x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Ospitalitatea de Sarbatori

Ospitalitatea de Sarbatori

de Carmen Dragan    |    20 Dec 2006   •   00:00
Ospitalitatea de Sarbatori

Pentru romani, ospitalitatea este o forma de a oferi din bunurile lor, de a darui ofrande fara a astepta un raspuns material, ci doar unul moral. Ofrandele sunt de fapt adresate fortelor supreme, iar oaspetele este doar mediatorul.

Antropologie

Pentru romani, ospitalitatea este o forma de a oferi din bunurile lor, de a darui ofrande fara a astepta un raspuns material, ci doar unul moral. Ofrandele sunt de fapt adresate fortelor supreme, iar oaspetele este doar mediatorul. Privite din aceasta perspectiva, cerintele ospitalitatii se inscriu in sfera spirituala a credintei: "da ca sa primesti" ajutor divin.

Primul crestin. Legende romanesti ale Maicii Domnului ne introduc intr-un peisaj pastoral, in care traia Mos Craciun. Intr-o seara, simtind ca i-a venit vremea sa nasca, Fecioara Maria se duce la Craciun si ii cere gazduire. Acesta nu o primeste, dovedind lipsa de ospitalitate si cruzime. Ba mai mult, cand afla ca sotia sa a ajutat-o, ii taie mainile nevestei. Dupa ce Maica Sfanta o vindeca pe Craciuneasa, Craciun isi da seama ca in grajdul sau s-a nascut Sfantul Iisus. Atunci se caieste si ii cere iertare lui Dumnezeu, devenind "primul crestin". Din acel moment el este "darnic si bun", "incarcat cu daruri multe".

Secvente rituale. In zilele de Sarbatoare, oamenii sunt mai ospitalieri ca oricand. Si pentru a avea cu ce sa-si serveasca musafirii, ei participa la diverse spectacole rito-magice, cum ar fi "taierea porcului". Acesta era considerat in vechile culturi un animal sacru. Sacrificarea lui presupune mai multe etape: in primul rand, spatiul unde va fi taiat se marcheaza, insemnand locul printr-o linie, care aminteste de ritualul de pregatire a actelor sacrificiale la romani, prin trasarea unui cerc magic in jurul altarului. Ansamblul ritual al taierii porcului se incheie cu masa comuna, numita "pomana porcului". Ca forma de comuniune alimentara, ea constituie faza finala a oricarui act sacrificial si depaseste, prin semnificatiile ei, conotatiile alimentare. Se desfasoara intr-o atmosfera solemna, realizandu-se o comuniune spirituala a participantilor la actul sacrificial.

Dupa "prepararea alimentelor", a ofrandelor din grau (colaci, turte - alimente sacre, reprezentand spiritul graului, speranta de innoire si bucuria Sarbatorii) si din carne de porc, urmeaza "ospetele rituale", impreuna cu familia si prietenii, chiar in zilele Craciunului. Acestea au menirea sa readuca speranta, optimismul si starea de echilibru. Prin zgomotele care se produc in Ajun se crede ca se alunga spiritele rele si oamenii considera ca, daca au fost buni si ospitalieri, vor intra purificati in noul an.
Muschi de porc impanat cu slanina

Ingrediente: un kg muschi de porc, 150 g slanina afumata, 30 g usturoi, sare si piper dupa gust, putina untura, cimbru proaspat sau uscat.

Preparare: Se curata bine muschiul, se spala si apoi se portioneaza in sase bucati potrivit de mari. Se impaneaza cu ajutorul unui cutit, cu felioare de slanina. Printre acestea se adauga catei de usturoi. Apoi bucatile de carne se frig pe un gratar bine incins, care a fost uns in prealabil cu untura. Muschiul se serveste presarat cu cimbru, sare si piper, dupa gust, iar drept garnitura, cartofi prajiti si salata. Ca bautura va recomandam un vin rosu.
×