x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Pentru cunoscători: delicii amărui din andive

Pentru cunoscători: delicii amărui din andive

de Diana Radu    |    09 Apr 2008   •   00:00

Descoperite în secolul al XIX-lea de belgieni, andivele sunt conside­rate astăzi delicatese ale bucă­tăriei internaţionale. Cultivate în mai toată Europa, acestea sunt de două feluri: andivele creţe şi cele cu frunze aproape întregi, ondulate, rulate şi uşor dinţate pe margine.

Descoperite în secolul al XIX-lea de belgieni, andivele sunt conside­rate astăzi delicatese ale bucă­tăriei internaţionale. Cultivate în mai toată Europa, acestea sunt de două feluri: andivele creţe şi cele cu frunze aproape întregi, ondulate, rulate şi uşor dinţate pe margine. Andivele ondulate sunt şi cele mai folosite în alimentaţie. Acestea se consumă crude, sub formă de salată, sau pregătite după diferite reţete. Având un gust amărui, andivele sunt delicioase cu maioneză. Important este ca, înainte de a le pregăti, frunzele să fie frecate puţin cu sare, iar apoi cufundate în apă rece. Gustul amărui dispare şi dacă plantele sunt ţinute în apă cam 30 de minute. Indiferent însă de modul în care sunt preparate, andivele se curăţă, încă de la început, prin îndepărtarea frunzelor exterioare şi prin tăierea cotorului. Se lasă apoi câteva minute în apă cu sare şi puţin oţet, se spală şi se scurg bine.

 

Vitalitate

Nutriţioniştii recomandă consumul de andive datorită aportului însemnat de vitamine şi minerale necesare orga­nismului la trecerea dintre anotimpuri. Foarte sănătoasă este cura de salată de andive în tratatea anorexiei, insuficienţei biliare, dar şi în cazul digestiei lente. O astfel de cură se ţine timp de aproximativ trei săptămâni, perioadă în care se consumă o salată pe zi.

 

Sugestii

Reţeta clasică spune că salata se prepară cu puţin ulei (preferabil de măsline), zeama de la o jumătate de lămâie şi sare după gust. La salată se mai pot adăuga muştar, piper şi pătrunjel. Totodată, andivele mai pot fi combinate cu ţelină, morcovi şi castraveciori. Delicioase sunt şi andivele la cuptor, umplute cu peşte (spre exemplu, somon) şi ornate cu icre.

Sucul de andive este recomandat per­soanelor cu probleme la sistemul osos. Adepţii medicinei naturiste spun că 50 ml suc de andive, combinat cu o can­­titate egală de suc de cicoare, face minuni...

 

Supă de andive

Ingrediente: 6 an­dive, o ceapă, un pahar de lapte, o lingură de făină, un ou, două linguri de smântână, o lingură de unt, sare, piper şi pătrunjel pentru decor.
Preparare: Andivele spălate se curăţă şi se taie în bucăţi. Se în­cinge untul într­-o oală, se înăbuşă ceapa tăiată în prealabil solzişori şi andivele. În oală se mai adaugă cam 500 ml apă, puţină sare şi se lasă până se înmoaie andivele. Separat, făina se dizolvă în lapte şi amestecul se pune în oală, după care se mai lasă la clocotit câteva minute. Când e gata, se ia vasul de pe foc şi se drege supa cu gălbenuşul bătut cu smântână. Se ornează cu pătrunjelul tocat mărunt.

 

Salată de andive

Ingrediente: 10 andive, 3 mere, o sfeclă roşie, 10 nuci, două linguri de ulei de măsline, o lingură de oţet de vin, sare, piper.
Preparare: Andivele spălate şi curăţate se scurg bine şi se taie rondele. Merele se curăţă de coajă şi se taie cubuleţe, la fel şi sfecla, apoi se pun într-un bol în care se adaugă şi miezurile de nucă. Separat se amestecă bine oţetul de vin, uleiul de măsline, sarea şi piperul. Sosul obţinut se toarnă peste celelalte ingrediente, se amestecă şi este gata.

 

Andive umplute

Ingrediente: 10 andive, două ouă, doi castraveciori muraţi, o jumătate de sfeclă roşie, o jumătate de lămâie, 100 g piept de pui, două linguri de maioneză, o legătură de pătrunjel, sare, piper.
Preparare: Andivele spălate şi bine scurse trebuie curăţate. Apoi se taie în două, pe lungime şi se scoate o parte din frunzele din mijloc. Aceste frunze se toacă mărunt şi se amestecă bine cu ouăle, sfecla roşie, castraveciorii şi pieptul de pui, toate tăiate cubuleţe. Se adaugă sarea, piperul şi maioneza, apoi se amestecă bine. Compoziţia astfel obţinută se pune în jumătăţile de andive şi se ornează cu felii de lămâie şi pătrunjel mărunţit.

 

Andive cu jambon

Ingrediente: 5 andive, 70 g caşcaval, 5 felii de jambon, două linguri de unt, 450 ml lapte, o lingură de făină, sare, piper, pesmet.
Preparare: Andivele spălate şi curăţate se opăresc în apă fierbinte cu sare. Apoi se scurg şi se lasă la răcit. Separat, laptele se pune la fiert, iar, când începe să clocotească, se adau­gă făina, în prealabil stinsă cu puţină apă rece. Se mai lasă pe foc câteva mi­nute, până se îngroaşă, apoi se presară sare şi piper după gust. Astfel, so­sul este gata. Andivele se desfac în două şi se pun într-o tavă unsă cu unt şi tapetată cu pesmet. Peste andive se pun fâşiile de jambon, sosul, şi caşcavalul ras. Se ţine la ­cuptor cam 15 minute.


Andive cu smântână

Ingrediente: 10 andive, 50 g unt, 50 g caşcaval, un pahar de smântână, un praf de zahăr, o legătură de pătrunjel verde pentru decor, sare.
Preparare: Andivele se spală şi se curăţă. Se înăbuşă în untul încins, se adaugă sarea şi zahărul. După ­aproximativ 10 minute se pune în vas şi smântâna şi se mai lasă pe foc câteva minute. Se ornează cu caşcaval ras şi pătrunjel verde.

×