x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Planta de kebab

Planta de kebab

de Magda Cristina Ursache    |    13 Dec 2009   •   00:00
Planta de kebab

Proiectul "Ministry of Food" a părut la început doar o ambiţie a lui Jamie Oliver de a demonstra că oricine poate învăţa să gătească. Cu timpul însă a devenit clar că Jamie nu a iniţiat această mişcare pentru el, ci pentru cei care aveau cu adevărat nevoie de lecţii de gătit. Astăzi, după 18 luni de la plecarea lui Jamie din Roterham, se vede schimbarea. Unul dintre învăţăceii lui duce o viaţă nouă.



Când, la începutul lui 2008, Jamie pornea cu "Ministry of Food" spre Roterham, multă lume l-a criticat. Locuitorii oraşului erau foarte reticenţi şi credeau că tot acest proiect nu va face decât să le aducă un renume negativ. Chiar mass-media şi autorităţile i-au fost împotrivă. A primit şi tot felul de insulte pe bloguri. Dar nu a dat înapoi. La urma urmelor, întâlnise acelaşi gen de împotrivire şi la proiectul "Jamie's School Dinners", aşa că nu s-a intimidat şi a făcut ce plănuise să facă: a luat o mână de oameni, care nu mai gătiseră niciodata până atunci, şi i-a învăţat să-şi pregătească singuri de mâncare.

Cum a învăţat Natasha să gătească

Unul dintre învăţăceii pe care Jamie i-a luat sub aripa sa a fost şi Natasha Whiteman, o femeie în vârstă de 23 de ani, mamă a doi copii de 6 şi 2 ani. După difuzarea show-ului, ea a ajuns să fie una dintre cele mai comentate persoane din Marea Britanie, toată lumea blamând-o pentru felul nesănătos în care îşi creştea copiii. Natasha a devenit ţinta revoltei publice după ce i-a mărturisit lui Jamie că nu a gătit niciodată nimic pentru fetiţa sa Kiya şi băieţelul ei Robbie, iar după difuzarea unor imagini şocante în care cei doi copii mâncau kebab şi chips-uri, a ajuns chiar să fie oprită pe stradă şi insultată. "Am primit foarte multe reproşuri când oamenii au văzut copiii stând pe podea, mâncând kebab şi cartofi prăjiţi cu mâinile. Unele critici au fost foarte dure dar faptul că aceste imagini au fost difuzate la televizor m-a adus cu picioarele pe pământ şi mi-a schimbat complet viaţa", spune Natasha. Stilul ei de viaţă era cu adevărat nesănătos, şi cel mai bine se reflecta în felul cum micuţii ei priveau mâncarea. "Una din profesoarele Kiyei a întrebat-o o dată dacă ştie ce alimente cresc din pământ, la care ea a răspuns timidă: «Un kebab». Mi-am dat seama atunci că ceva nu este în regulă".

"E delicios, mami!"
Natasha a fost una dintre primele care s-a înscris ca voluntar pentru proiectul lui Jamie. Şi nu i-a fost uşor. Pe lângă faptul că locuitorii din Roterham au zis despre ea că este un element negativ pentru reputaţia oraşului, Natasha mai trebuia să facă faţă uneia: aceea de a învăţa să gătească cu unul dintre cei mai renumiţi bucătari britanici. Dar Jamie nu era genul care să critice. Înţelegea că se afla în faţa unor cazuri speciale, mulţi dintre locuitorii micului oraş industrial fiind în aceeaşi situaţie ca Natasha, mâncând mereu la pachet. "Nu am gătit vreun fel de mâncare în viaţa mea înainte să-l întâlnesc pe Jamie. Şi asta nu pentru că aş fi fost leneşă, ci pentru că pur şi simplu nu ştiam cum să urmăresc o reţetă sau să amestec câteva ingrediente pentru a prepara ceva. Şi pentru că nimeni nu se obosise vreodată să mă înveţe, mâncam pizza, peşte cu cartofi prăjiţi de la restaurant, comandam mâncare chinezească şi fast-food". Cea mai mare încântare a ei a fost când, sub îndrumarea lui Jamie, a preparat un prim fel de mâncare - spaghete cu carne -, iar fetiţa ei a exclamat fericită: "E delicios!"

O nouă viaţă

"Privind înapoi, îmi dau seama că îmi dezamăgeam copiii", spune Natasha astăzi. "Îmi aduc aminte că Jamie mi-a spus o dată că şi copiii din Etiopia mănâncă mai sănătos decât ai mei. Mi-am dat seama că trebuia să mă schimb, şi de atunci nu a mai fost cale de întoarcere". Astăzi, Natasha duce o viaţă nouă. Găteşte în fiecare zi cel puţin o masă caldă pentru familia ei, are o grădină de legume şi chiar şi câteva găini. "Cred că Jamie ar fi surprins să mă vadă acum lucrând printre straturi, hrănindu-mi şi luând ouă de la propriile găini. Iar datorită lui am şi o nouă pasiune: grădinăritul. Nu mă gândisem niciodată înainte că aş putea cultiva legume în grădina din spatele casei. Dar după ce Jamie mi-a dat câteva răsaduri din propria lui grădină şi le-am plantat, mi-a plăcut foarte mult. Şi economisesc şi bani." Cele opt găini, producătoare de ouă, sunt şi ele un motiv de mândrie pentru noua Natasha, în special când vede cât de încântaţi de acesta sunt şi copiii ei. "Kiyei îţi place să mă ajute în grădină şi să adune ouă şi voia chiar să facem un pătuţ în casă pentru găini şi raţe".

Noul Minister al Hranei
Până în ziua de astăzi, 16 consilii locale din Marea Britanie şi-au exprimat interesul de a-şi deschide propriul centru "Ministry of Food", iar numărul acestor cereri este în creştere. "E încurajator de văzut că proiectul are încă viaţă chiar şi după ce camerele de filmat au încetat să mai lucreze. Avem lunar pe site-ul dedicat peste 60.000 de vizitatori", spune Jamie încântat. La centrul deja existent din Roterham, fetele care lucrează acolo au creat deja legături puternice cu multe şcoli de gătit din zonă, numeroase asociaţii de caritate şi grupuri interesate de bucătărit cu care ţin cursuri de gătit în fiecare săptămână. Sunt cam 20 de cursuri pe săptămână, fiecare având în jur de 60-70 de oameni. De asemenea, în week-end-uri se ţin diverse demonstraţii de gătit cu participare mare. Pe lângă toate acestea, împreună cu voluntari, angajatele centrului îşi găsesc timp să participe la evenimente locale cu specific gastronomic unde arată chiar şi câtorva sute de oameni ce simplu şi economic poate fi prepararea unor mese gustoase şi nutritive. Fiind mai mult decât o simplă campanie, proiectul "Jamie's Ministry of Food" s-a transformat într-o adevărată mişcare, ce schimbă vieţi şi mentalităţi prin învăţarea bazelor pentru gătitul acasă.

×
Subiecte în articol: secretele bucătăriei lui jamie