Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am reflectat în ultimul timp la prietenie. Am tot citit diverse „definiţii deştepte” despre acest sentiment, trecând prin William Shakespeare, care spunea că „un prieten este cineva care te cunoaşte aşa cum eşti, înţelege ce ai fost, acceptă ce ai devenit şi, cu blândeţe, te lasă să creşti în continuare”, apoi prin Gabriel Garcia Marquez care credea că „un prieten adevărat te prinde de mână şi îţi atinge inima”.
M-am oprit şi la André Malraux care considera că „prietenie înseamnă să fii alături de prieteni nu când au dreptate, ci când greşesc”. Apoi l-am ascultat pe Nicolae Steinhardt care m-a învăţat că „prieten se numeşte omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de un complement circumstanţial de timp sau de loc, sau de mod”, dar şi pe Nichita Stănescu: „a avea un prieten este mai vital decât a avea un înger” şi nu în ultimul rând am am reflectat şi la vorbele lui Ioan Slavici: „prieteni are cel care ştie să şi-i facă”. Cred că toate aceste definiţii sunt verificabile, dar mai ştiu că la masă nu poţi mânca decât cu prietenii, iar când cineva nu mai poate împărtăşi bucuria şi liniştea unei mese cu tine, prietenia a luat cu adevărat sfârşit.
