x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Mic dejun fericit!

Mic dejun fericit!

de Simona Chiriac    |    27 Ian 2010   •   00:00
Mic dejun fericit!

Cele mai frumoase dimineţi miros a pâine caldă, proaspăt scoasă din cuptor. Lângă ea, se strecoară un bol cu dulceaţă de casă, o farfurioară cu unt şi o ceaşcă cu ceai sau cafea. Un tablou ce nu trebuie să te ducă obligatoriu cu gândul la o vacanţă petrecută la munte sau la peisaje idilice de ţară. Se poate întâmpla în orice bucătărie. Chiar şi la tine...

Cel de-al paisprezecelea volum al seriei dedicate lui Jamie Oliver vă propune să descoperiţi simplitatea începuturilor. O reţetă simplă şi gustoasă de pâine pregătită în casă, prezentată în etape, astfel încât pas cu pas bucătarul începător care se ascunde în fiecare dintre noi să-şi descopere talentele ascunse. Mai mult, a plămădi un aluat, a-l face să crească şi să se transforme apoi miraculos într-o pâine cu coaja crocantă şi miezul pufos poate echivala cu o terapie. Necostisitoare şi foarte la îndemână.

"Oricine poate face pâine. Am învăţat copii să facă pâine - pas cu pas, după poze. Iar dacă ei pot s-o facă, în mod sigur veţi putea şi dumneavoastră. E floare la ureche. Şi, ca să vă dovedesc că puţină fantezie poate duce foarte departe o pâine simplă, pornind de la reţeta de bază, vă prezint apoi alte nouă reţete fantastice de pâine, care vor fi un bun început pentru dimineţile de duminică. Puneţi-vă pe treabă!"

REŢETĂ DE BAZĂ
Ei bine, desăvârşirea acestei reţete de bază a fost rezultatul firesc al colaborării dintre Jamie şi un brutar cu tradiţie - Bernie. După îndelungi discuţii, experimente şi degustări (partea cea mai aşteptată a acestui exerciţiu gastronomic), s-a născut reţeta de bază pentru pâine. Şase paşi uşor de urmat: formarea unei adâncituri, încorporarea ingredientelor, frământatul, prima dospire, a doua dospire (incluzând aici aromatizarea şi modelarea), coacerea.

Cât despre ingrediente, nu sunt prin nimic neobişnuite: un kg de făină albă, apă călduţă, drojdie proaspătă, zahăr şi sare de mare. Bineînţeles că fiecare etapă este însoţită de sfaturile necesare! Spre exemplu, cum vă daţi seama dacă pâinea este gata de a fi scoasă din cuptor? Se încearcă compoziţia cu o scobitoare, ar spune cei mai încercaţi. Jamie are însă o altă soluţie. Pur şi simplu se bate în fundul tăvii. Dacă sună a gol e semn că pâinea deja s-a rumenit suficient.

În caz contrar, mai lăsaţi-o să dogorească încă câteva minute. Nu are cum să-i facă rău. Pâinea poate fi păstrată şi în congelator, aşa că nu trebuie să vă zgârciţi atunci când vă transformaţi în brutar. Lăsaţi ca aroma de pâine bine coaptă să se strecoare în toate cotloanele. Prietenii nu vor întârzia să apară.

IMAGINAŢIE
Foarte interesant atunci când vine vorba despre pâine: reţetele pot fi modificate, îmbogăţite la infinit. Se adaugă ingrediente noi, aşa că ceea ce era la început o simplă pâine se poate preschimba în aperitiv, fel de bază sau desert.
Focaccia, această reţetă de pizza simplificată, atât de îndrăgită de gurmanzii italieni, poate fi servită ca aperitiv, în coşuleţe de lemn, sau o gustare pentru la miezul nopţii pentru cei care nu vor să se lase furaţi de somn. Se porneşte tot de la reţeta miraculoasă de pâine, numai că se mai adaugă brânză parmezan, cheddar, gorgonzola, frunze proaspete de rucola, măghiran, salvie sau cimbru.

ÎN LOC DE APERITIV
Grande Cappella Rossa Calzone. Este o reţetă împrumutată de la Gennaro Contaldo, profesorul lui Jamie atunci când vine vorba de produse pe bază de aluat, inclusiv paste. "«Tatăl» meu de la Londra, Gennaro Contaldo, pregăteşte acest tip de pâine când vrea să folosească toate resturile de la aperitiv. Şi este grozavă - o gustare completă." Mai întâi se călesc într-o tigaie câteva legume (ceapă, usturoi, vinete, roşii şi dovlecei), asezonate bine cu busuioc şi brânză mozzarella.

Se foloseşte reţeta de bază pentru pâine, aluatul împărţindu-se în 8 bucăţi. Se întind sub formă de cerc, iar în mijlocul fiecăruia se pune o parte din umplutură. Se împăturesc, obţinându-se semicercuri, se crestează uşor deasupra şi se coc în cuptor. Sunt ideale atunci când prietenii sau copiii vă dau târcoale şi nu ştiţi cu ce să-i surprindeţi.




Pâinea poate lua chip de... ruladă.
Aşa că nu va mai fi o obişnuită pâine pentru fripturi sau supe, ci o ruladă cu şuncă de Parma, brânză, ou şi busuioc. Rulada aceasta are mai degrabă formă de covrig, dar ce de bunătăţi se ascund în interior! Pâinea cu dovlecei (daţi pe răzătoare şi integraţi în compoziţia de aluat împreună cu cimbru şi brânză de capră) este minunată atunci când se taie în felii şi se unge deasupra cu o cremă de brânză proaspătă. Mai adăugaţi la toate acestea şi un pahar cu iaurt sau lapte şi aveţi toate datele unui mic dejun sănătos.

DIMINEŢI DULCI
Feliuţe de pâine fragedă, cu aromă de fructe... Cu siguranţă un alt fel de mic dejun. Pâine cu banane şi miere, în care bananele pasate şi amestecate cu puţină apă se pun peste făina proaspăt cernută. Tot acum se adaugă miere şi cam o mână de migdale tocate. Aluatul frământat se lasă la crescut, apoi se împarte în mingiuţe. Se ung cu miere deasupra şi se coc în cuptor. Miezul lor va fi foarte pufos, iar coaja crocantă şi dulce va fi pe placul copiilor.

"E bine să le serviţi cât sunt calde încă, împreună cu mult unt şi o cană de lapte - la micul dejun, în timp ce citiţi ziarul.
De asemenea, sunt fantastice pentru o budincă de pâine şi unt sau servite calde, cu puţină îngheţată." Pentru reţeta de pâine cu nuci, peste cantitatea de făină se vor adăuga nucile, caisele uscate tocate mărunt şi unt cât mai proaspăt.

SURPRIZE CU... LEGUME
Sau cum pot fi transformate reţetele obişnuite în unele de poveste. Nu trebuie să vă fie frică să folosiţi legume exotice, dar nici să le daţi uitării pe cele neaoşe, îngrijite însă după metode tradiţionale. "Ori de câte ori e posibil, încercaţi să folosiţi legume ceva mai puţin comune, pentru că... dacă noi nu le cumpărăm, magazinele nu se vor mai aproviziona cu ele. În ultimii ani, s-a desfăşurat o adevărată revoluţie a pieţelor ţărăneşti de week-end.

Vă rog, încercaţi să-i sprijiniţi pe aceşti oameni, deoarece pasiunea lor autentică de a cultiva şi furniza produse agricole excelente poate fi pentru noi o lecţie." Aşadar trebuie să vă aşteptaţi la reţete inedite şi atractive, precum piure de mazăre cu mentă, ardei copţi cu roşii cherry, busuioc şi măghiran, mănunchiuri de sparanghel cu rozmarin şi anşoa învelite în pancetta, fenicul la cuptor cu roşii cherry, măsline, usturoi şi ulei de măsline.

 

Cele mai bune cepe din lume
"Am găsit-o! Cea mai bună reţetă cu ceapă - e uimitoare, autentică şi absolut miraculoasă! Mie îmi place s-o servesc cu cod, dar e la fel de bună şi cu pui fript. Trebuie s-o încercaţi!" Reţeta are de altfel şi o denumire care nu are cum să nu te incite: Cele mai bune cepe coapte din lume. Mai întâi cepele se pun la fiert în multă apă, cam un sfert de oră, cât să se înmoaie puţin. Se taie partea superioară şi se toacă mărunt, apoi cepele se aşază într-o tavă. Se scobeşte mijlocul (cam cât încape într-o lingură). Într-o tigaie cu ulei încins se călesc usturoiul, ceapa tocată şi câteva frunze de rozmarin tocate. Se stinge cu smântână şi se presară parmezan ras.

Cu această compoziţie se umplu cepele, se învelesc în felii de pancetta, care se prind cu o crenguţă de rozmarin ca să nu se desfacă. Se coc în cuptor, până când devin fragede. Sunt excelente drept garnituri la fripturi. După dorinţă, puteţi folosi şi alte tipuri de brânză şi mirodenii.

×