x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar ODINIOARÂ, LA CASTEL - Cranachan, un desert scoţian delicios

ODINIOARÂ, LA CASTEL - Cranachan, un desert scoţian delicios

14 Oct 2008   •   00:00

Cranachan face parte din tradiţia culinară scoţiană şi este foarte îndrăgit atât de locuitorii acestui ţinut cu esenţe tari, cât şi de vizitatorii săi, atraşi de frumuseţea sălbatică.



Cranachan face parte din tradiţia culinară scoţiană şi este foarte îndrăgit atât de locuitorii acestui ţinut cu esenţe tari, cât şi de vizitatorii săi, atraşi de frumuseţea sălbatică.

Acest desert scoţian tradiţional se prepară din smântână dulce, whisky, miere, fructe de pădure şi făină de ovăz. Făina de ovăz este prăjită, ames­te­cată cu frişcă, apoi aromatizată cu miere şi whis­ky scoţian. Se pun mure sau zmeură. Când se adaugă ca ingredient şi brânza cremă scoţiană numită "crowdie", desertul se numeşte "cream crowdie".

Cranachan se servea în trecut după strân­gerea recoltei, astăzi însă se savurează în­tre­gul an, mai ales la ocazii speciale, cum sunt nun­ţile. Desertul poate fi servit şi în pahare înalte.

O altă variantă este "ale crowdie", la care frişca este amestecată cu ale (bere), iar, mierea înlocuită cu melasă sau sirop de porumb. Dacă se ascunde un inel în de­sert, persoana care îl găseşte se va căsători curând.

REŢETĂ
Ingrediente: 90 g fulgi de ovăz, 250 ml smân­tâ­nă dulce grasă, 250 g zmeură proaspătă, o lingu­riţă lichior Drambuie.
Preparare: Făina de ovăz se prăjeşte în tigaie, la foc iute, apoi se lasă la răcit. Smântâna dulce se bate cu telul până se formează vârfuri moi, se adaugă amestecând făina de ovăz prăjită, zmeura şi Drambuie. Se pune cu lingura în vase de sticlă şi se serveşte.

×
Subiecte în articol: gastronomie