x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Record mondial la impletit ceapă

Record mondial la impletit ceapă

de Diana Radu    |    04 Ian 2008   •   00:00

Comuna sălăjeană Pericei a primit o dată cu intrarea in noul an un certificat de la Guiness World Records Londra.

Comuna sălăjeană Pericei a primit o dată cu intrarea in noul an un certificat de la Guiness World Records Londra. Asta după ce locuitorii au impletit cea mai lungă cunună de ceapă din lume. Realizată la inceputul lunii septembrie, aceasta a măsurat peste 4.500 de metri. Cununa de la Pericei a căntărit aproximativ cinci tone, a numărat circa 45.000 de cepe, iar la realizarea ei au participat sute de persoane. "Capodopera" a fost realizată cu prilejul primei ediţii a Festivalului Cepei.

Cu aceeaşi ocazie a fost ridicat şi un monument al cepei, cu o inălţime de şase metri. Lucrarea monumentală reprezintă un bulb de ceapă. O sculptură cu aceeaşi temă există şi in localitatea maghiară Mako, unde anual se derulează un festival dedicate acestei legume.

Evenimentele din comuna sălăjeană au drept scop promovarea cepei din Pericei, atestată documentar incă din anul 1600.

×
Subiecte în articol: gastronomie