x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar La Paris, mare declaraţie de dragoste mare

La Paris, mare declaraţie de dragoste mare

de Eliza Dumitrescu    |    15 Feb 2009   •   00:00
La Paris, mare declaraţie de dragoste mare

La numărul 1, pe strada Jules Verne din Paris, Nicolas Garreau şi echipa lui născocesc scenarii fanteziste care să facă de neuitat o declaraţie de dragoste, o cerere în căsătorie sau alt moment romantic din viaţa unui cuplu. Apelează la serviciile ApoteoSurprise mai ales bărbaţii care nu au uitat că "femeile vin de pe Venus, iar bărbaţii de pe Marte" drept pentru care în orice poveste de dragoste e nevoie de un mijlocitor.



Nicolas Garreau s-a apucat de treabă după ce a citit un studiu care spunea că 80% dintre femei sunt nemulţumite de modul în care sunt cerute în căsătorie. Destul de dezamăgitor în ţara a cărei capitală încă atrage îndrăgostiţii lumii. "Paris fiind oraşul îndrăgostiţilor, cu mai mult de trei milioane de cupluri care vin aici în fiecare an ca să-şi spună «te iubesc», am înţeles că ar fi un succes să concep scenarii romantice şi originale pentru bărbaţii care ar dori să profite de sejurul în capitala noastră, pentru a-i face o surpriză iubitei lor", ne-a declarat Nicolas. Acest Cupidon a avut încă din adolescenţă, în parte şi din cauza timidităţii, un mod jucăuş de a-şi exprima sentimentele: "când eram la liceu ascundeam trandafiri în dulăpioarele fetelor care îmi plăceau. Din timiditate nu lăsam indicii despre mine, deci nu ajungeam la nici un rezultat."

Cu Eros, Nicolas Garreau are în comun şi atracţia pentru zbor: "am urmat studii de inginerie aeronautică". Cu diploma deja în buzunar a fost apoi mai atras de afaceri şi de scris. Studiul peste care a dat l-a determinat să fondeze "ApoteoSurprise", agenţia de evenimente care a făcut ca distanţa dintre Venus şi Marte să scadă simţitor. Se spune că francezii sunt printre cei mai romantici şi rafinaţi îndrăgostiţi, iar faptul că 50% dintre clienţii lui Nicolas sunt francezi confirmă acest lucru şi atestă în acelaşi timp că sunt la fel de puţin dăruiţi cu imaginaţie ca oricare alţii. "Iniţial am gândit agenţia pentru turiştii îndrăgostiţi care veneau în vacanţă la Paris, dar am fost uimit să număr printre clienţii mei tot mai mulţi francezi, mai ales bărbaţi în căutare de idei originale pentru cererea lor în căsătorie". Totuşi, când flacăra dragostei este mare, consideră Garreau, e mai bine ca declaraţia să fie lăsată pe seama specialiştilor. Altfel pot avea loc accidente fatale. Ca argument ne-a istorisit o anecdotă al cărei actor principal este Rouget de Lisle: "autorul Marseillezei şi-a ratat complet declaraţia de dragoste. Acum mai bine de două secole, acesta era îndrăgostit de o anumită Camille. Pentru a-şi declara «flacăra», a pus să se aprindă în onoarea ei un foc de artificii. Din păcate, una a deviat de la traiectorie şi a lovit-o din plin pe Camille. Domnilor, atrage Garreau atenţia, când vă declaraţi dragostea înflăcărată fiţi mai atenţi!"

Nicolas propune în jur de 30 de scenarii "la cheie" care, în funcţie de situaţii, cunosc multe variante. Clienţii români, care nu sunt puţini după cum ne-a spus Nicolas, preferă scenariul "Dites-lui je t’aime en limousine" (Spune-i te iubesc în limuzină). "Este vorba despre un tur al celor mai frumoase cartiere ale Parisului ( Place de la Concorde, Opera, Place Vendôme, Champs-Elysées, Turnul Eiffel). La un moment dat, limuzina se opreşte în faţa unui ecran uriaş pe care apare mesajul… surpriză. Care poate fi scris în română, desigur." Dar ce alte apoteo-surprize se mai află în portfoliul amoraşului parizian? "Declaraţia de dragoste se poate face pe Sena, în timpul unei cine pe vas. Noi mergem şi luăm îndrăgostiţii de la hotel cu un Bentley şi îi ducem pe cheiurile Senei, unde îi aşteaptă un iaht. După o croazieră de aproximativ o oră, vaporaşul se opreşte sub Pont des Arts, în apropierea Palatului Louvre şi «revărsăm» mii de trandafiri roşii, care în final acoperă puntea iahtului." Sau declaraţia este imprimată pe aripile unui avion care depăşeşte aparatul în care se află protagoniştii respectivului "love story" . Dar surprizele nu se opresc aici. "Declaraţia  poate fi proiectată pe turnul Eiffel sau poate fi adusă de un porumbel ori un… delfin." Scenariul cel mai surprinzător este cel în care el îi aduce ei, "luna de pe cer". Este vorba despre un eveniment pentru care ApoteoSurprise colaborează cu un iluzionist celebru. "Pentru realizarea acestui eveniment am vrut să depăşesc orice limită. L-am iniţiat pentru filiala noastră de pe Rivieră şi am vrut să fie ceva de-a dreptul sărit de pe fix. M-am întrebat atunci care ar fi cel mai nebunesc lucru pe care cineva l-ar face din dragoste. Răspunsul era evident: să aducă luna de pe cer. Principiul este următorul. Îndrăgostiţii se plimbă noaptea, de mână pe o mică plajă privată, la câţiva kilometri de Cannes. Domnul îi spune iubitei să îl aştepte câteva clipe şi înaintează pe plajă câţiva metri.

Deodată se ridică în aer. Ajuns aproape de Lună, o «culege» de pe cer, care se întunecă, şi încet-încet o aduce pe pământ. Evident, Luna e din ce în ce mai mică şi îndrăgostitul o pune în buzunar, se întoarce lângă parteneră, căreia îi oferă astrul de lumină." Nicolas nu ne-a dezvăluit mai mult despre acest adevărat număr de magie, dar a adăugat că "principiul este acelaşi cu cel care, acum câţiva ani, făcea să dispară Turnul Eiffel sau Statuia Libertăţii." Ceea ce face Nicolas la ApoteoSurprise este mai mult decât o afacere de succes. Marile satisfacţii îi vin din jocul cu limitele propriei imaginaţii, cu limitele fizice şi din reuşita prestaţiilor sale. "Obiectivul meu este de a le permite îndrăgostiţilor să trăiască momentele cele mai intense din viaţa lor. Vreau să îi fac să trăiască imposibilul, inimaginabilul, să fac accesibile pentru ei scene care sunt mai obişnuite în romane şi în filme decât în viaţă." "Oameni pentru care am lucrat mi-au spus că au trăit cea mai frumoasă zi din viaţa lor şi că surpriza le-a rămas în amintire chiar mai vie decât ziua căsătoriei."

×
Subiecte în articol: nicolas viaţă şi stil