x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Povestea porcului

Povestea porcului

de Simona Chiriac    |    26 Aug 2010   •   00:00
Povestea porcului

În volumul şapte din "Poveştile bucătăriei româneşti" de Radu Anton Roman, pe lângă delicioasele reţete care au la bază carnea de porc, aflăm şi povestioare savuroase care-l au drept erou principal tot pe simpaticul nostru godac. "Ce mai, porcul este animalul nostru naţional, nu duioasa şi inerta Mioriţă! O fi oaia sursă constantă de miei, transhumanţă, lapte, lână şi legende, dar, în România, numai cine are porc iese din iarnă!", scrie Radu Anton Roman.


MITOLOGIE
Grecii considerau odinioară porcul animal sacru, fiind atribuit ca simbol al zeiţei rodniciei şi agriculturii, Demetra. Grecii nu mâncau în exces carne de porc, ea fiind prezentă mai ales la ospeţele bogaţilor. Oamenii de rând consumau carne de porc numai în zilele de sărbătoare ori cu ocazia unor sacrificii aduse zeilor.


Se spune că în templele zeiţei Afrodita nu se sacrificau niciodată porci, din cauza iubitului ei, Adonis, zeu care a fost sfâşiat de un porc mistreţ.

Din cartea "Istoria naturală" a lui Pliniu cel Bătrân aflăm că romanii erau mari iubitori de carne de porc, ei având ferme şi crescătorii în afara cetăţilor. Aceştia creşteau porci pentru a-i mânca, dar îi foloseau şi în ceremoniile ri­tualice, fiind sacrificaţi alături de păsări şi alte animale.

În cartea scriitorului Petronius, "Satyricon", găsim cele­bra reţetă a "porcului troian": un porc mistreţ uriaş care avea în burtă o căprioară gătită sofisticat, în burta căreia era un iepure, în iepure era o pasăre, iar în interiorul căreia se găsea o pasăre mai mică şi tot aşa. "Porcul troian" - denumirea i se trage de la celebrul cal troian pe care grecii l-au umplut cu soldaţi şi l-au dat "în dar" troienilor - era adus la masă pe un taler imens cu o scufie pe cap, iar de colţii lui atârnau două coşuleţe din frunze de palmier. Într-un coşuleţ erau curmale de Caria, iar în celălalt de Teba.


BUNĂTĂŢI DIN PORC
Gastronomii de odinioară spuneau despre şuncă şi jambon că sunt partea "nobilă a porcului", delicatesele din godac stând întotdeauna la loc de cinste pe mesele românilor. "... orice moldovean sau ardelean, dar şi românii din Ungaria ştiu ce e acela caltaboş, chişcă sau maioş, bucovinenii şi oltenii zic la fel cârnaţilor, trandafiri, pecie se cheamă fileul şi bizărău osânza de pe maţe şi-n Basarabia, şi-n Muntenia şi-n Mako-Ungaria", scrie Radu Anton Roman în volumul VII. Ce se poate prepara din porc imediat după ce a fost tăiat? Caltaboş, cârnaţi, sângerete, tobă, piftie, chişcă, jumări, carne în untură la borcan etc.


5886-129906-untitled2.jpgPiftie de porc
Crăciun fără piftie nu-i cum, dacă sunt în punguţă măcar şi cele mai slabe piţule, dea Dumnezeu să fie la toţi mai mult de atât!
Sâmbăta cea din urmă din săptămâna de carne din dulcele Crăciu­nului, e numită şi sâmbăta piftiilor. Piftiile le mănâncă numai în acea zi. La caz că mai rămân, a doua zi le leapădă, zicând că dacă le mănâncă îi prind frigurile vara.  (Speranţia)

● Ingrediente: cap de porc, limbă, şorici, picioare, urechi, căzături de carne, o ceapă, o lingură de sare, o căpă­ţână de usturoi, 3 kg oase - încheieturi mari de vacă, sparte.
● Preparare: Se fierb oase de vacă, 3-4 ore, apoi se trece zeama prin sită. În zeama asta se fierbe tot ce-i din porc, ore şi ore (până se desprinde totul de pe oase) cu sare şi ceapă. Se dezosează. Se aşază carnea în castron.Usturoiul se pisează mărunt-pastă şi se amestecă cu zeama de la fiert, îndelung, s-o parfumeze. Se toarnă zeama în castron, peste carne. Se dă la rece, să se închege. Moşii de piftii se petrec în sâmbăta care precede Lăsatul Secului de Brânză, când se împart pentru spiritele morţilor piftii din porcul sacrificat la Ignat.  (Ghinoiu)

Bază a unor creaţii mai compozite - apar în zeamă şi morcovi şi castraveciori şi te mai miri ce - această piftie, soaţa veselă a Crăciunului românesc, nu poate fi urmată decât de câteva lucruri la fel de rituale: fripturi, sarmale şi, la marginea de jos a iernii unde se află, o ţuică fiartă, de Văleni, de Argeş, sau de care o fi ea, numai să fie!
Unele femei fac piftii, ca să fie grase şi frumoase peste an. (Ispirescu)

×
Subiecte în articol: românia culinară