x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Preparate din legume

Preparate din legume

03 Sep 2008   •   00:00

Fasole verde cu mazăre - Chifteluţe de legume cu şofran - Ciuperci cu mazăre - Tartă cu dovlecei şi roşii



Fasole verde cu mazăre

Incrediente:
450 g fasole verde, 500 g broccoli, 400 g mazăre, 100 g boabe de porumb din conservă, doi ardei capia, o ceapă, doi căţei de usturoi, 200 ml smîntînă, 200 g caşcaval, sare, piper, ulei de floarea-soarelui, pătrunjel, ciuperci, praz

Preparare:
1 Smîntîna se amestecă bine cu caşcavalul ras, sarea, piperul şi pătrunjelul tocat.

2 Fasolea verde şi broccoli se fierb, se clătesc cu apă rece şi se taie în bucăţi mai mici.

3 Mazărea se fierbe în apă cu puţină sare, se scurge de apă şi se pune lîngă legumele fierte. Ceapa şi usturoiul se curăţă de foi, se spală şi se toacă mărunt.

4 Se încing patru linguri de ulei într-o cratiţă, se pun ceapa şi usturoiul, ardeii capia curăţaţi de seminţe şi tăiaţi cubuleţe.

5 Se călesc pînă devin aurii, se pun legumele fierte, boabele de porumb şi se prăjesc zece minute.

6 Se opreşte focul, se adaugă sare şi piper după gust, apoi puţin pătrunjel tocat. Se pun legumele în farfurii, se toarnă deasupra sosul de smîntînă cu caşcaval şi se presară pătrunjel tocat.

Sfat: La mîncarea de legume se mai poate adăuga praz tăiat rondele sau ciuperci feliate.

Băutura: Aligoté


Chifteluţe de legume cu şofran

Incrediente:
doi morcovi, 100 g fasole verde, un ardei iute mic, 3 căţei de usturoi, o ceapă, un ardei gras, un cartof, două ouă, un vîrf de linguriţă de şofran, mărar, un vîrf de linguriţă de bicarbonat de sodiu, sare, piper, ulei, făină, sos de ardei iute

Preparare:
1 Morcovii se curăţă de coajă, se spală şi se dau pe răzătoarea cu ochiuri mici. Fasolea verde se spală, se fierbe şi se taie în bucăţele.

2 Cartoful se curăţă de coajă, se spală, se dă pe răzătoarea cu ochiuri mici şi se presează cu o lingură ca să elimine sucul.

3 Ardeiul gras şi ardeiul iute se curăţă de seminţe, se spală şi se toacă mărunt.

4 Se pun legumele într-un castron împreună cu usturoiul curăţat de foi şi pisat, ceapa curăţată de foi şi tăiată cubuleţe. Se adaugă mărar tocat, sare şi piper după gust.

5 Se presară şofranul, bicarbonatul de sodiu, se adaugă ouăle şi se amestecă pînă devine o compoziţie omogenă.

6 Se formează chifteluţe, se trec prin făină şi se prăjesc în ulei încins. Se scot cu o spumieră, se aşază pe un şervet absorbant şi se lasă să se răcească cinci minute.

Sfat: Se servesc fierbinţi sau reci, cu sos de ardei iute.

Băutura: Traminer


Ciuperci cu mazăre

Incrediente:
500 g ciuperci, 450 g mazăre, două legături ceapă verde, doi căţei de usturoi, un ardei iute mic, 50 g unt, 100 g parmezan, nucşoară, o legătură de mărar, sare, piper, smîntînă, ulei de măsline

Preparare:
1 Ceapa verde şi usturoiul se curăţă, se spală şi se toacă mărunt. Ciupercile se spală, se curăţă de codiţe şi se lasă întregi.

2 Codiţele se taie în felii mai subţiri şi se pun într-un castron. Se topeşte untul într-o cratiţă, se adaugă ceapa, usturoiul, un vîrf de cuţit de pudră de nucşoară, codiţele de ciuperci tocate şi ardeiul iute curăţat de seminţe şi tăiat mărunt.

3 Se călesc timp de zece minute, se adaugă mazărea spălată, sarea şi piperul.

4 Se toarnă o cană de apă, se lasă pe foc pînă cînd mazărea este aproape fiartă, se adaugă parmezan ras, mărar tocat şi se ia de pe foc.

5 Ciupercile se stropesc cu ulei de măsline şi se umplu cu amestecul de mazăre şi parmezan.

6 Se aşază ciupercile într-o tavă, se introduc în cuptor şi se ţin timp de 15 minute la foc potrivit.

Sfat: Se servesc fierbinţi, cu smîntînă şi mărar proaspăt tocat.

Băutura: Pinot Gris


Tartă cu dovlecei şi roşii

Incrediente:
un pachet de foitaj, 5 roşii, 4 dovlecei, 100 g ricotta, 100 g parmezan, un fir de praz, doi căţei de usturoi, 3 linguri de pesmet, sare, piper, ulei de măsline, busuioc, ouă, făină

Preparare:
1 Prazul se curăţă, se spală şi se toacă mărunt. Se prăjeşte în ulei încins pînă devine sticlos, se ia de pe foc şi se lasă să se răcească.

2 Dovleceii se spală, se dau pe răzătoarea cu ochiuri mari, se pun într-un castron şi se amestecă bine cu sare. Se lasă să stea zece minute, se scurg de apă şi se prăjesc cinci minute la foc iute.

3 Se scot într-o strecurătoare, se lasă să se răcească şi se condimentează.

4 Se amestecă bine cu ricotta, 50 g parmezan, usturoiul pisat şi prazul. Se adaugă busuioc tocat, se amestecă şi se lasă să stea cinci minute.

5 Foitajul se dezgheaţă la temperatura camerei, se întinde într-o tavă şi se presară pesmetul.

6 Se toarnă amestecul de dovlecei cu brînză, se aşază deasupra felii de roşii, se introduce în cuptorul încins şi se coace 25-30 de minute la foc potrivit.

Sfat:
Ca să obţinem o compoziţie mai legată, se pot adăuga cîteva ouă şi puţină făină.

Băutura: Vin alb de buturugă

×