x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Magii si Irozii, la venirea Fiului

Magii si Irozii, la venirea Fiului

21 Dec 2004   •   00:00

TRADITII ROMANESTI

SIMONA CHIRIAC

Cu siguranta ca aceasta sarbatoare a Craciunului este cea mai plina de semnificatii si optimism. Mesajul pe care acesta il transmite este unul deosebit. In lume s-a nascut speranta. Urcusul ce duce la Dumnezeu nu mai este insurmontabil. Iar o serie de practici magico-religioase tin sa precizeze acest lucru. Este prin excelenta sarbatoarea copiilor si a tuturor acelora care doresc sa simta ca traiesc cu adevarat.

Nu e de mirare ca aceste zile sunt pline de veselie. Teama de necunoscut care insoteste trecerea intr-un nou an mai poate sa astepte putin. Importante sunt acum pregatirile din fiecare gospodarie. Satele romanesti sunt in aceste zile un urias furnicar de oameni si sentimente. De Ignat se taie porcii, din a caror carne se vor prepara bucatele asezate pe masa. Casele sunt dereticate, iar copiii isi pun la punct costumele cu care vor colinda.

Trebuie sa intri intr-o casa taraneasca, in Ajunul Craciunului, pentru a putea aprecia cu adevarat semnificatia acestor momente. Daca a dat Dumnezeu zapada, cu atat mai bine. Casele de abia se vor vedea de sub mormanele de omat, doar luminile palide de la ferestre te anunta ca inauntru salasluiesc cateva suflete. Iti vei croi cu greu loc pe cararuia ingusta, o rana negricioasa in carnea zapezii. Cainele te va simti si va incepe sa latre, dar poate ca gerul taios il sileste sa ramana in adapost. Oricine este binevenit in Ajunul Craciunului. Este chiar un semn rau daca nimeni nu- ti trece pragul. In casa miroase a cozonac, a sarmale si carnati, si a toate bunatatile pamantului. In bucatarie este forfota, fetele isi ajuta mamele, timp in care vor deprinde si vor trece apoi mai departe toate obiceiurile si ritualurile legate de prepararea mancarii de Craciun.

Nu trebuie uitat faptul ca la sate nimic nu se desfasoara la intamplare. Totul se croieste dupa un anumit tipar, respectat cu strictete. Orice abatere de la el poate duce la transformarea curgerii timpului. Pentru cateva zile timpul comun isi pierde din putere si semnificatii, pentru ca timpul magic, impregnat de simboluri, sa-i ia locul. Caci ce altceva este Craciunul, decat o intoarcere in timp, o retraire a unor vremuri mitice, favorabile fiintei umane? Toti suntem participanti, pentru putin timp, la o lume ce nu este acum, dar care a fost si poate va mai fi. Aducerea timpului demult trecut si trairea in interiorul lui (imagine asemanatoare celei a puiului care inca mai este protejat de peretii rezistenti ai oului) asigura perpetuarea unor traditii, obiceiuri si practici magice, care nu si-ar gasi locul in cadrul timpului comun.

In multe sate, colindele se desfasoara pe parcursul a doua zile. Mai intai, tinerii isi vor alege un staroste sau un conducator. In casa acestuia vor manca, vor bea si vor face ultimele repetitii. Prima data este colindat preotul satului. La biserica se organizeaza o slujba religioasa speciala pentru acesta ocazie, cu menirea de a le binecuvanta straduinta. Pentru fiecare categorie de varsta, tinerii au pregatit cate un colind. Se obisnuieste ca la sfarsit sa primeasca nuci, mere, colaci, covrigi, dar si vin sau tuica. Se pot oferi si bani. In unele zone, la sfarsitul Sarbatorilor, cu banii stransi de la colindat, se organizeaza o petrecere, la care sa fie invitati toti locuitorii din sat.

Specific tuturor popoarelor crestine este colindul cu "Steaua". Acesta aminteste de scena nasterii lui Iisus Hristos, de steaua care i-a calauzit pe cei trei magi spre Betleem. Cele mai intalnite cantece sunt "Steaua sus rasare", "O ce veste minunata", "Astazi s-a nascut Hristos". Steaua se confectioneaza din hartie colorata, bucatele de sticla, margelute, iar in centru se poate afla o iconita a copilului Iisus. Toate sunt asezate pe un suport de lemn. In alte zone se poate intalni un alt obicei, Vicleimul sau Irozii, la care participa copiii. Personajele vor fi Irod, cei trei magi (Melchior, Baltazar si Gaspar), un cioban, un prunc, soldati romani. Aceasta adevarata piesa populara de teatru ne infatiseaza semnificatiile scenei nasterii lui Iisus, in toate etapele sale.

Inedit este obiceiul mastilor, desfasurat in anumite momente ale anului: Craciun, Anul Nou sau Rusalii. Acestea sunt urme ale unor practici stravechi transmise din generatie in generatie. De cele mai multe ori mastile sunt confectionate din piele si blana de animale, tesaturi din panza, lut ars, lemn cioplit (de tei, mesteacan sau brad), bucati de metal, pene de pasari, hartie colorata, margele, nasturi, bucati de sticla, coarne de animale. Mascatii interpreteaza dansuri rituale, cu semnificatie magica.

.

COVRIGI SI COLACI SACRI

Click pentru a mari imaginea
Colacii sunt alimente sacre menite a fi impartite colindatorilor sau dati de pomana. Colindatorii isi vor umple traistutele, succesul colindului putand fi masurat si in numarul acestora. Ei sunt plamaditi de femei cu o zi inainte de Ajunul Craciunului. De obicei sunt rotunzi, dar si in forma de potcoava sau stea. Toate cele trei forme fac trimitere clara la cele trei elemente astrale, de care se leaga toate activitatile de peste an. Este vorba de Soare, Luna si Pamant. Astazi colacii se plamadesc numai la sate, locul lor fiind luat in orase de covrigi. Chiar daca forma difera, semnificatia ramane aceeasi.

.

INGROPAREA CRACIUNULUI

Click pentru a mari imaginea
Pentru a evidentia si mai bine transformarea prin care trece lumea in aceste zile, schimbarea anului, in unele sate se organizeaza, in ziua de 28 decembrie, ingroparea Craciunului. Exista multe similaritati cu etapele ingroparii omului. Se alege persoana care va fi in anul respectiv Craciunul. El este asezat pe o targa improvizata si este petrecut pe ultimul drum de un intreg cortegiu, din care nu pot lipsi bocitoarele, preotul, dar si lautarii. La "slujba de inmormantare" i se vor ierta toate pacatele, moment in care Craciunul este aruncat de pe targa. Cand se ridica in picioare, este semn ca a renascut, iar lumea este salvata si isi poate urma cursul firesc.

22 - 28 DECEMBRIE
Click pentru a mari imaginea
  • 22 M †Sf. Ierarh Petru Movila, Mitropolitul Kievului; Sf. Mare Mucenita Anastasia
  • 23 J Sfintii 10 Mucenici din Creta; Cuv. Pavel, Arhiepiscopul Neocezareei
  • 24 V Sf. Cuvioasa Mucenita Eugenia (Ajunul Craciunului)
  • 25 S (†) Nasterea Domnului - Craciunul
  • 26 D (†) Soborul Maicii Domnului; †Cuv. Nicodim de la Tismana
  • 27 L †) Sf. Apostol, Intaiul Mucenic si Arhidiacon Stefan
  • 28 M Sfintii 20.000 Mucenici din Nicomidia
  • ×
    Subiecte în articol: crăciunului