x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Intrare in bucătăria iernii

Intrare in bucătăria iernii

28 Noi 2007   •   00:00

Noi ne-am documentat pentru dumneavoastră şi vă dăm căteva reţete care vă vor ajuta să treceţi mai uşor peste această perioadă a anului, in care trebuie să ne acomodăm cu temperaturi scăzute.

In anotimpul friguros sistemul imunitar al fiecăruia dintre noi este foarte slăbit din cauza stresului, a factorilor climatici, a alimentaţiei nesănătoase, a poluării etc. Alimentele consumate trebuie să fie bogate in fier şi vitamine, de aceea nu trebuie ocolite legumele şi fructele măncate ca atare sau in diferite combinaţii. Acestea sunt benefice pentru organism, mai ales in perioada rece, cănd trecerea este bruscă de la o temperatură ridicată la una scăzută. Nu se face rabat de la nici o vitamină, mai ales de la cele care sunt la indemăna oricui, precum citricele (de exemplu: un fruct de kiwi asigură unui adult necesarul de vitamina C pentru o zi, dar şi portocale, lămăie şi grapefrut), ceapa, usturoiul, spanacul, salata verde, ţelina, varza, morcovul, verdeaţa in cantităţi căt mai mari (mărar, leuştean, pătrunjel) etc.

Noi ne-am documentat pentru dumneavoastră şi vă dăm căteva reţete care vă vor ajuta să treceţi mai uşor peste această perioadă a anului, in care trebuie să ne acomodăm cu temperaturi scăzute.

Supă de legume

Se curăţă legumele - două cepe, doi morcovi, o ţelină mare, o jumătate de varză de mărime medie, un ardei şi o jumătate de fir de praz - se spală şi se pun la fiert, toate odată, in apă rece. Cănd sunt fierte, se adaugă o linguriţă de ulei, un praf de sare după gust şi verdeaţă din belşug. Legumele pot fi pasate şi consumate in supă, ori se pot strecura, iar lichidul rezultat se bea.

File de cod cu legume

Se spală sub jet de apă 4 fileuri de cod şi se aşază intr-o tavă. Se curăţă o ceapă mare, se spală şi se taie solzişori, iar doi morcovi se curăţă şi se taie in feliuţe. O ţelină se curăţă şi se taie in bucăţele, 4-5 căţei de usturoi se curăţă şi se feliază. Toate legumele se pun in tavă lăngă peşte, se adaugă puţin ulei şi apă căt să acopere toate ingredientele, după care se dă tava la cuptor. Cănd este gata se adaugă mult pătrunjel şi zeama de la o lămăie.

Salată de iarnă

Se curăţă şi se spală sub jet de apă o ţelină mare, doi morcovi şi o rădăcină de pătrunjel, iar apoi se dau pe răzătoare. Se pune totul intr-un castron şi se amestecă cu ulei de măsline, suc de lămăie şi sare. Pe deasupra se presară pătrunjel verde din belşug.

Salată de castraveţi cu usturoi

Patru castraveţi de mărime mijlocie, curăţaţi de coajă, spălaţi bine şi tăiaţi in feliuţe subţiri se pun intr-un castron. Separat se prepară un mujdei, cu puţin ulei, zeamă de lămăie şi iaurt cu zero la sută grăsime.

Supă de pui

Se spală, se curăţă bucăţelele de pui (aripi, spate, copane) şi se opăresc. Separat se curăţă şi se spală legumele: o ceapă, un morcov, o albitură, o ţelină, doi-trei căţei de usturoi şi se pun la fiert impreună cu puiul. Cănd legumele sunt fierte se drege supa de sare, se adaugă verdeaţă din belşug (mărar şi pătrunjel), se strecoară şi se bea.

Sufleu de dovlecei cu brănză

Doi dovlecei, tineri şi fără seminţe, se curăţă, se spală, se fierb, iar apoi se dau prin sită. Piureul obţinut se amestecă impreună cu lapte şi puţin unt. Separat, se dă brănza de vaci prin sită şi se amestecă bine cu gălbenuşul şi cu albuşul bătut spumă. Se unge o formă cu puţin unt, se aşază alternativ un strat de dovlecei, unul de brănză, iar ultimul strat trebuie să fie de dovlecei, se ţine la cuptor pănă cănd se rumeneşte frumos.

Conopidă cu iaurt

Se ia o conopidă mare, se rupe in bucheţele, se spală sub jet de apă şi se pun la fiert in apă cu sare. Se prepară din 6-7 căţei de usturoi un mujdei, se freacă bine cu o picătură de ulei şi se adaugă zeamă de lămăie (după gust). Intr-un borcan mic de iaurt, cu zero la sută grăsime, se pune mujdeiul, se amestecă şi se toarnă deasupra conopidei fierte.

Saramură dietetică de peşte

Peştele (şalău) se curăţă de solzi, se spală sub jet de apă, se pune la fript, uns cu puţin ulei, pe grătarul incins, şi se frige pe ambele părţi pănă se pătrunde bine. Separat se pun la fiert, in doi litri de apă cu puţin ulei şi zeamă de lămăie, un ardei gras tăiat felii, 5 roşii tăiate in cubuleţe, usturoi (mujdei), căţiva ardei iuţi (după gust) tăiaţi felii şi se lasă la fiert timp de 30 de minute. După ce toate legumele sunt fierte se adaugă peştele fript, se mai dă un clocot, timp de cinci minute, şi se adaugă patrunjel din belşug.

×
Subiecte în articol: apă ulei curata spala legumele caiet de retete