x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Maioneza asta nu îngrașă. Rețeta perfectă

Maioneza asta nu îngrașă. Rețeta perfectă

31 Iul 2017   •   09:53
 Maioneza asta nu îngrașă. Rețeta perfectă

Nutriționiștii recomandă pentru o viață sănătoasă să evităm alimentele procesate și sosurile grele, mai ales maioneza. Află cum să o prepari astfel încât să o poți consuma fără nici o grijă, scrie clicksanatate.ro.

Dacă maioneza este dressing-ul tău preferat și ai mustrări de conștiință de fiecare dată când o consumi mai ales cu cartofi prăjiți, coartofi copți sau în salate mai ales în combinația cu carnea, află cum să o prepari astfel încât să nu mai ții cont de numărul de calorii.

Rețeta de maioneză care nu îngrașă, nu influențează nivelul de colestrol se prepară ușor și este foarte light.

Cum se prepară?
Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să înlocuiești ouăle cu avocado.

Astfel ai nevoie de un avocado copt, de zeama de la o lămâie, 3 linguri de ulei de măsline, o lingură de muștar și un pic de sare.

Curăță fructul de coajă, taie-l cubulețe și pune-l în blender. Toarnă peste el zeama de la o jumătate de lămâie și amestecă. În felul acesta fructul nu va oxida și va avea un gust mult mai bun.

×
Subiecte în articol: maioneza maioneză dietetică ouă avocado