x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Nimic nu se pierde, totul se digeră

Nimic nu se pierde, totul se digeră

de Carmen Dragan    |    01 Dec 2008   •   00:00

În perioada 1-8 decembrie, la Paris se desfăşoară Semaine du Fooding.



Ediţia de anul acesta vă invită să pătrundeţi într-o galerie a evoluţiei culinare. Din meniu face parte o călătorie în timp, comentată de jurnalistul Sébastien Demorand. Apoi au loc degustări de mâncăruri evoluate, acompaniate de vinuri şi apă minerală.

Puteţi să luaţi dejunul în saloanele a şapte cunoscute restaurante pariziene, printre care Turnul de Argint, Jules Verne sau Marea Cascadă. Francois Simon, cunoscutul critic gastronom de la Le Figaro, va găti de pe 1 până pe 5 decembrie pui la rotisor cu unt şi prăjituri bretone pentru 20 de comeseni. De asemeni, puteţi să gustaţi câteva feluri de coniac în saloane particulare. Motoul evenimentului este "Nimic nu se pierde, totul se digeră".

×
Subiecte în articol: gastronomie