x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Poftiţi la Festivalul Răciturilor!

Poftiţi la Festivalul Răciturilor!

de Simona Chiriac    |    27 Aug 2009   •   00:00

Special pe placul gurmanzilor, la Tismana (judeţul Gorj), vor fi pregătite sâmbătă, începând cu ora 12:30, cele mai delicioase răcituri sau piftii, după cum vreţi să le spuneţi.



Gătite după reţete vechi de când lumea sau mai noi, răciturile (din diferite tipuri de carne, inclusiv peşte) vor fi ornate în fel şi chip, astfel încât să-i ademenească pe cei prezenţi la festival. Nu trebuie uitat că prin părţile Gorjului nu se poate închipui vreun eveniment important, fie că este nuntă sau botez, fără să se aşeze pe mese platouri cu răcituri, lângă care să se odihnească ardei iuţi ca focul, sărmăluţe învârtite în foi de varză sau păhărele cu ţuică cu multe focuri. Şi pentru că este o adevărată petrecere, vă puteţi aştepta la multă voie bună, la expoziţii culinare, dar şi produse meşteşugăreşti.

Organizatorii, Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), filiala Gorj, au editat special pentru prima ediţie a festivalului ­ Jurnalul de Piftii, o publicaţie savuroasă ce cuprinde tradiţii ale locului, o interesantă istorie a răciturilor, reţete şi epigrame.

×
Subiecte în articol: gastronomie