x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Reţeta de suflet

Reţeta de suflet

de Simona Lazar    |    06 Iul 2011   •   21:00

Supa de bolovani vs supa de cuie! Doua retete culinare demne de-o pagina cu Sfarma-piatra si Stramba-... fier. Prima reteta o gati Uica Mihai la Campionatului de Gatit in Aer Liber de la Timisoara, iar isprava lui mi-a adus aminte de o istorioara aflata de la Arhimandritul Dositheos, de la Manastirea Tatarna din Grecia. Cica era odata un om atat de sarman, ca nu avea nici dupa ce bea apa. Intr-o zi, cand nu mancase nimic, vazu in colb un cui. Il ridica si se gandi cum i-ar putea fi de folos. Zarind in piata satului un grup de oameni lenevind, se duse glont spre ei. 'Hm, tocmai acum, cand se apropie ora cinei, e timpul sa fac supa mea de cuie!' Satenii il privira uimiti: cum de cuie? 'Pai, uite, din cu­iul asta frumos!', zise el scotan­du-l din buzunar si aratandu-l celor de fata. 'Poate vreti sa va arat cum?'

'Da, vrem!', ras­pun­se corul. Barbatul ceru atunci o oala uriasa si o lingura mare de in­vartit in supa. 'Faceti-mi un foc bun si aduceti-mi apa proas­pata!', le ceru el. Puse cuiul in ceaun si astepta sa dea apa in fiert. Apoi gusta. 'E grozava! Ce gust minunat are! Dar... parca-i lipseste ceva.' 'Ce? Ce?', intrebara curiosi satenii. 'Stiu eu? Poate o telina, taiata marunt.' 'Aduc eu', sari o gospodina sa dea o mana de ajutor. Barbatul gusta din nou: 'Nu-i rea! Dar ce buni ar fi niste morcovi, niste cartofi, poate si-o ceapa...' Si din nou gospodinele satului sarira sa-i aduca. Folosind acelasi siretlic, mai puse in oala ulei, sare, piper. Iar supa fierbea, fierbea, fierbea. 'Cand e gata? Cand putem gusta si noi', il tot inghionteau satenii, pofticiosi.

Barbatul pregati un sos avgolemono (ou si zeama de lamaie) pe care-l turna in supa. 'Acum e gata. Mai am un singur lucru de facut', si scoase cuiul din oala. Ceilalti se inghesuiau deja, cu castroane si linguri in mana, ca sa-si primeasca portia. 'Delicios! Magnific! Ai avut dreptate! Domnule, ce gust grozav poate sa aiba supa de cuie!' Barbatul statea deoparte si savura si el linistit prima cina 'pe saturate' din ultimele zile. Primarul satului veni sa ii ceara miraculosul cui: 'Lasa-ni-l noua!'. Se invoi si pleca sfatuindu-i: 'Daca supa nu iese destul de gustoasa, puneti in ea toate legumele care va plac!'.

×
Subiecte în articol: culinar