x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Incendiu la o pensiune în munţi

Incendiu la o pensiune în munţi

de Veronica Bectas    |    07 Iun 2010   •   00:00

În ultimul timp, în unele zonele turistice, s-au petrecut evenimente deosebit de grave, unele soldându-se  
cu victime. Ultimul eveniment neplăcut a fost un incendiu care, potrivit adjunctului ISU Dâmboviţa, maiorul Cezar Dincă, a izbucnit la partea de acoperiş din spatele clădirii pensiunii unde sărbătoreau sfârşitul facultăţii 20 de studenţi şi 5 turişti, la Cota 1000 pe DN 71. Pompierii militari şi personalul pensiunii au intervenit evacuând turiştii şi stingând incendiul, neexistând victime umane dar, înregistrându-se serioase bagube materiale. Reprezentanţii agenţiilor de turism şI ai ANTREC recomandă personalului hotelier, al pensiunilor şi al cabanelor, verificarea şi repararea instalaţiilor electrice, a coşurilor de fum, precum şi supravegherea folosirii surselor de foc (gaze, sobe cu lemne, grătare în aer liber, sobe pentru încălzit), pentru prevenirea incendiilor.           

Reprezentanţi români aleşi în Comisiile ECTAA

Adunarea Generală Bianuală a ECTAA (Grupul Asociaţiilor Agenţiilor de Turism şi Touroperatorilor din cadrul UE)    a inclus reprezentanţi ai ANAT, în persoana preşedintelui ANAT, Corina Marin care face parte din Comisia de touroperatori, şi Antonio Niţu, vicepreşedinte ANAT, în Comisia de Air Matters, pentru o perioadă de doi ani. ANAT este membru asociat ECTAA din 1999 şi membru cu drepturi depline de la data de 1 ianuarie 12007.

×
Subiecte în articol: travel news