x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Info gastronomie

Info gastronomie

03 Ian 2008   •   00:00

Fructe-vedetă In 2007. In anul care s-a incheiat cele mai cerute fructe de pe piaţa americană au fost cele exotice. In acest sens, o companie americană a pornit o campanie, in urma cererii crescute de asemenea fructe de pe piaţă. Denumită "Farmacia intr-un fruct", campania are ca scop promovarea fructului exotic numit "capuau". Cu un mare conţinut de antioxidanţi, acesta este fructul unei plante inrudite cu arborele de cacao. "Camu camu" este un alt fruct ciudat, dar foarte agreat de americani. El seamănă cu nişte mici cireşe de culoare roşie-purpurie. Pe lăngă aceste fructe, compania americană Packaged Facts a enumerat şi altele, care au stărnit interesul consumatorilor, precum "goji berry" sau "guarana". Acesta din urmă a inregistrat adevărate succese pe piaţa aromelor din anul 2007. Unei alte companii americane, care procesează ingrediente naturale din fructe, i-a venit inspiraţia să scoată un nou gen de aromă dintr-un fruct sud-american numit "lulo". Astfel, a obţinut un lichid concentrat, care poate fi folosit la ingheţate, jeleuri sau ciocolate, dar şi la prepararea unor specialităţi de panificaţie. (Maria Belu)

Saloane gastronomice. 23-27 ianuarie, Frankfurt, Germania - Christmasworld: Salonul internaţional pentru decoraţiuni de Crăciun şi de sărbătoare, descoperirea tendinţelor pentru anul 2008. 27-30 ianuarie, Cologne, Germania - Salonul internaţional al dulciurilor. Ianuarie 2008, Combloux, Franţa - Festivalul de gastronomie regională şi de patrimoniu. Ianuarie 2008, Rimini, Italia - Cupa mondială a gelatierilor. 26-30 ianuarie 2008, Rimini, Italia - Salonul de gelaterie, patiserie şi panificaţie, ediţia a 28-a. 17-20 ianuarie 2008, Bratislava, Slovacia - Gastropack, Salonul internaţional al alimentaţiei.

×
Subiecte în articol: gastronomie