Masa comuna cu stramosii

Despre moldoveni se spune ca sunt glumeti si veseli, ceea ce au in suflet le sta si pe buze. Sunt daruiti cu o cumpatare care nu inseamna zgarcenie, ci buna prevedere, si o bunacuviinta obsteasca, alaturi de alte daruri ale firii, cum ar fi "credinta cea adevarata si ospetia", asa cum spune Dimitrie Cantemir in "Descrierea Moldovei". Si am simtit cu adevarat toate aceste insusiri ale lor cand, mergand pe ulitele unui sat botosanean, Havarna, am fost chemata la un praznic.

MASA SIMPLA. La un asemenea eveniment, traditia spune ca masa nu trebuie sa fie foarte bogata. In primul rand nu trebuie sa lipseasca "coliva pentru cei pribegi", care simbolizeaza legatura intre viata, moarte si viata vesnica, si "colacul de pomana", care poarta insemne religioase cu trimitere la filosofia populara: forma de cerc a colacului reprezinta legatura intre om si Dumnezeu si intre viata si moarte. Tanti Laura Cotovanu si tanti Ileana Alexandroaie, bucataresele acestui praznic, mi-au explicat ca "fierturile sunt singurele bucate placute celor dusi". Asa ca felul intai a fost o ciorba de fasole, nemaipomenit de gustoasa. "La felul doi se face in general o mancare fiarta de varza, de cartofi, de fasole sau un pilaf cu carne, daca e de frupt, daca nu, se fac sarmale de post", mi-a explicat tanti Ileana. Ele au ales sa faca sarmale de post in oale de lut.

Dupa o zi si o noapte, cat au stat sarmalele in cuptor, tanti Laura desfunda cuptorul, luand "gurarul", iar cu ajutorul "cociorbei", un obiect lung din lemn, scoate fabuloasele oale cu sarmale. Ia frunzele de deasupra, le gusta sa vada daca nu s-au ars, apoi rastoarna sarmalele cu grija pe platouri, deasupra unui lighean mare, pentru a nu cadea nici o sarmaluta pe jos. Asa vor ajunge pe masa de la praznic, spre deliciul si bucuria tuturor

SECRETUL SARMALELOR. Voia buna este un ingredient obligatoriu in asemenea momente. (E probabil o mostenire de pe vremea "dacilor liberi".) In aceasta atmosfera am incercat sa aflu totul despre masa pregatita de bucatarese. Cel mai mult m-au atras sarmalele din oalele de lut. "Pentru o asemenea masa am pus cinci kilograme de orez, o jumatate de kilogram de soia, cinci kilograme de ceapa, cinci litri de ulei, multe legume si verdeturi taiate, cateva frunze de dafin si cateva boabe de piper. Le-am invelit in frunze de vita-de-vie, hrean, fasole si varza murata", mi-a destainuit tanti Laura. Le-am urmat si atunci cand au mers sa desfunde cuptorul, la o vecina (pentru ca nu toti oamenii din sat au cuptoare de lut, iar in asemenea momente, vecinii se ajuta foarte mult intre ei).

De unde au deprins aceasta "stiinta" a bucatelor? Ele mi-au spus ca se mosteneste de la batrani. Iata cum au procedat: primul pas a fost scoaterea "gurarului", cu care au astupat gura cuptorului cu o seara inainte. Apoi au scos oalele cu un obiect din lemn numit "cociorba". Inainte de a le duce la masa comuna au luat frunzele de deasupra, au gustat cateva sarmale, pentru a sti ce duc mesenilor, si apoi au pornit la deal, la casa cu praznic.

MINUNE. "Daca nu umbli la cuptor doua-trei zile, mancarea nu se strica, indiferent daca e vara sau iarna", mi-a spus tanti Ileana, mirata fiind de misterul oalelor de lut, care pastreaza atat de bine mancarea in ele. Dupa cele 15 ore cat au stat in cuptor, sarmalele erau inca fierbinti, spre uimirea tuturor. Rasturnarea lor din vase a fost o adevarata aventura. Trebuie mai intai "zgaltaite" putin sa se desprinda complet de pe peretii care au absorbit toata apa din oala, apoi se pun pe farfuriile intinse, cu mare grija, deasupra unui lighean mare, pentru ca nu trebuie sa cada nici una pe jos. Abia apoi ajung pe masa de praznic.

"DIN PAMANT NE NASTEM..." Vasele de lut sunt preferate la asemenea evenimente din mai multe motive. In primul rand pentru ca tot periplul omului prin viata este legat de pamant si de vasele de lut, care il insotesc de la nastere (prin "vasul de la Ursitori") si pana la moarte (prin ulcica folosita pentru a se turna apa la scalda si care se va sparge la parasirea casei). Apoi pentru ca "bucatele preparate in ele sunt foarte gustoase si este mai simplu sa infunzi un cuptor decat sa fierbi atatea oale pe foc, la aragaz", cum mi-a explicat tanti Laura.

PLECAREA MAI DEPARTE

Masa de pomana, cu dublul ei rol de asigurare a legaturilor cu generatiile ascendente si cu generatia in viata, se adreseaza deopotriva fortelor invizibile ale celor plecati in lumea cealalta, cat si celor din lumea prezenta. De aceea, principala conditie a meniului alcatuit (ca si a ofrandelor ce se ofera) este sa contina mancare preparata prin fierbere, intrucat, conform credintelor traditionale amintite deja, mortii se hranesc cu fum, abur, miros (o intoarcere in timp la obiceiul roman de a arde pe altar carne si resturi ale animalului sacrificat, pentru ca fumul si mirosul sa-i hraneasca pe zei). Masa de inmormantare este o continuare a stravechilor agape sau mese fratesti, caracteristice primelor comunitati crestine, mese care, la randul lor, sunt considerate o prelungire a meselor rituale iudaice, anterioare crestinismului. Mese comune cu stramosii organizau si romanii, consacrate divinitatilor protectoare ale familiei, reprezentand sufletele stramosilor morti, care reveneau la solstitiul de iarna, Saturnalia, sau la Rosalia, cand viii se intalneau oarecum aievea cu mortii in acel mare praznic tinut in cimitire. Exista si un ritual purificator al animalelor sacrificate pentru pomana de inmormantare. Masa de pomana este oferita in schimbul plecarii definitive a celui mort, fara reveniri in lumea celor vii. (Ofelia Vaduva - "Pasi spre sacru")