x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Meniuri afrodiziace

Meniuri afrodiziace

de Carmen Dragan    |    11 Feb 2009   •   00:00

De Valentine’s day, mai multe restaurante sau firme de catering din Bucureşti au meniuri speciale pentru îndrăgostiţi.



Dacă vă opriţi la 14 februarie la Violeta's Vintage Kitchen, aici veţi fi întâmpinaţi cu un meniu savuros, făcut special pentru cei ce se iubesc. “Este compus aproape în exclusivitate din ingrediente afrodiziace (ciocolată, ghimbir, chili, portocale, grâu integral, linte, andive, mentă, rozmarin, busuioc, stafide, mere, nucşoară, scorţişoară, coriandru, brânză de capră, hrean, şofran, iasomie şi ghimbir), ne-a explicat Violeta Dincă. Aşadar, puteţi începe cina cu o supă-cremă de linte cu mentă, boia dulce, coriandru şi ienibahar. Continuaţi cu muşchi de căprioară în sos de ciocolată, cu chili şi vin roşu, iar la desert vă puteţi răsfăţa cu o tartă cu fructul pasiunii, unt, cimbru şi migdale.
La Casa Vernescu, bucătarul-şef Joseph Hadad va pregăti un meniu extraordinar. Ca gustare rece,  veţi putea mânca o salată de homar cu risotto de legume şi avocado marinat. Gustarea caldă este formată din raviolli de ficat de gâscă, servit cu sos funghi porcini à la crème. La felul de bază, veţi savura piept de raţă preparat la cuptor, servit cu varză roşie înăbuşită, vin roşu caramelizat şi sos de vanilie. Desertul nu putea să fie mai prejos, aşa că un parfait de cocos decorat cu zmeură şi dantelă de migdale va fi... perfect!
Nu vor lipsi muzica şi numeroase concursuri pentru adevăraţii îndrăgostiţi.

Dragostea e-n farfurie


Firma de catering Salt&pepper vă poate aduce acasă sau oriunde sunteţi un meniu potrivit cu sărbătoarea iubirii. Majoritatea reţetelor după care se găteşte aici sunt create de bucătarul-şef, iar cele clasice sunt îmbunătăţite şi personalizate. Pentru seara de Valentine’s Day, meniul este în întregime prezentat în limba engleză, tocmai pentru a sublinia că este o sărbătoare “împrumutată”. Iată cu ce vă puteţi delecta iubitul sau iubita: Sweet toasted brioche (brioşă dulce), Sympathy salad (salata simpatiei), Aphrodite’s salad (salata Afroditei), Soul salad (salata sufletului), Chicken breasts with honey and sesame (piept de pui cu miere şi susan), French kissed salmon (somon “sărutul franţuzesc”), Hot grilled vegetable (legume la grătar fierbinţi). La desert, vor fi perfecte Cupid’s Chocolate Cups (cupele de ciocolată ale lui Cupidon), Valentine’s Heart shaped cookies (prăjiturele în formă de inimă de Sfântul Valentin) sau – de ce nu? – Orgasmic strawberries (căpşuni orgasmice). În fiecare reţetă din meniu există un cuvânt care duce cu gândul la iubire. De reţinut că toate produsele de la Salt&pepper sunt naturale, nu se folosesc aditivi alimentari, aşa că puteţi comanda cu încredere.

×
Subiecte în articol: gastronomie