x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Reteta de vedeta - Vali Craciunescu

Reteta de vedeta - Vali Craciunescu

de Pompiliu Kostas Radulescu    |    08 Mar 2006   •   00:00
Reteta de vedeta - Vali Craciunescu

Omul pentru care s-a inventat ghicitoarea "ghici cine spala, Vali, vasele?" Si la care puiul vine la sticla

"Wein, Weib und Gesang", canta Strauss acum vreun secol si ceva maruntis de ani in urma. Femeii, "Weib", "agonie si extaz", spune un filosof de pahar, "moartea portofelului", conchide partenerul de-o viata, "nu poti trai cu ea, da’ nici nu poti s-o impusti", zice o vorba americaneasca, ma risc sa-i zic eu un sincer si calduros "La multi ani!", dupa care o invit la o cuvantare de Revelion de-a tovarasului. Ca s-o sterg la sprit. Ma intorc spre dimineata, o infrunt curajos ca Rambo si cu cravata legata la frunte tot ca mai sus amintitul. Tipa si ma doare capul, asa ca amenint ca o mitraliez cu buchetul turtit de garoafe. Ce nu va convine?! Pastrez proportiile! Si in manualele de scoala primara tata citeste ziarul si mama spala vase!

Dar unde ramasesem? A, de "Wein" era vorba! Si-i din belsug! Cat despre "Gesang"... Maestre, zi una de-a noastra!

"Prima data cand m-am apropiat eu de bucatarie a fost cam demult", spune Vali Craciunescu. E de-a noastra, nu? "Dar nu ca sa gatesc pentru o doamna, ca tot le onoram in perioada asta pe doamnele noastre, ci ca sa fac o omleta asa cum il vazusem eu prin filme pe Bud Spencer ca facea. Dar el era Piedone si eu un pusti de vreo 12 ani. Am spart vreo 15 oua, am facut omleta si am ajuns la spital! Recomand reteta cu caldura, da’ numai din vreo doua oua, cu branzica si marar."

Sa moara Piedone de ciuda! Ca parca-l vad facand concurs de indopat cu friptane si pe Terrence Hill cum i le da la mana ca pe caramizi. Da-i cu ascutitu’!

"Din cand in cand imi place sa gatesc. Nu prea am timp insa, asa ca familia mea rade cu lacrimi de crocodil cand le spun ca-mi place, pentru ca nu apuc decat sa spal vasele. Uneori. Sa nu zica cineva ca nu ma implic in treburile casei! Ca la noi in familie exista o ghicitoare: «Ghici cine spala, Craciunescu, vasele?». Dar sa nu exageram! Chiar ma bag la ale bucatariei! Nu sunt eu un expert, dar imi place si d-aia imi si iese! Ma pricep bine si la ciorbe, dar ce-mi reuseste mie extraordinar, iar cei care au mancat la mine pot oricand sa confirme, e puiul pe sticla!" Simt ca incepe sa ma gadile rasul (nu ala de la Zoo, altu’).

"Nu rade!", imi taie elanul umoristic Vali. "Ca nu vorbesc de bautura! E chiar un fel de mancare!" Ridic o spranceana. Dreapta. "Stiu ca pare putin ciudat sau poate teribil de complicat, dar e una dintre cele mai simple retete pe care ai aflat-o vreodata", sustine in continuare (si semneaza). Pare nerabdator sa-mi povesteasca, degetele ii joaca pe tablia mesei mai ceva ca la o returnela (dar pop-rock).

"Umpli o sticla de-un kil cu apa, cureti cum se cuvine un pui si-i vari sticla acolo unde mai ’nainte i-au stat maruntaiele. Daca puiul e mai mic, merge si-o sticla de bere. Da’ berea mai intai o bei, ca tot apa tre’ sa pui in ea." In sticla apa pui si dupa aia o pui in pui! Ah, limba romana!

"Mirodenii pui ca la puiul la cuptor, nitel vin in tava si restul e tacere, ca se mananca!"

Chelner! O sticla de pui! Da’ sa fie rece! Bai... Tu ai numarat dopurile? Sa nu ne traga asta-n piept!

C-ASA-I ROMANU’


Parodiile dupa hituri internationale pe care le-am pus si pe disc pot parea multora bascalie. Nu e deloc asa. In primul rand, ca sa poti face asta, trebuie sa stii piesa foarte bine.
Nu e lautarie, e muzica invatata, studiata, iar mai apoi tratata intr-o maniera foarte personala. In al doilea rand, lucrul de care trebuie tinut cont este ca toate aceste prelucrari au fost facute cu acordul celor care canta sau au compus aceste piese, iar eu le interpretez avand aceste drepturi de autor. Pai, daca oamenii aia nu s-au opus stiind ce vreau sa fac, nu vad de ce ar stramba acum cineva din nas!

VIOL GUSTATIV


Trecand cu usurinta si umor peste numele acestui cocteil, picat parca dintr-un manual de marketing pentru crasme, trebuie sa-i avertizez pe barbati ca degeaba isi vor indopa partenera cu el! In afara de o solida vitaminizare a duduii nu vor obtine mare lucru! NU E ALCOOLIC! Sa lasam doamnelor liberul-arbitru! Nu mai apela la trucuri ieftine, ca epoca "o amandina si-un cico" a murit o data cu cravatele de pionier! Botezat cu nume de articol de cod penal de un barman cu care sper sa mai am de-a face, contine sucuri de portocale, portocale rosii si rodii, gheata si brizbizuri.
×
Subiecte în articol: sticlă