x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Știi cât de sănătos este grătarul? - secrete, tipsuri și rețete

Știi cât de sănătos este grătarul? - secrete, tipsuri și rețete

08 Aug 2014   •   19:21
Știi cât de sănătos este grătarul? - secrete, tipsuri și rețete
Sursa foto: Shaiith

O ieșire la iarbă verde nu e ce-ar trebui să fie fără grătar. Dar știi cât de sănătoase sunt preparatele făcute astfel? Care sunt riscurile și cum le poți ameliora? Dar ce rețete să prepari?

Preparatul cel mai frecvent consumat vara este grătarul. Una dintre explicaţii ar fi aceea că există o adevărată artă de a prepara grătarul în aer liber, iar vara este una dintre cele mai relaxante îndeletniciri. Cei mai mulţi cred că grătarul este un aliment sănătos, însă realitatea este alta. O primă greşeală care se face este aceea de a prepara grătarul din carne de proastă calitate (mici, cârnaţi) sau din carne grasă (carne de porc), nerecomandate a fi consumate frecvent. A doua greşeală constă în folosirea grătarelor pe bază de cărbuni, care favorizează eliberarea unor substanţe posibil cancerigene.

Citește mai mult aici.

Vezi și Despre cărbunii potriviți pentru grătar.

Nutriţioniştii ne recomandă să înlocuim grătarul pe bază de cărbuni cu unul electric sau pe gaz şi să îl preparăm din carne slabă (pui, vită, peşte).

REȚETE și SUGESTII

Rețeta vedetă a verii: Pizza Margueritta pe grătar!
Două legume delicioase de pus pe grătar
8 alimente surprinzătoare pe care le poți pune pe grătar în loc de carne!
Trei „clasici” ai grătarului : Mititei, Patricieni, Ficat la grătar - după „metodul” lui Constantin Bacalbașa
Cinci pești la grătar

×
Subiecte în articol: felicia gratar retete