Miezul iernii, între lipoveni

Sarbatorile de iarna au trecut. Au lasat in urma amintiri frumoase, care se vor strecura in sufletele noastre si pe care le vom purta cu noi de-a lungul vietii. Cei mai marcati de obiceiurile traditionale ale Sarbatorilor de iarna sunt copiii, cei care trebuie sa le duca mai departe. Pentru unii, care traiesc mai mult pe alte meleaguri, intoarcerea la vechile obiceiuri ii ajuta sa-si recupereze identitatea. Printre straini, putine neamuri reusesc sa-si mai pastreze credinta si traditiile.

Acolo unde este unire si mai ales credinta si iubire de Dumnezeu, ca la lipovenii stabiliti in Delta Dunarii, inca de prin secolul al XVIII-lea, traditiile strabune sunt pastrate cu sfintenie. In afara de credinta straveche, in stilul bisericesc vechi cu respectarea sarbatorilor – a Craciunului si Anului Nou – dupa calendarul iulian, lipovenii pastreaza si vestimentatia si preparatele culinare traditionale. Postul este strict respectat. La slujbe participa toti lipovenii, de dupa-amiaza pana in noapte, ca apoi, dimineata, sa se intoarca la slujba de Craciun, imbracati in straiele traditionale.

Barbatii poarta o camasa lunga, numita rubasca, peste pantaloni negri largi si cizme negre. Femeile imbraca iubca, o fusta lunga si larga, sau sarafan, cu bluze albe sau inflorate. Cele maritate poarta pe cap batic, iar cele nemaritate isi impodobesc parul impletit intr-o singura coada, iar panglica este colorata. Toti, barbati femei si copii, sunt incinsi la mijloc cu un brau, numit pois, din lana, ornat cu ciucuri multicolori. Acest brau are o importanta deosebita pentru lipoveni. Chiar daca nu porti straiul traditional, musai sa fii incins cu pois. Batranii imbraca peste straiul traditional cunoscuta haina lunga, padiovca. Copiii poarta straie asemenea parintilor si ti-e mai mare dragul sa vezi un lipovean de-o schioapa mergand tantos si apasat cu cizmele-i inalte pana la genunchi, cu nadragii largi, peste care flutura ciucurii de la pois.

Dupa slujba de la biserica, lipovenii se intorc in casele parintilor, unde iau masa alaturi de toata familia. In capul mesei se afla cel mai batran barbat al familiei si mancarurile sunt servite de femeile care se intrec in a-si etala bunatatile. Masa este pregatita abia dupa ce s-a asternut pe ea un strat de paie peste care se pune fata de masa. Se leaga picioarele mesei cu lanturi pentru a alunga raul din casa si fiarele sa nu manance turmele de oi sau vitele. Pe dusumeaua camerei se presara fan.

Preparatul traditional este gasca cu mere, care se face dupa cum spune o lipoveanca priceputa, Zoia Ivan din Jurilovca, pe care am intalnit-o intr-un an la ea acasa, in inima apelor: 'Se ia o gasca de 3-4 kilograme, bine curatata si stearsa de apa, se presara cu un amestec de sare, piper, boia de ardei, usturoi pisat si pe afara, si pe dinauntru. Umplutura se pregateste din mere acrisoare descojite, taiate bucatele si, daca vrei ceva deosebit, poti pune si o mana de caise si prune uscate, cubulete de coaja de portocala, o mana de nuci, precum si o legatura de patrunjel verde.

Toate ingredientele pentru umplutura trebuie tocate cubulete si amestecate intr-un castron, apoi se umple gasca. Pentru cine vrea numai mere, trebuie sa le curete si sa le taie felii subtiri. Dupa ce s-a umplut gasca se coase sau se prinde cu scobitori. Se pune intr-o tava mai adanca un strat de folie de aluminiu, se adauga grasime de pasare sau ulei si se monteaza gasca cu pieptul in sus. Alaturi de gasca se pun mere intregi sau ta­ia­te jumatati. Se impacheteaza gasca in folie si se da la cuptor cu foc potrivit pentru doua-trei ore (in ra­port de greutatea pasarii, cu cat este mai ma­re greutatea timpul de preparare este mai lung).

La fiecare 30 de minute se toarna grasime din tava peste gasca. Daca tinde sa se umfle pielea de pe piept, inteapa cu o scobitoare si pe pulpe. Cand este gata, se scoate folia, se mai toarna grasime din tava si se lasa la cuptor inca 20 de minute pentru a se rumeni frumos. Daca a fost facuta si cu alta umplutura se toarna suc de portocale si se lasa in cuptor. Se serveste pe un platou mare cu garnitura de mere coapte si felii de portocale'.

La masa traditionala nu lipsesc bor­sul si chif­telele de peste, ha­la­det sau piftia de porc fara usturoi, care se serveste cu hrean in otet, dar si coltunasii cu branza (vareniki), clatitele cu branza sau urda (blina), unse din belsug cu smantana si bu­dinca de orez (kasnik). La toate astea sunt necesare bauturi. Se servesc votca, tarii facute in casa, ca rachiul de mere, de pere, tuica din porumb, visinate si capsunite, dar si vin alb si rosu.

Dupa ce se termina ospatul, lipovenii se odih­nesc, pentru ca seara se aduna iar in Biserica la slujba de vecernie, care dureaza pana tarziu. A doua zi, copiii si cei tineri merg cu semanatul (seiu-veiu), imprastiind grau in curtile si in casele colindatilor, cu capra, cu buhaiul, cinstind un pahar cu gazdele sau gustand din dulciurile oferite.
Se aud in localitati si sate muzica dansurilor si cantecele specifice lipovenilor. Petrec si se bucura impreuna, inmagazineaza energie si iubire, ca apoi fiecare sa se imprastie prin lume, dupa nevoi si nadejdi, cu gandul intoarcerii, uniti in credinta strabuna.