O grădină imensă sub cerul nesfârşit

Dacă am privi bucătăria toscană ca pe un film de cinema cu nume de mare rezonanţă, atunci am putea spune că „antipasto”, „primo piatto”, „secondo piatto” sunt actorii principali, cărora li se alătură, pe aceeaşi poziţie, „dolci”, ca un fel de „guest star”, actor invitat. Dar cine a văzut film fără roluri secundare. Ei bine, toate rolurile secundare sunt ocupate, dacă permiteţi analogia, de „contorni”, mâncărurile de legume care însoţesc alte bucate sau, câteodată, sunt de sine stătătoare.

Harnicii „contadini”
În multe culturi, felurile pe bază de legume sunt tratate fie ca un decor pe lângă carne sau peşte, fie sunt mâncate în cantităţi mari, cu un entuziasm motivat de aportul de vi­tamine pentru organism. Nu şi în Toscana, unde legătura dintre grădină şi masă (gastronomie) este foarte strânsă. O privire într-un meniu toscan la oferta de contorni înseamnă, de fapt, să treci revistă toate legumele pe care ţi le poate oferi grădina Toscanei. Harnicii „contadini” (fermieri) toscani nu au niciodată a se plânge că nu-şi pot vinde marfa. Poate doar că nu au destule legume, pe câte se cer…

Tablouri toscane
De fapt, imaginile cele mai cunoscute ale Toscanei sunt acestea: un câmp de grâne, aur sub un cer nesfârşit; o grădină imensă cu straturi drepte, care se adună în punctul de fugă al tabloului; o podgorie îmbrăţişată de soare. Peste tot, vara „orto”, grădina toscană, este în plină glorie, oricât de mică ar fi ea. Fiece gospodină creşte, pentru supe şi contorni, roşii, busuioc, pătrunjel, dovlecei, castraveţi, fasole verde, vinete, ardei mici, ardei capia. Specifică acestei zone este „cavolo nero”, o varietate de varză cu frunza de un verde întunecat. În general, în grădini fiecare pune acele legume pe care le îndrăgeşte cel mai mult, pentru ca nu cumva, peste vară, să-i lipsească din bucătărie.
Natura a fost generoasă cu Toscana şi, pe lângă cele de care am tot scris până acum, mai cresc aici pomi fructiferi, care aureolează primăvara cu floare şi îmbată cu fragranţe nemaiîntâlnite altundeva ve­rile şi toamnele însorite.

Fagioli all’Olio
Odinioară, fasolea mai era numită şi carnea săracului. Florentinii iau însă foarte în serios reţetele pe bază de fasole, considerându-le hrănitoare şi savuroase. Pentru acest preparat ai nevoie de două căni de fasole albă (boabe), opt căni de apă, două-trei linguri de ulei de măsline extravirgin, doi căţei de usturoi, patru frunze de salvie, sare, piper.
Fasolea se pune la înmuiat din seara precedentă, apoi se spală în mai multe ape şi se pune într-n vas mare. Se adaugă apa, două linguri de ulei de măsline, usturoi, salvie, se acoperă şi se lasă să fiarbă la foc potrivit. Se reduce focul după ce a dat în clocot şi se mai lasă încă două ore. Fasolea este gata când pieliţa ei se poate desface uşor, iar miezul este moale şi cremos. Se lasă o oră în apa în care a fiert, apoi se strecoară, se adaugă sare, piper, ulei de măsline. Unii adaugă în această mâncare şi ardei roşu, dulce, tăiat julien. Ardeiul poate fi adăugat fie de la început la fiert, fioe către sfârşit, pentru a rămân al dente.

Sindromul Stendhal
Dacă ajungeţi în Florenţa trebuie să aveţi mare grijă! Frumuseţea şi grandoarea oraşului s-ar putea să vă producă „sindromul Stendhal”, boală ce poartă numele celebrului scriitor francez care se spune că ar fi suferit o depresie puternică pentru că a fost copleşit de numeroasele exemplare de artă ale oraşului. Cultură, artă, istorie, modă şi nu în ultimul rând gastronomie, toate îşi aduc contribuţia la farmecul locului. Aici toate emoţiile gastronomice ating apogeul: prosciutto crudo, fripturi Maremma, minestone, delicii de ciocolată şi îngheţată, asortate cu vinurile Chianti, Brunello di Montalcino sau Vino Nobile di Monte­pulciano. Şi după o masă aşa de copioasă, e bine să plecaţi într-o plimbare, pentru că aveţi ce vedea. Domul, Galeria Uffizi, Palatul Medici, Podul Ponte Vecchio peste râul Arno, Palatul Pitti, grădinile Boboli, Santa Croce – cea mai mare biserică franciscană din lume sunt doar câteva obiective pe care nu trebuie să le rataţi.

Obiective turistice
Atracţia principală a oraşului toscan Pisa este celebrul turn înclinat (Torre Pendente) a cărui construcţie a început in anul 1172 şi a durat 200 de ani. La început s-a crezut că înclinarea turnului s-a datorat proiectului original al cărui arhitect este necunoscut, dar acum se ştie cu siguranţă că nu este aşa. Cu o înălţime de 55,86 de metri şi cu o greutate estimată la peste 14 tone, turnul a fost proiectat să stea vertical, dar din cauza solului, care este constituit în mare parte din apă şi nisip sedimentat, fundaţia a început să se lase încă de la începerea construcţiei, lucru ce a provocat înclinarea acestuia spre sud. Tot în oraşul Pisa se află şi Plaza del Duomo, înscrisă în anul 1987 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO şi, de asemenea, o frumoasă catedrală din marmură, în stil romanic, construită între anii 1064-1118.

Finocchio al parmigiano Fenicul cu parmezan
Ai nevoie de patru bulbi de fenicul, o treime de cană de ulei de măsline extravirgin, sare, piper, o treime de cană de parmezan ras. În timp ce pregăteşti feniculul pentru gătit, poţi să prezervi seminţele şi, eventual, rămurelele cu frunze pentru a prepara un alt fel de mâncare. Bulbii se curăţă, apoi se taie în bucăţi de mărimea unei roşii tăiate în opt. Într-o cratiţă se pune apă cu sare şi se aşază pe foc. Se adaugă feniculul, se lasă să fiarbă 5 minute, apoi se scurge bine. Într-o tigaie, la temperatură potrivită, se încălzeşte uleiul de măsline, se pun bucăţile de fenicul. După ce se sărează şi apoi se piperează, feniculul se sotează cu multă blândeţe, timp de 5 minute. Se scot bucăţile de fenicul din tigaie, se aşază pe o farfurie caldă, apoi se presară deasupea parmezan şi se serveşte imediat. Feniculul este una dintre cele mai sănătoase plante, iar când este pregătită la un foc potrivit îşi păstrează toate calităţile aromatice şi terapeutice. De asemenea, este recomandat în salate de tot felul, pentru că le dă un gust special.