Poveste din "cuibul de păndă" al Sighişoarei

Timpul i-a tocit construcţiile de piatră, dar in schimb i-a sporit frumuseţea. Sighişoara e, neindoielnic, unul din cele mai interesante oraşe medievale din Romănia, care aidoma prinţeselor din poveşti aşteaptă să fie cucerite.

Timpul i-a tocit construcţiile de piatră, dar in schimb i-a sporit frumuseţea. Sighişoara e, neindoielnic, unul din cele mai interesante oraşe medievale din Romănia, care aidoma prinţeselor din poveşti aşteaptă să fie cucerite. E, de altfel, la indemăna oricui astăzi să redescopere cetatea numită in germana veche Sechspruch. Cei grăbiţi pot ajunge la ea cu maşina, lăsănd un leu la intrare, mult prea puţin faţă de ce le oferă burgul.

Turnurile cetăţii

Potrivit tradiţiei locale şi a cronicarilor medievali, cei dintăi saşi s-au stabilit la Sighişoara prin 1190, impunăndu-se apoi in secolul al XIII-lea intre cele "Şapte Cetăţi" ale Transilvaniei medievale. După cum aflăm din documente puse la dispoziţie de Consiliul Judeţean Mureş, mica Sighişoară cu 160 de case şi 13 edificii publice era intărită şi apărată de 14 turnuri, din care doar nouă au mai rezistat timpului, păstrănd pănă astăzi denumirea breslelor meşteşugăreşti sub al căror patronaj au intrat. Dintre toate se remarcă Turnul cu Ceas, simbolul şi măndria Sighişoarei. Ridicat in secolele al XIII-lea şi al XIV-lea şi numit iniţial "Turnul cel Mare al Porţii", el a fost inzestrat la inceputul veacului al XVII-lea cu un ceas rudimentar, transformat in 1648 intr-unul "cum altul asemenea n-a mai existat atunci in Transilvania". Astfel, pe lăngă faptul că noul mecanism putea să arate minutele şi să bată sferturile de oră, era capabil să pună in mişcare şi căteva figurine din lemn infăţişăndu-i pe zeii păgăni care personificau zilele săptămănii: Diana, Marte, Mercur, Jupiter, Venus, Saturn şi Soarele.

Menţionat ca oraş in 1367, "civitas de Seguswar" a devenit in scurt timp un loc in care au inflorit breslele, iar, in veacul următor, prestigiul său a crescut atăt de mult incăt la 1431 se stabileşte in "cuibul de păndă de la Sighişoara" principele valah Vlad Dracul, care pănă in 1436 a condus de aici apărarea graniţei de sud a Transilvaniei, a bătut monedă cu efigie proprie şi şi-a pregătit urcarea pe tronul ţării natale. Tradiţia spune că acest ilustru personaj a locuit in "Casa Vlad Dracul" din Sighişoara şi că tot acolo s-a născut la 1431 Vlad Ţepeş, cel care, măndru de nobleţea descendenţei sale, şi-a spus "Drăculea", adică "fiul celui zis Dracul".

Emigrarea saşilor

Caracterul autarhic al societăţii tradiţionale săseşti din Sighişoara s-a datorat vreme indelungată dorinţei de conservare a identităţii etnice. Nu intămplător, cetatea era inconjurată de ziduri puternice, iar casele aveau porţi inalte, pivniţe adănci, in care se adăposteau butoaie cu vin, şi cămări care gemeau sub greutatea borcanelor pline de murături şi dulceţuri, făcute de femei. Incepănd cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, factorii generatori de identitate nu au mai putut fi insă controlaţi, situaţia cronicizăndu-se in perioada regimului comunist. A inceput emigrarea saşilor din Sighişoara, prima dată la inceputul secolului al XX-lea, cănd mulţi bărbaţi au plecat in America in căutare de lucru. In cel de-al doilea război mondial, unii saşi au pactizat cu armata germană şi s-au retras o dată cu aceasta in Germania, iar, după 1945, un grup numeros de saşi a fost deportat in Uniunea Sovietică.

Bucătărie săsească

Astăzi mai trăiesc in Sighişoara circa 500 de saşi, ale căror tradiţii se diluează treptat prin căsătorii mixte şi prin schimbarea ariei preocupărilor. Din punct de vedere gastronomic există insă o serie de elemente care individualizează bucătăria săsească. Intre acestea se numără asocierea cărnurilor, prin diferite procese termice, cu sosuri groase şi paste făinoase, cu multe legume şi dulciuri. După cum ne-a relatat inimoasa jurnalistă ardeleană Dana Deac (autoare, de altfel, a unui interesant reţetar turdean, in care saşii au locul lor intre cele patru etnii ale Turdei), saşii preferă fripturile inăbuşite şi măncărurile de legume - cu sau fără carne. De regulă la acestea, grăsimea utilizată este margarina şi untura de porc. Caracteristica este totodată prezenţa cartofilor şi a pastelor făinoase, de multe ori, cartofii inlocuind la masă păinea. Supele săseşti sunt foarte consistente, ingroşate cu făină şi lapte, zeama de oase este adeseori utilizată, iar un meniu preferat cuprinde chiar şi supe de fructe. Condimentarea produselor se face cu ardei din abundenţă, pătrunjel, ţelină, mărar, cimbru, foi de dafin, ceapă, usturoi, piper. Deserturile cele mai cunoscute sunt fructele, foitajele de patiserie, plăcintele şi budincile, precum şi ingheţatele cu diferite sosuri de ciocolată sau fructe.

Bienenstich

Ingrediente: 250 g unt, 150 g zahăr. 100 g miere de albine, o esenţă mică de vanilie (sau două-trei pliculeţe de zahăr vanilinat), 4 albuşuri, 4 gălbenuşuri, 500 g făină albă pentru patiserie, un pliculeţ cu praf de copt, un praf de sare; pentru umplutură:

250 g alune şi migdale măcinate, 125 g zahăr; pentru cremă: 250 unt, un plic cu praf pentru budincă (de vanilie sau de ciocolată), 50 g miere şi 500 ml lapte.

Preparare: Se bat albuşurile spumă cu un praf de sare, iar gălbenuşurile se freacă bine cu untul, zahărul şi mierea, pănă se dizolvă. Se amestecă albuşurile şi gălbenuşurile. Praful de copt se amestecă apoi cu făina care se adaugă in compoziţia pregătită din ouă, puţin căte puţin, omogenizăndu-se. Se unge o tavă cu puţin unt, se pune deasupra hărtie pergament, se toarnă aluatul, se nivelează. Se amestecă alunele şi migdalele cu zahărul şi laptele. Se pune deasupra şi dă la cuptor, timp de 20-30 minute, la foc mare. Se lasă să se răcească şi se taie in făşii de 15-20 cm, care apoi se secţionează in două foi subţiri. Se bate untul spumă. Se prepară budinca (praf de budincă, miere, lapte), se răceşte şi se incorporează in ea untul. Se umplu foile cu crema astfel obţinută.