x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar O cafea furtunoasa

O cafea furtunoasa

05 Apr 2005   •   00:00

  • de VERONICA GUZUN
  • BARUL CASEI
  • "Tot ce este irlandez e bun", obisnuiesc sa spuna locuitorii Irlandei. Acest popor este un model de demnitate. Recent ei si-au serbat ziua nationala (17 martie), un prilej de mare ospat si veselie. Amatorii de senzatii tari au inchinat cu aceasta ocazie un pahar de whisky, iar cei care prefera bauturile tonifiante au ciocnit cu Irish Coffee (cafea irlandeza).
    Inventata pe la mijocul secolului al XX-lea, cafeaua irlandeza a devenit foarte repede o bautura internationala. Istoria ei este plina de adrenalina.

    FURTUNA. 1942, iarna, Aeroportul Foynes, regiunea Limerick, Irlanda. De cinci ore furtuna nu mai inceteaza. Cerul pare ca s-a rupt in bucati. Potopul biblic pare sa revina. Un singur avion lupta cu infernul, in drum spre SUA. Echipajul ia hotararea sa se intoarca in Irlanda. Pasagerii, speriati, intra in restaurantul terminalului. Dupa ce frica le-a inclestat dintii si au tacut pe tot parcursul calatoriei, incordarea s-a spart ca un balon si a imprastiat galagie in tot terminalul.

    SOLUTIE. Joe Sheridan, bucatarul-sef al restaurantului, gaseste repede o solutie sa calmeze spiritele. Face un amestec intre whisky irlandez si cafea si aduce pasagerilor bautura reconfortanta. O tacere relaxata s-a pogorat in restaurant. Un pasager american se ridica din multime si intreaba: "Prietene, ce bautura e aceasta, e cumva cafea braziliana?". "Nu, raspunde cu mandrie Joe Sheridan, e cafea irlandeza!". Peste putin timp bautura a traversat oceanul, iar de acolo toata lumea a desoperit-o. Si astazi, in acel aeroport sta o placa de onoare in cinstea bucatarului-sef care a inventat Irish Coffee.

    FESTIVAL. Bautura are o asemenea popularitate incat anual, in august, se organizeaza Festivalul Cafelei Irlandeze. Acolo se vede ce inseamna distractie in stil celtic - parada de moda, concursuri, carnaval, muzica si mult, foarte mult Irish Coffee facut cu whisky, cafea si frisca.

    IRISH COFFEE
  • Ingrediente:
  • zahar pudra, cafea fierbinte, 40 ml whisky irlandez, frisca proaspata.
  • Preparare:
  • Intr-un pahar termorezistent se pune o lingurita plina cu zahar pudra. Se toarna peste zahar cafea fierbinte. Se adauga whisky. Amestecati bine, sa se dizolve zaharul. Peste acest amestec se pune frisca proaspata, intr-un strat de circa un centimetru grosime. Frisca nu se amesteca. Deasupra se orneaza cu ciocolata data prin razatoare. Se serveste in ceasca respectiva, pe o farfurioara suport.
    IRISH COFFEE CU SCORTISOARA
  • Ingrediente: un pahar cu vin incalzit, cafea, 50 ml crema de whisky irlandeza, un sfert de ceasca frisca tare, scortisoara.
  • Preparare:
  • Se ia un pahar inalt cu toarta sau un pahar cu vin si se incalzeste. In el punem cafeaua, apoi crema de whisky si se amesteca bine. Deasupra se pune un strat de frisca. Se decoreaza cu scortisoara. Se serveste cu pai.

    VINUL DE LEAC
    Toastul cu care inchinam de obicei primul pahar cu vin este: "Sa fim sanatosi!". Anumite vinuri au fost considerate dintotdeauna un remediu pentru diverse boli. Exista multe legende care povestesc despre vindecari miraculoase cu ajurorul vinului. Iata una dintre ele: in secolul al XVIII-lea, Grigore Ghica, unul dintre domnitorii Moldovei, s-a imbolnavit grav. Nici un vraci nu putea sa-i gaseasca leacul. Intr-o zi, un taran s-a infatisat la poarta domniei si a spus ca el il va pune pe picioare pe Domnul Tarii. Batranul l-a dus pe bolnav la Rudi, unde timp de o luna l-a tratat cu struguri si vin rosu. Peste o luna domnitorul s-a intors sanatos la curte. In semn de recunostinta, acesta a zidit o manastire la Rudi (1777), pe malul Nistrului. In prezent, s-a demonstrat ca vinul consumat in cantitati mici face bine organismului. El elimina continutul de colesterol din organism si regleaza metabolismul. (Veronica Guzun)
    ×
    Subiecte în articol: cafea whisky