x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Meniuri din vremea lui Napoleon al III-lea

Meniuri din vremea lui Napoleon al III-lea

de Tudor Cires    |    Simona Lazar    |    04 Feb 2011   •   12:01
Meniuri din vremea lui Napoleon al III-lea

149986-img-4758.jpgEra Napoleon al III-lea un mâncău? Meniul unui dejun al Alteţei Sale Imperiale din 26 noiembrie 1862, spre exemplu, ar putea să ne ofere un răspuns. Pentru două persoane – respectiv Napoleon al III-lea şi soaţa lui, Eugenie de Montijo (contesă dintr-o ilustră familie spaniolă) – bucătarul imperial a pregătit: biftecuri cu cartofi copţi, fazan pe varză, patru frigărui de rinichi, patru cotlete de vită în manieră vieneză, cu garnitură de cicoare, cartofi à la Béarnaise, două jamboane, două porţii de pui în aspic, patru ouă cu sos Béchamelle, fasole păstăi à la Maître d’hôtel, două mini-brioşe şi două prăjituri de orez. Inutil să spunem că prânzul se întindea, de fapt, pe durata a mai mult de două ore şi că era scăldat în cele mai bune vinuri bordeleze – pasiunea împăratului –, ori spaniole – spre desfătarea împărătesei, care îşi ostoia astfel dorul de ţara ei natală.

Gastronomia celui de-al doilea imperiu (Second Empire) nu este cu nimic mai prejos cu cea din primul imperiu napoleonian. Un alt meniu, de data aceasta de la un dineu oferit, la 1 mai 1867, consiliului său de război (era epoca în care se ducea campania din Mexic), clamează aceeaşi opulenţă. Masa începea cu o supă de pasăre… prezentată într-o ceaşcă de porţelan având „un capac” din aluat. Urma un gratin de foie gras (spre deschiderea poftei), după care felurile zise „principale” curgeau unul după altul: păstrăv pescuit în Lacul Genevei, servit cu sos olandez – punctând exilul olandez şi pe cel elveţian ale Maiestăţii Sale. Franţa triumfa cu coaste de vită în manieră provensală, pulardă – găină îndopată – ca la Toulouse, cotlete de miel cu fasole verde, cârnaţi de iepure à la Pompadour. Nu lipsea de pe masă punciul roman, care „clătea” gâtlejurile pentru următoarele feluri de mâncare: boboci de raţă ca la Rouen, serviţi cu garnitură de creson, apoi jambon de Bayonne „à la Russe”, sparanghel în sos de unt…

La un asemenea festin, desertul era pe măsură: napolitane cu îngheţată de vanilie, jeleu de şampanie cu fragi şi din nou îngheţată, pentru toate gusturile! Spre deosebire de unchiul său, Napoleon al III-lea nu  a lăsat în urmă prea multe mâncăruri care să-i poarte explicit amintirea. Războiul din Crimeea, implicarea în unificarea Italiei şi expediţia militară din Mexic – ca principale evenimente în care Franţa a fost „vizibilă” în cei douăzeci de ani ai noului imperiu napoleonian – au lăsat însă urme în gastronomie. După războiul din Crimeea (1854-1856), spre exemplu, un cofetar a creat celebra prăjitură Malakoff, după numele turnului de la Sevastopol cucerit de francezi.

Nepotul lui Napoleon I – fiul fratelui acestuia, Louis Bonaparte, şi al Hortensiei de Beauharnais, fiica din prima căsătorie a Iozefinei; cu alte cuvinte, nepot de frate şi de fiică vitregă –, Louis-Napoleon este singurul conducător din istoria Franţei care a fost, deopotrivă, preşedinte şi împărat. După o viaţă nu foarte simplă în exil (Olanda, Elveţia, Anglia), după ce a încercat, în 1936, la Strasbourg, să iniţieze o lovitură de stat pentru reinstaurarea imperiului, după ani de închisoare în urma celei de-a doua tentative de lovitură de stat şi o evadare spectaculoasă, după oarece agitaţie în Franţa revoluţionară a anului 1848, candidează la funcţia de preşedinte al celei de-a doua republici, împotriva lui Louis-Eugene Cavaignac, şi câştigă. Era în 20 decembrie 1848. Trei ani mai târziu primeşte titlul de principe-preşedinte – un fel de struţo-cămilă, am zice – cu puteri dictatoriale, pentru ca după încă un an să fie uns împărat al francezilor, sub numele de Napoleon al III-lea. În septembrie 1870, după înfrângerea de la Sedan, cade în captivitate germană şi e închis într-un castel din Kassel, unde se şi stinge din viaţă la 9 ianuarie 1873. Nu înainte însă de a fi lăsat urme adânci în arta, arhitectura, designul şi gastronomia lumii, prin acel curent care, încă din epoca sa, e cunoscut sub numele de „Second Empire”.

×
Subiecte în articol: culinar