salate şi dressinguri", Jamie ne propune reţete sănătoase, la îndemâna oricui.



Despre ierburi, bucătarul spune că sunt un element obligatoriu. "Sunt extrem de uşor de cultivat, nu contează dacă locuiţi la oraş sau la ţară, dacă sunteţi bogat sau sărac... Pur şi simplu semănaţi-le în grădină, într-un ghiveci sau într-o găleată. Trebuie să cultivaţi rozmarin, cimbru, salvie şi dafin... mentă, oregano şi măghiran".

ACUM AVEM AŞII ÎN MÂNECĂ
Secretul supelor constă în ingredientele folosite, crede Jamie. "O supă bună poate fi preparată şi pusă într-un bol în câteva minute. Pur şi simplu căleşti nişte legume parfumate, adaugi o aromă suplimentară şi puţină zeamă de carne şi gata. Apoi trebuie să te decizi cum vrei să fie supa: groasă şi densă sau pasată, ca mâncarea pentru copii.

Pentru variaţie puteţi adăuga puţină smântână sau câteva crutoane. Partea bună este că puteţi prepara o supă din aproape orice şi, cu puţină imaginaţie, pot fi delicioase", ne asigură Jamie. Pentru salate, măiestria constă în capacitatea de a transforma nişte legume plicticoase ca morcovii, ţelina, feniculul şi ardeii într-un preparat genial, cu ajutorul condimentelor. Jamie crede că şi nişte ingrediente mai puţin comune, ca anghinarele, dovleceii sau dovleacul, pot alcătui salate savuroase atunci când sunt tăiate felii foarte subţiri.

×