x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Intrarea in post

Intrarea in post

de Mara Raducanu    |    16 Noi 2005   •   00:00
Intrarea in post
CAIET DE RETETE
Post. Un cuvant cu semnificatii aparte pentru fiecare dintre noi. Momente de reculegere sufleteasca si spirituala ce devin cu fiecare an parte integranta din viata fiecarui crestin. Postul Craciunului dureaza 40 de zile, fiind din punctul de vedere al alimentatiei destul de ofertant, cu multe dezlegari la peste, ulei si vin.

Marii conducatori spirituali crestini au avut o deosebita incredere in puterea "vindecatoare" a postului, considerand ca le ofera oamenilor posibilitatea sa-si imbunatateasca atat starea spirituala - prin rugaciune - cat si puterea mintala - prin alimentele consumate. Dar chiar si inainte de crestinism marii ganditori al Antichitatii le recomandau discipolilor o perioada de abstinenta asemanatoare postului. Pitagora le cerea ucenicilor sai sa posteasca 40 de zile inainte de a intelege invataturile legate de secretele vietii. Acelasi lucru se intampla si in orasul Alexandria din Egipt, considerat unul dintre centrele educationale ale lumii, in care ucenicii posteau inainte de a studia cu maestrul lor.

SCHIMBARE. Din punctul de vedere al alimentatiei, postul aduce schimbari semnificative in meniul zilnic al fiecarui credincios. Are loc trecerea de la o hrana bazata in special pe alimente de origine animala la una cu multe legume si fructe. Aveti insa mare grija! Nu trebuie sub nici o forma sa transformati perioada sfanta a postului intr-o cura de slabire! Adaptati-va alimentatia in functie de metabolismul dumneavoastra. In principiu, masa va fi compusa din soia, cartofi, cereale, fructe, uleiuri, margarina vegetala, nuci si seminte. Dupa cum stiti, alimentele consumate in perioada postului sunt sarace in calciu, proteine, lucru ce necesita o buna cunoastere a propriului organism. Este indicat sa se consume doi litri si jumatate de lichide pe zi (apa plata, ceaiuri, supe), pentru o mai buna hidratare a celulelor corpului si pentru eliminarea toxinelor. Postul continua si in ziua de Ajun, cand gospodinele pregatesc grau fiert indulcit cu miere, poame, covrigi sau turte din faina.

PRAJITURA CU SIROP DE VISINE


  • INGREDIENTE: 400 g faina, un pachet de margarina, 300 g zahar, o cana sirop de visine, un plic praf de copt.
  • PREPARARE: Margarina se topeste si se lasa sa se racoreasca. Se freaca impreuna cu zaharul pana devine un amestec spumos. Se toarna siropul de visine. Se adauga faina si praful de copt si se omogenizeaza. Se toarna in tava unsa cu margarina si tapetata cu faina. Prajitura se coace la foc potrivit, timp de 30 de minute, in cuptorul preincalzit. Dupa preferinta, se presara cu zahar pudra aromat cu scortisoara.

    ICRE DE POST


  • INGREDIENTE: o ceasca de gris, 3 cesti cu suc dulce de rosii, 2-3 cepe, o ceasca de ulei, sare, piper
  • PREPARARE: Sucul de rosii se pune la foc mic sa clocoteasca. Se adauga in ploaie grisul, se amesteca cu grija pana ce acesta incepe sa se umfle. Se ia de pe foc si se lasa sa se racoreasca. Se adauga putin cate putin uleiul, frecandu-se cu lingura de lemn sau cu mixerul pana se incorporeaza tot uleiul. La sfarsit se adauga, dupa gust, ceapa fin tocata, sarea si piperul.

    FASOLE BATUTA


  • INGREDIENTE: 300 g fasole boabe uscata, un litru de apa, doua cepe, 3-4 linguri cu ulei, un varf de cutit boia de ardei, usturoi pisat, sare, bulion.
  • PREPARARE: Fasolea se alege, se spala si se pune la inmuiat. A doua zi se pune la fiert, se lasa sa dea in cateva clocote, se strecoara si se pune iar la fiert cu apa calduta. Se repeta aceasta operatiune de trei ori. Se lasa fasolea sa fiarba bine in ultima apa (pana se poate strivi bobul cu usurinta intre degete), se strecoara si se trece prin sita, dupa care se freaca cu ulei pana se obtine o pasta. Se sareaza, se adauga usturoiul pisat si se amesteca. Ceapa se taie pestisori si se pune la prajit in uleiul incins, dupa care se adauga si boiaua. Dupa preferinta, se poate adauga si o lingura cu bulion. Rantasul obtinut se serveste alaturi de fasole, cu salata de muraturi sau cu sfecla rosie.

    TOCANITA DE CEAPA


  • INGREDIENTE: 6 cepe, 4 rosii, un morcov, 3 catei de usturoi, o legatura de marar, un pahar cu ulei, otet, boia, zahar, sare, piper.
  • PREPARARE: Ceapa se curata, se taie solzisori si se caleste impreuna cu morcovul ras si cu boiaua. Cand ceapa s-a inmuiat, se adauga rosiile taiate marunt, otetul, zaharul, usturoiul pisat, sarea, piperul si se lasa la fiert 10 minute. La sfarsit, se adauga mararul tocat marunt.

    PRAJITURA CU MIERE


  • INGREDIENTE: o cana cu faina, o cana cu zahar, o cana cu miere, o cana cu apa, 120 g margarina, un plic praf de copt, o lingurita bicarbonat, 3 lingurite ghimbir, o lingurita cu nucsoara.
  • PREPARARE: Mierea, apa si margarina se pun la foc mic si se tin pana ce se topeste margarina. Faina se amesteca impreuna cu praful de copt, zaharul, bicarbonatul, ghimbirul si nucsoara. Se adauga in compozitia de miere si se omogenizeaza bine. In tava unsa cu margarina si tapetata cu faina se toarna compozitia obtinuta si se coace in cuptorul incins, circa 30 de minute, la foc potrivit. Dupa preferinta, se poate imbraca si cu glazura de portocale obtinuta din 10 g de zahar pudra frecat cu doua linguri cu suc de portocale.

    CIUPERCI UMPLUTE CU PESMET


  • INGREDIENTE: un kg de ciuperci, 50 g pesmet, doi catei de usturoi, 150 g margarina, doua linguri cu marar verde tocat, sare, piper.
  • PREPARARE: Ciupercile se curata, se spala bine, avand insa grija ca palaria sa ramana intreaga. Usturoiul se curata, se piseaza si se caleste in margarina cateva minute. Se adauga pesmetul si se amesteca pe foc, pana cand acesta capata o culoare aurie. Se potriveste de sare si piper, dupa care se amesteca impreuna cu mararul verde tocat. Palariile ciupercilor se umplu cu acest amestec si se asaza pe o tava bine unsa cu margarina. Deasupra se pune restul de margarina si se coc la 10-15 minute la foc potrivit, in cuptorul incins. Dupa preferinta, se pot umple si cu boabe de porumb sau legume.

    PILAF CU PRAZ


  • INGREDIENTE: 250 g orez, doua fire subtiri de praz, un morcov, un gogosar, jumatate de dovlecel, o ceapa, ulei, sare, piper, o lingurita cu mustar iute, o legatura de patrunjel.
  • PREPARARE: Ceapa si gogosarul se curata si se toaca marunt. Dovlecelul si morcovul se dau pe razatoare, iar prazul se taie rondele. Toate acestea se pun la calit in ulei incins. Se adauga mustarul, sarea, un praf de piper macinat si se lasa la inabusit cateva minute. Orezul curatat si spalat se caleste si el impreuna cu legumele si se adauga din cand in cand apa. La sfarsit, cand orezul este fiert, se presara patrunjel tocat marunt.

    SALATA DE VINETE CU DOVLECEL


  • INGREDIENTE: 4 vinete, un dovlecel, o ceapa rosie mare, ulei, 3 catei de usturoi, sare.
  • PREPARARE: Vinetele se coc, se curata de coaja si se lasa la scurs cateva ore. Dovlecelul se curata de coaja si de seminte si se pune la fiert in apa cu putina sare. Dupa ce a fiert, se scurge foarte bine. Ceapa se toaca marunt. Vinetele si dovlecelul se pun in robot si se mixeaza. Se adauga cate putin ulei si se omogenizeaza (se procedeaza ca la maioneza, ca sa nu se taie). Se adauga ceapa, usturoiul pisat si se potriveste de sare.
  • ×